Dragi doamne şi domnişoare,
observ că de câţiva ani încoace aţi descoperit încălţările comode, joase, din piele sau din materiale dubioase [pielea ecologică nu este piele, iar plasticul e probabil cel mai nepotrivit material pentru încălţăminte], pe care le purtaţi de când dă soarele de primăvară şi până încep ploile de toamnă.
Nu e nimic în neregulă cu încălţămintea comodă, şi eu port papuci care să nu-mi chinuie picioarele, dar una sunt botinele joase, din piele, pe care aţi plătit o sumă considerabilă, şi alta sunt „balerinii” din plastic în care vă transpiră şi put picioarele, care vă jenează şi vă fac să arătaţi ca nişte raţe scăpate de pe lac.
Dacă anii trecuţi mă oripilau cizmele de vară, de vreo doi ani încoace sunt martora groaznicei invazii a balerinilor. Când ai un metru şi-un pic şi cântăreşti nouăzeci de kile, înţeleg că balerinii sunt cam singurele încălţări care te „ţin”, că tocurile s-ar rupe, dar ia în calcul faptul că balerinii se numesc aşa pentru că le sunt destinaţi balerinelor. Or balerinele nu au nouăzeci de kile, doar dacă sunt luate câte două sau trei. Încălţămintea joasă este comodă, dar nu ne avantajează. Şi dacă-i ieftină, cu atât mai rău.
Ia uitaţi aici, un domn pozează balerinii „infecţi” pe care-i vede pe stradă. Nici nu ştiu cum se numeşte treaba asta – anti-fetish?
port foarte des balerini.imi plac, ma simt bine cu ei si sunt usori.
am fost de cateva ori la Londra si am observat ca foarte multe femei poarta balerini, chiar si la costum (fusta si sacou).
parerea mea este ca eleganta nu sta in niste „toace” :)
Mie imi plac balerinii din diverse materiale textile, orice ai zice tu :P Si nu am probleme cu picioarele. Atat timp cat arata bine, sunt comfortabili si nu put, poa’ sa fie si din metal.
Oh, God!!! Ce bine le-ai spus. M-a uns la suflet. Sunt femeie, sunt slaba (sau in acele asa-zise limite stabilite matematic) si detest balerinii.
Cunosc destule persoane de sex feminin care afirma fara jena ca balerii sunt „finutzi”.
Nu sunt „finutzi” nici pe o persoana de 50 de kg, nici pe una de 100 de kg. Arati si mai disproportionat decat ar trebui.
In plus… cum naiba sunt comozi?
Am citit si eu diverse articole, m-am mai uitat la 1 – 2 emisiuni medicale, am incercat si am aflat.
Am aflat faptul ca incaltamintea cu TALPA este cea mai comoda. Daca piciorul nu sta intr-o anumita pozitie, daca nu are talpa suficient de inalta, iti afecteaza coloana. Deci comoditate 0 la balerinii astia.
A, si inca ceva pentru cei care nu ma cred. Sa-mi explice si mie cineva de ce in deja vestitele MBT-uri te simti de parca plutesti. De ce Rieker nu are balerini?
Deci, va provoc. Mergeti o zi incaltate in odiosii balerini, o zi intr-o pereche de sandale Rieker.
Si daca vreti sa fiti sexy, purtati tocuri. Unica sansa. Balerii va fac sa aratati mai grase.
P.S. Purtati plastic vara doar la slapii de firma. Nu la balerini. Puteti lua foc in ei.
Care e problema daca persoanele respective isi pun in picioare incaltari din plastic? Ti le flutura pe la nas sau cum?
Fiecare se imbraca si poarta ce vrea!
Ca sa nu mai zic de comentariile facute de ficioru’ respectiv la pozele facute. Urata treaba! Mai bine s-ar ocupa de ceva constructiv.
@ioana: o dată la trei ani apare cineva şi ridică problema putorii. Nu mi le flutură mie pe la nas, da’ dacă ţie ţi se pare OK să porţi încălţări în care picioarele transpiră şi miros urât, chiar nu mai am ce zice. Nu ţie personal, aşa, la modu’ general. Dacă pentru un om e OK să-i pută picioarele, ce să mai zic eu?
@Denisa: revin. mie NU imi put picioarele in balerini. bine, nu i port la 50 de grade. sunt de primavara sau toamna. Sunt singura careia NU i put picioarele in balerini? wtf. de ce nu se leaga se tenisi? in tenisi nu se transpira sau nu se poarta vara tenisi din plastic si textil..DA FIRMA. conversi, fra’.
Calapodul face diferenta,zic eu. Ieftiniturile, fie ele cu toc sau platforma distrug picioarele in cativa ani.
Mda, nici eu nu port „balerini”, si asta pentru ca nu mă ajuta inaltimea. Si sincer, eu personal nici nu-i găsesc foarte comozi. Am o singura pereche, deep pink, pe care i-am purtat doar de cateva ori. I-am cumparat mai mult ca mi-a placut culoarea, deh minte creata. :))
Prefer alt timp de incaltaminte, care sa mă avantajeze. Cand e musai sa port ceva jos, prefer baschetii. Pentru ca ii pot purta cu ciorapi. Cred ca asta este diferența dintre bascheti, balerini si de ce nu, UGGS.
Just my 2 cents.
in primul rand, tipul ala cu pozele facute pe ascuns e creepy rau.
momentan am o pereche de balerini cu care conduc, pentru ca la volan prefer incaltamintea fara toc, cu talpa subtire.
mie imi plac balerinii, merg bine cu skinny jeans. vara nu`i port (numai la volan) pentru ca sandalele sunt mai frumoase si „aerisite” dar pentru primavara sunt ideali.
legat de grase, atata timp cat se imbraca cu gust si burta/soldurile nu ies din perimetrul bluzelor sau a pantalonilor, nu ma intereseaza cu ce se incalta.
eu fara tocuri nu ma prea simt femeie :)
Da, asta e deja o problemă, pentru că şi eu văd peste tot pe unde mă duc balerini.
Mai e o problemă şi cu tricourile alea în culori ţipătoare… Mult nu-mi place să văd pe cineva în perioada asta cu balerini şi tricouri din alea. Prea multă lume le poartă…
Vara ar fi firesc sa porti chestii cat mai lejere. Eu port sandale toata vara. Imi plac incaltarile cat mai comode. Totusi recunosc ca as purta si balerini, dar sub nicio forma pe caldurile astea. Pe langa faptul ca simt ca iau foc poti face si ciuperci sau alte nebunii din cauza asta. In ceea ce privesc tocurile prefer sa le evit. Le port numai la ocazii (nunti, botezuri, etc). In primul rand pentru ca ma doare cumplit de rau coloana de la ele si in al doilea rand pentru ca nu sunt deloc comode.
Poti fi feminina si in adidasi. Trebuie sa ai atiudine. Intr-adevar un toc face altfel piciorul, dar si durerea de dupa… parca nu merita
pai si cu ce vrei sa se incalte, denisa? balerinii sunt foarte ok, dar nu cei de 10 lei. si balerinii sunt de multe categorii
@sigina: Cu incaltaminte, nu „balerini”. >:)
Dar stiai ca papucii de balet se numesc POANTE ? :))