Bucăți din viețile altora, la târgul de vechituri

În fiecare sâmbătă dimineața când sunt în oraș și nu dorm până la amiază, îmi place să merg la târgul de vechituri de la marginea orașului. Este o altă lume acolo.

Acum 10-20 de ani, acolo veneau oamenii din oraș pentru a vinde la prețuri de nimic ce nu le mai trebuia de prin casă. Astăzi, și târgul de vechituri s-a „modernizat”, vânzătorii de ocazie fiind înlocuiți de vânzători „calificați”, oameni care cu asta se ocupă.

Despre fenomenul lucrurilor aduse de prin casele nemților decedați a scris un foarte frumos reportaj jurnalistul Viorel Ilișoi; o să îl mai caut, nu dau de el și e păcat. El spune povestea lucrurilor care rămân în casele locuite de bătrâni care dau colțul. Când ei se duc, urmașii nu au nevoie de toate nimicurile strânse de bătrâni de-a lungul vieții, probabil că adună câteva obiecte importante, iar restul sunt gunoaie. Când trebuie să eliberezi rapid apartamentul, fie pentru că era în chirie, fie pentru că vrei să îl vinzi, nu mai stai să te uiți la toate tacâmurile, tablourile, suvenirurile care aveau doar pentru proprietar o valoare sentimentală, pentru tine sunt gunoi de care trebuie să scapi cât mai repede. Așa că urmașii angajează firme de români care golesc apartamente, iar în loc să le dea bani, îi lasă să păstreze toate lucrurile din casă. Uneori sunt piese de mobilier și electrocasnice care pot fi refolosite, alteori sunt aproape gunoaie, iar astea iau, inevitabil, drumul României.

Cu TIR-urile vin „gunoaiele” în țara noastră și chiar vă rog să nu mă credeți pe cuvânt și să mergeți într-un târg de vechituri, la sfârșit de săptămână, ca să vedeți cum s-au transformat nimicurile românești în nimicuri nemțești.

N-am nici o problemă cu faptul că există aceste „gunoaie”. Pe mine mă fascinează orice privire pe care pot s-o arunc în viețile altora (cred că e natura umană), așa că merg cu plăcere la târg și mă uit la toate tâmpeniile înșirate pe pături, pe pământ. Nu poți face o poveste dacă nu ai mai multe date despre un om, dar poți vedea pe unde i-a plăcut neamțului să călătorească, ce a considerat că merită păstrat, ce electrocasnice atât de vechi dar încă funcționale păstrau ei prin case.

E o altă lume în târgul de vechituri. Este viața la care noi nu am avut acces, desfăcută în bucăți și întinsă pe pături, vândută la bucată. Tablouri pentru care neamțul a plătit, poate, sute de mărci, se vând cu câteva zeci de lei, scoase din context. Fără nici o poveste, suvenirul din Africa are o valoare infimă, la fel cum nici aspiratorul vertical încă funcțional nu poate să coste mai mult de câteva zeci de lei. Poșeta, chiar dacă e de firmă, îl costă prea mult dacă vânzătorul se întoarce cu ea de unde a venit, așa că la spartul târgului o poți cumpăra chair și cu un leu, chiar dacă-i de firmă. Desigual sau nu, pentru vânzător este doar o cârpă pe care nu vrea s-o ducă înapoi în depozit.

Nu ai de unde să cumperi Crocs cu 30-4o de euro? Îi iei cu 10 lei din târg, dacă ai noroc să găsești mărimea ta. Tacâmuri de calitate, dar desperecheate, pahare din cristal, farfurii elegante, telefoane vechi, produse noi de la supermarket-urile din vestul Europei – pe toate le găsești la târgul de vechituri.

Ca și piețele, îmi plac târgurile pentru că nu au nimic în comun cu comerțul modern de astăzi, pentru că mărfurile sunt unicat, pentru că poți negocia, poți schimba o vorbă cu vânzătorul – el nu e acolo doar pentru a vinde un obiect, îți vinde o poveste, iar treaba asta nu o s-o întâlnești în nici un supermarket.

Undeva, la jumătatea distanței dintre târgurile mici și târgurile de altădată, organizate o dată pe lună sau chiar mai rar în comunele și la marginea orașelor mici sau mari, este Târgul de toamnă de la Negreni, Dumnezeul târgurilor de vechituri din România. Eu am aflat despre el întâmplător, când am trecut prin localitatea care-l găzduiește, într-o zi ploioasă de octombrie. Nu înțelegeam de ce, pe un drum foarte puțin circulat (cel dintre Oradea și Cluj), este atâta trafic și mai ales de ce se stă în coloană. Cred că veam o brumă de net pe telefon și am aflat că la Negreni e ceva târg. Din păcate, deși aș fi vrut să opresc, să văd, să adulmec, să cumpăr, efectiv nu era nici un loc de parcare. Erau mii de mașini, localnicii deveniseră afaceriști și îți ofereau loc de parcare pe orice bucată de teren inclusiv în curțile caselor, contra sumei modice de 10 lei/zi. Pe lângă asta, eram cu Tata și ne grăbeam să ajungem la Cluj, unde urma să vedem concertul Scorpions de pe Cluj Arena. Gotta have priorities!