Bunica mea, care a murit în 2017, s-a născut în Blaj. Era unguroaică, născută din ambii părinți unguri, o chema Ana Nemeș și îmi povestea cum trebuia să prezinte documente când voia să se ducă la Cluj. Anyway, ce vreau să spun prin această introducere este că nu m-am dus la Blaj ca într-un oraș străin, cu care nu am nimic în comun.
M-am dus la Blaj așa cum merg în Timișoara (chiar dacă am locuit doar câteva luni în Timișoara, acolo m-am născut și toată viața îl voi trece în toate documentele oficiale ca oraș în care m-am născut, fie că îmi place, fie că nu) sau la Sibiu (nu am locuit acolo, dar cât am fost bloggeriță „pe val”, mergeam des și mereu m-am simțit ca acasă, pentru că am avut ocazia să îl vizitez pe îndelete). În Orăștie am locuit 12 ani și chiar dacă nu mai am o „acasă” în micul oraș, mereu mă voi simți ca acasă pe străzile sale. La fel și în Deva: după 6 ani de bătut străzile în lung și-n lat, Deva a fost cel mai „acasă” pentru mine, înainte să mă mut în Hunedoara. Deci m-am dus la Blaj ca și cum m-aș fi dus „acasă”, cumva.
Blaj este un oraș mic, situat în județul Alba. Este cunoscut pentru Câmpia Libertății. Aici s-au ținut două adunări naționale în timpul revoluției de la 1848, în luna mai și apoi în septembrie. În data de 15 mai 1848 s-a ținut aici Adunarea de la Blaj, cu participarea a 30.000-40.000 de persoane, majoritatea țărani. Adunarea a adoptat programul de revendicări cu caracter democratic: abolirea dijmei, a clăcii și a iobăgiei, desființarea breslelor și a vămilor, libertatea cuvântului și a tiparului, formarea gărzii naționale, școli de stat în limba română etc. Astăzi, Câmpia Libertății este un loc liniștit și plin de verdeață, în care singurul lucru care se întâmpla era că un angajat al Primăriei tundea iarba „la milimetru”, cu un tractoraș. Dar nu e tot timpul liniște și pace aici, vara are loc un festival pe numele său Blaj aLive la care sper să ajung și eu, în anii viitori.
De asemenea, Blajul a fost, în secolele XVIII și XIX, centrul cultural al românilor transilvăneni. Orașul a jucat un rol important în procesul de formare a limbii române moderne și a conștiinței naționale românești. Aici a apărut Biblia de la Blaj și tot aici a publicat Timotei Cipariu prima gramatică românească.
În anul 1754, prin eforturile episcopului Petru Pavel Aron, la Blaj și-a deschis porțile prima școală publică cu limba de predare română. Acest fapt l-a făcut pe Ion Heliade Rădulescu să spună „aici a răsărit soarele românilor”. O inscripție cu acest citat este montată pe clădirea în care a funcționat școala de obște. Mulți dintre cei mai de seamă cărturari români al secolelor XVIII – XIX din Transilvania, ca Samuil Micu, George Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, George Barițiu, Simion Bărnuțiu etc. și-au făcut studiile la Blaj.
Cum e Blajul astăzi?
Incredibil de liniștit. De curat. Prima senzație a fost că am nimerit într-o zonă pietonală în care nu știam de ce sunt mașini, pentru că nu doar trotuarele erau pavate cu pavajele cunoscute ca „biscuiți”, ci și drumul. Adică acolo unde ar fi fost asfalt și de obicei gropi sau cârpeli, era pavaj frumos așezat. Apoi am văzut garduri care delimitau trotuarul de șosea peste care erau montate jardiniere pline cu flori. A trebuit să le studiez îndeaproape și să le ating ca să mă conving că sunt flori adevărate și nu din plastic. Arătau foarte frumos și, ce să vezi?, nu erau rupte deloc. Și am văzut jardiniere în mai multe zone ale orașului, semn că toți locuitorii sunt civilizați. Ba, pe unele trotuare am găsit niște ghivece foarte mari cu flori de diferite culori, care mă făceau să uit pentru o clipă că e octombrie și noaptea temperaturile scad bine de tot.
Dar cel mai mult și cel mai mult m-a surprins curățenia. Atât de tare m-am obișnuit să văd peste tot ambalaje de dulciuri, chips-uri, bere, sucuri, înghețată, țigări, încât atunci când nu le-am mai văzut, mă simțeam ciudat. Băi, dar ăștia chiar nu aruncă nimic pe jos? Chiar toți sunt civilizați???
Stați liniștiți, că până la urmă am găsit, în trei zile, două coduri de la pachetele de Winston și un dop de bere Ciucaș. Spre comparație, în Hunedoara am găsit, a doua zi după ce m-am întors, vreo șase capace de Neumarkt și cinci coduri din pachetele de țigări. Adică am găsit pachetele cu totul, dar am păstrat doar codurile. E clar, în Blaj cariera mea de concursomană s-ar încheia subit. Nu vreau neapărat să spun că Hunedoara este un oraș murdar. E și mult mai mare și sunt mai mulți locuitori cărora nu le pasă de mediul în care trăiesc. Pentru că e clar că nu Primăria e vinovată pentru mizeria de pe jos, ci oamenii care o fac. Nu poți să ai un măturător de stradă pentru fiecare țărănete care aruncă ambalajul pe jos, la fel cum nu poți să ai câte un polițist local care să-i amendeze pe toți acești țărănoi. Schimbarea trebuie să înceapă cu noi, asta e clar. Nu pot să nu mă întreb, însă, cu ce sunt diferiți blăjenii, ce anume din ADN-ul lor este atât de diferit față de al nostru, dacă ei pot să nu arunce mizerii pe jos și noi nu putem?!
Am ajuns și în Parcul „Avram Iancu” din Blaj, un loc de asemenea minunat. Există un mic lac cu lebede negre (pe care le-am văzut ulterior, în pozele făcute în grabă), spectaculosul stejar al lui Avram Iancu, un copac bătrân de peste 600 de ani, care a văzut multe generații de oameni născându-se, trăind și murind în timp ce el își duce, neobosit, existența. Și nu în ultimul rând, aici am găsit Centrul de Informare Turistică, unde o doamnă suuuper amabilă mi-a oferit o mulțime de materiale informative și mi-a recomandat să vizitez „neapărat” câteva locuri din Blaj – lucru pentru care îi sunt recunoscătoare. Cine a spus că omul sfințește locul a avut mare dreptate.
Pozele le-am pus într-un album pe Facebook: https://www.facebook.com/media/set/?vanity=denisa.lala.bargau&set=a.6006752069375119
1 thought on “Blaj – mica Romă sau orașul în care îți vine să te descalți”