scris de Cristi Iuhasz
Trăim vremuri grele, vremuri dominate de probleme şi nevoi. Mulţi se confruntă cu probleme cărora nu le găsesc o soluţie viabilă. Acest lucru se datorează şi modului greşit de gândire pe care-l au. Nu trebuie să te gândeşti la probleme. Preocuparea principală pe care ar trebui s-o ai este crearea unor soluţii. Desigur, prima dată trebuie să identifici problema, dar apoi aceasta trebuie să părăsească prim planul gândirii tale şi să te concentrezi pe soluţii. Gândirea constructivă te poate duce spre succes mult mai repede.
Cu toţii ne cunoaştem problemele, atât cele personale cât şi cele ale societăţii din care facem parte. Nu cred că ne ajută cu ceva mediatizarea sistematică a acestora. Mass-media ar trebui să fie o cale de a transmite informaţii care să ajute oamenii. Din păcate, nu este deloc aşa. Cotidienele şi televiziunile ne prezintă zilnic o cantitate foarte mare de informaţie irelevantă şi nocivă. Oamenii care trăiesc într-o sărăcie cruntă, pacienţi care sfârşesc din cauza medicilor, accidente care se petrec pe drumurile patriei, etc.
Cu siguranţă ar fi mai bine să se vorbească despre moduri de sprijinire a persoanelor sărace, îmbunătăţirea performanţelor medicilor, prevenirea accidentelor rutiere şi multe alte lucruri bune care se pot face. O să încerc să le transmit cititorilor un mod de gândire pozitiv, orientat spre soluţii.
Un lucru pozitiv este şi promovarea oamenilor de valoare şi a treburilor bine făcute. Dacă o să merg într-un restaurant şi o să fiu tratat cu nesimţire, dacă o să fiu înjurat de către un funcţionar public, dacă o să merg la medic şi o să mi se ceară spagă, o să scriu despre asta doar dacă găsesc şi o soluţie de rezolvare a problemei şi o s-o fac într-un mod constructiv. Dacă o să fiu impresionat de o întâmplare, o vorbă sau un gest, o să scriu pe blog. Dacă o să fiu surprins neplăcut de ceva, o să tac şi o înghit. Nu vreau să promovez mizeria.
Ar trebui să ne promovăm valorile, să nu ne mai plângem şi să încercăm să privim spre ieşirea din probleme. Ar trebui să ne bucurăm de jumătatea plină a paharului, în loc să tânjim după cea goală. Cei care fac asta au doar de câştigat.
Cel mai important lucru pe care-l pot face cu ajutorul blogului este transmiterea cunoştinţelor mele cititorilor. O să încerc să le transmit, într-un mod cât mai simplu, informaţii care le-ar putea fi utile cândva.
Pe Strada Ideilor, vor circula doar idei pozitive.
desi am terminat de scris unul dintre cele mai pesimiste articole pe care le-am scris pentru blogul meu, nu pot sa nu iti dau dreptate si sa nu iti laud initiativa. cu toate astea nu sunt nici partasa ideii „tac si inghit”, nu cred ca-i sanatos sa tot inghiti atata cat iti dau unii.
normal, nu zice nimeni ca trebuie sa scrii pe blog despre asta, dar daca taci si inghiti, fa-o doar pe blog, nu si „in real life” pentru ca daca toti o sa tacem si-o sa inghitim, ne ducem toti la vale… nu vom schimba nimic.
Buna, Tomata,
La asta ma refeream si eu. Tac si inghit, pe blog, daca nu am o solutie de rezolvare a problemei. Si daca am, ma concentrez pe solutie.
Înțeleg partea cu promovatul valorilor, dar când ciocârlanii de la OnlineBreteleShop îți întârzie livrarea bretelelor și tu a doua zi tre’ să mergi la muncă și n-ai bretele și îți prinzi salopeta cu cârlige sau mai-știu-eu-ce, e absolut omenește să le arzi câteva flegme printr-un articol pe blog.
Să vadă toată lumea ce măgărie face OnlineBreteleShop și să nu mai cumpere nici dracu bretele de la ei…
Poti să faci articolul într-o manieră pozitivă.
Nu-l faci ca să te răzbuni pe OnlineBreteleShop, îl faci pentru că experienţa ta neplăcută îi poate ajuta pe cititori să evite o situaţie de acest gen.
@Cristi Iuhasz: De exemplu, aşa.
Ai mare dreptate! Deabia astept sa vad ce vei promova :)