Blogged up

Vreau să scriu ceva despre viaţa la bloc. De fiecare dată, invariabil, scriu „blog”. Apropo, eu i-am dat lui DeCe ideea să-şi denumească aşa defunctul Tablog. Era o pagină cu feţele tuturor bloggerilor care au vrut să fie acolo, un fel de Google+ ahead of its time. Da’ n-am primit credit, că aşa erau vremurile.

Cineva spune, la TV sau în viaţa reală [hehehe], că a visat urât. Sau că a avut un vis urât. No, la cine credeţi că mă gândesc eu? 

Revenind la DeCe, cineva întreabă „De ce…?”, eu îmi aduc aminte de Dan Lucian Ştefancu.

Văd în supermarket îngheţata OZN. E bună, în ciuda numelui. Îmi amintesc de Diana Câmpean şi al ei blog. Şi-mi amintesc cum cineva i-a scris pe nametag-ul eticheta de nume de la Şmen Party „Şmozeneu”.

Monica Gabor, fostă Columbeanu, viitoare Xi, Ping, Ming sau whatever şi-a tras un chinez. Deh, s-o fi obişnuit fata cu chestiile mici şi nu vrea să fie prea mare şocul schimbării. Treaba ei, zic, dar de când e abonată la ştirile care-mi intră mie în casă, a devenit şi treaba mea. Şi nu pot să aud „Monica şi chinezu'” fără să mă gândesc la Chinezu’ nostru ca tot românu’, respectiv Cristi China-Birta.

Zic, aud, citesc, văd Craiova, mă gândesc la Blogatu.

Deschid PC-ul şi văd cum se încarcă Windows 7, mă gândesc la Tudor Galoş. Nu a făcut Tudor sistemul de operare, dar îl asociez cu Microsoft şi e singurul blogger activ din partea românească a companiei. Sau singurul pe care-l urmăresc eu.

Zici Baia Mare şi nu mă mai gândesc neapărat la B., prima mea mare iubire, ci la Gaben, revelaţia anului 2011, dacă-mi permiteţi. Da, măi, sunt fana lui! Deci Baia Mare = Gaben şi Unguru’ Bulan.

Am făcut zeci, poate chiar sute de tranzacţii cu digipass-ul pentru Internet banking de la ING. Şi de fiecare dată-mi amintesc de Siropel, pentru că el a fost primul care a recomandat pe blog serviciile ING.

Intru într-o benzinărie Petrom şi-mi aduc aminte de oamenii faini cu care mi-am petrecut cele mai intense patru zile de anul ăsta, în excursia Redescoperă România.

Cumpăr şi citesc revista Tabu pentru că acolo a lucrat bloggeriţa Cristina Bazavan [da, pentru mine e întâi bloggeriţă şi-apoi om de presă, chiar dacă o „ştiu” de pe vremea Europa FM] şi pentru că o urmăresc cu plăcere pe bloggeriţa Ina Ţăranu-Hofnăr. Sigur, e mult fashion, glam şi bullshit în revistă, că de-aia e revistă glossy, dar sunt şi câteva articole care chiar merită citite.

Oriunde aş vedea o bere Ciuc, „trag” un mare zâmbet în amintirea celor două concerte de neuitat la care am participat datorită blogurilor: la Scorpions mulţumită lui Cosmin Tudoran, care mi-a oferit biletul la concert, iar la Bon Jovi, mulţumită blogului meu, care mi-a îndeplinit cel mai mare vis din tinereţe. Deci da, e bine să fii blogger.

Am sute de astfel de exemple, dar cred că v-am plictisit destul. Ideea e că blogul meu, în primul rând, şi blogurile în general mi-au schimbat viaţa. În bine, evident.

Mă bucur că, în vara anului 2006, întoarsă de la Cluj şi cât se poate de plictisită de jobul meu de la fabrica de biciclete din Sântuhalm, am luat decizia de a-mi crea un colţ al meu şi numai al meu pe Internet. „Colţul” a crescut, a devenit un cerc uriaş, cu sute de prieteni virtuali, zeci de oameni frumoşi cunoscuţi în ultimii cinci ani, un soţ minunat cunoscut tot datorită blogului şi multe alte avantaje pe care nu mai are rost să le enumăr.

Cineva din afara „bulei” mă întreba zilele trecute dacă se pot face bani pe net. Sigur că se pot face, la fel cum se pot face bani şi din vânzarea de cărămizi sau din fabricarea pâinii, dar există o condiţie esenţială pentru a avea profit: să-ţi placă mult de tot ceea ce faci şi să te şi pricepi la asta. Nu cred că există vreun blogger care scrie cu sictir şi care să facă bani după cinci sau şase ani de activitate bloggeristică susţinută, la fel cum nici un brutar nu poate să facă pâine timp de cinci ani dacă urăşte mirosul de pâine. Şi nici un cărămidar nu cred că îşi vinde foarte bine marfa, dacă o produce fără chef.

Lipsa de chef duce la lipsă de eficienţă. Dacă nu mi-ar plăcea la nebunie tehnoredactarea, n-aş fi rămas în echipa ziarului la care lucrez timp de patru ani şi-un pic. Şi dacă nu mi-aş fi iubit blogul, n-aş fi continuat să scriu pe el timp de cinci ani.

Think about it. Faceţi ceea ce vă place, nu vă mai pierdeţi timpul cu un job care vă seacă de energie, nu vă deschideţi un blog doar ca să faceţi bani cu el, nu vă irosiţi viaţa făcând lucruri plictisitoare.