Bere de toţi banii!

Articol publicat în Iaşi Plus

Săptămâna trecută, aflându-mă, împreună cu soţul meu, în Arad, am hotărât să dăm o fugă până la vecinii noştri de suferinţă europeană, în Ungaria. N-am ajuns foarte departe, pentru că era deja destul de târziu, dar tot am băut o cafea înainte de „sesiunea” de cumpărături la supermarket-ul Tesco, în localitatea Mako.
Am împărţit egal toţi forinţii pe care-i cumpărasem, urmând ca fiecare să-şi „facă de cap” prin raioanele preferate. Aşa că l-am lăsat pe-al meu cu socrul la rafturile cu bere, unde s-au dus aţă încă de când am intrat, iar eu mi-am văzut de ale mele.
După vreo oră de cotrobăit pe jumătate din rafturile magazinului, cu coşul pe jumătate plin de mâncare şi alte prostioare (nu am plecat la Mako cu intenţia de a face cine ştie ce cumpărături, dar sunt femeie şi nu mă pot abţine), am plecat să-mi caut soţul. Era tot la raionul de bere, fericit ca un copil care dăduse peste dulciuri de tot felul, cu coşul plin şi făcând calcule peste calcule. M-am oferit să plătesc eu zece beri, din jumătatea mea de bani.
Dar iubitul meu soţ şi-a amintit că se apropie ziua lui şi a umplut coşul până la refuz. Nu mai avea unde să pună bere, drept pentru care s-a îndreptat către casă. Eu urma să mă mai învârt prin magazin, că doar nu atinsesem „limita de creditare”. Dar n-am apucat să mă îndepărtez prea mult, pentru că m-a strigat, rugându-mă să-i dau un card. Nu-i ajunseseră banii, pentru că trebuia să plătească şi garanţia pentru sticlele de bere.
Am numărat vreo şaizeci de sticle de bere, de toate mărcile, culorile şi „naţionalităţile”. Asta în timp ce eu mi-am cheltuit banii pe cârnaţi ungureşti, vajkrem şi alte mâncăruri specifice. Trebuia să cumpere cineva şi mâncare, altfel n-avea după ce să „alunece” berea, nu?
Morala povestirii? Nu există una. S-ar potrivi mai bine un slogan, poate cel mai inteligent slogan gândit vreodată: „Unele lucruri sunt nepreţuite. Pentru toate celelalte există MasterCard”.