Iacă, mi-am amintit care era cea de-a treia idee bună prost aplicată: mini-lăptăriile Joiana, adică acele automate cu lapte care sunt împrăştiate prin toată Hunedoara.
Când au apărut, am fost foarte încântată de laptele gras, cu gust, lucru rar întâlnit în cutiile de la supermarket-uri, unde singurele opţiuni sunt laptele ca apa (1,5 la sută grăsime) şi laptele cât-de-cât (3,5 la sută grăsime). O vreme, am insistat chiar să înlocuiesc laptele la cutie cu cel de la automat, mai ales că este unul amplasat fix lângă fabrica de pâine non-stop de unde-mi cumpăr pâine proaspătă la orice oră din zi, dar mai ales din noapte.
Apoi mi s-a părut complicat să tot fierb laptele, să rog pe cineva să mi-l păzească până fierbe, pentru că eu mereu îl uitam pe foc şi mai trebuia să şi curăţ aragazul, aşa că mai cumpăr lapte de la dozatorul automat doar din când în când.
Într-o seară, cu sticla de jumate după mine, am vrut să-mi iau un pic de lapte. Am introdus un leu şi 20 de bani şi nu pricepeam de ce nu vrea să-mi dea lapte şi nici banii înapoi. Cât m-am tot câcâit eu, automatul a înghiţit banii şi s-a dat chinez: „Cine, eu? Fugi, mă, de-aici!”.
Aşa că am sunat la numărul de telefon afişat pe dozator. Tanti de la celălalt „capăt al firului” mi-a comunicat, sec, că trebuia să introduc un leu şi 30 de bani şi că banii introduşi sunt „înghiţiţi” de maşinărie după două sau trei minute. Ce-i drept, scria pe ea, dar nu văzusem eu. Era noapte, în pana mea!
– Bun, zic, deci eu acum plătesc o jumătate de litru de lapte cu doi lei cincizeci, pentru că atâta mă costă dacă vreau să plec, totuşi, cu lapte de aici?
– Nu, că dimineaţă vin colegii să alimenteze, mergeţi la ora … şi vă dau ei banii înapoi.
– Doamnă, eu stau în celălalt capăt al oraşului, acum sunt la piaţă…
– Dar avem automat şi în celălalt capăt al oraşului!, vine răspunsul prompt, de parcă fix asta era grija mea, unde mai au ei automate, pe unde-mi mai pot arunca nişte bani.
– Mă bucur pentru dumneavoastră.
Şi cam asta a fost. A fost ultima oară când am mai apelat la Joiana. O fi bună idea, dar eu nu pot să le înţeleg pe geniile care s-au gândit că nu are rost să îi dai prostului banul înapoi, mai bine-i furi creditul şi n-are decât să umble el după angajaţii Joiana dacă îşi vrea mărunţişul înapoi.
Foto: Cow & milk, de la Shutterstock
Poate ar fi mai bine sa te exprimi mai clar sa nu lasi o impresie gresita. Daca as fi hater, as intelege urmatoarele din articolul tau:
– esti prea lenesa/comoda sa fierbi un lapte si tb sa ti-l pazeasca altcineva. In plus, ti-e cam lene si sa speli aragazul
– te plangi ca nu poti sa folosesti un dozator, desi scrie clar pe el cum functioneaza si nu e prima ora cand cumperi de acolo
– ai pretentia sa vina cineva sa remedieze o problema tehnica la dozator indiferent de ora
– cand ti se propune sa primesti banii inapoi, esti prea lenesa sa te duci dupa ei
– cand femeia de la telefon e amabila si iti recomanda un dozator mai aproape de unde stai crezand poate tu nu stiai de el, te simti ofensata si ii raspunzi ironic
– dai impresia ca nu intelegi ca dozatorul din poza n-are angajati langa, care sa il repare sau sa iti dea banii inapoi la orice ora din zi
Oricum, e amuzant, genul asta de articole imi aduce aminte de George din Seinfeld sau de Larry David :) Ce ai dreptate e ca nu e normal ca dozatorul sa fie setat sa nu iti returneze banii, probabil asa vine din fabrica si aia de la Joiana n-au stiut sa-l schimbe, dar macar ar fi putut pune un afis mare deasupra a unde pui banii „Aveti grija, automatul nu da rest sau banii inapoi!”
Ce bine, totuși, că nu ești hater și nu ai tras toate concluziile de mai sus! :) Good guy Perkele.
i@Denisa Bârgău: pai sunt un dulce, departe de mine gandurile de hatereala :)
De-aia zic, ăsta e norocul meu! :D
Teoretic nu stiu cat e vina lor, am impresia ca asa e tehnologia la aparate in general. Cred ca si la majoritatea automatelor de cafea tehnologia e aceeasi… bagi banii si… daca nu esti hotarat de care cafea vrei ramai fara bani.