Am avut treabă în București, în februarie 2023. Pentru că nu mai sunt bloggeriță importantă invitată la evenimente – hehehe – a trebuit să mă cazez pe persoană fizică, așa, ca orice om normal. În virtutea faptului că în urmă cu 15 ani am fost invitați să „testăm” Hello Hotels, la deschidere, l-am ales și acum, pentru că știam că este modest, simplu, dar curat, cu tot ce mi-ar putea trebui și, foarte important, amplasat aproape de Gara de Nord, dar și de locul în care trebuia să ajung în fiecare zi. Am avut o ședere absolut OK, fără nici o problemă, ba chiar întrucât făcusem rezervarea pentru patru nopți și am plecat după două, mi-au returnat banii sub formă de credit pe care îl pot folosi la cazări ulterioare în rețeaua Continental Hotels, anul ăsta.
Am stat, așadar, doar două zile „pline”, în loc de cinci. În prima am căzut ca o eroină, după ce am ajuns în București la ora 6. M-am putut caza mai repede – eu voiam doar să îmi las bagajul la hotel, dar mi-au găsit o cameră și l-am „parcat” în siguranță, după care am plecat în treaba mea. Pe la 18:30 deja cred că sforăiam; camerele sunt foarte bine izolate și doar când circulă tramvaiul se aude ceva, în rest, în liniștea nopții, îmi auzeam bătăile inimii.
A doua zi am început-o cu un mic dejun copios și am pornit către Muzeul „Grigore Antipa”, pe care l-am vizitat pentru prima dată. Chiar dacă am ajuns la ușă cu 15 minute înainte de deschidere, cele două ore pe care le-am avut la dispoziție nu mi-au fost de ajuns să văd tot ce era de văzut. Nici nu știam exact la ce să mă aștept, așa că mi-am luat timp să mă bucur de zecile de diorame găzduite la subsol. Am văzut păsări, pești, mamifere din toate „colțurile” lumii, am scanat fiecare cod QR aferent dioramelor și am ascultat informațiile despre ceea ce vedeam acolo, iar când am urcat, mi-am dat seama că nu mai am timp ca să admir așa cum ar fi meritat toate exponatele de la etaj. Se cere, așadar, o revenire, pentru că muzeul este foarte ofertant.
Cine zicea că ne naștem egali nu s-a gândit, poate, la copiii din satele izolate de lume, care merg pe jos kilometri întregi ca să ajungă la o școală unde le predă o învățătoare care poate a fost repartizată acolo pentru că a luat o notă mai mică decât colegii ei (nu știu sigur, zic și eu) la examenul de titularizare, versus copiii care au oportunitatea de a crește într-un oraș cu metrou, cu numeroase muzee, cu locuri de joacă, cluburi ale copiilor, cercuri de robotică, activități sportive, culturale, spectacole și așa mai departe. Copilul din București are infinit mai multe oportunități decât copilul din Fundul Moldovei sau Crăcănații din Deal și probabil că va ajunge să aibă un job mai bine plătit și, în final, o calitate a vieții mai bună decât amărâtul de la țară. M-am gândit la treaba asta când am văzut un grup de copilași care participau la un atelier interactiv cu o angajată a muzeului.
Fun fact referitor la Antipa: unul dintre codurile QR duce către video-ul de pe YouTube al melodiei „Ce bine că ești”, de Nicu Alifantis. Cineva a încurcat link-urile, dar măcar ai versiunea în engleză, dacă vrei să afli informații despre diorama cu America de Nord.
Dacă tot am pomenit de metrou, am circulat destul de mult cu metroul în cele trei zile. În ultimii ani, când am mai ajuns în București (cam rar), am circulat ba cu prietenii cu mașina, ba cu Uber, ba cu taxi. N-am mai coborât demult în subteran și am fost foarte plăcut surprinsă, chiar impresionată, de curățenia de la metrou. Nici un ambalaj pe jos, nici un chioșc cu mizerii chinezești de vânzare. Curat, elegant, afișaj electronic, oamenii de la informații dispuși să ajute. Efectiv nimic de reproșat metroului bucureștean. L-am și prins la ore rezonabile.
Am vrut să văd cum arată un Kaufland în București, pentru că sunt fană Kaufland, cum, nu știați? Când am deschis Google Maps și am tastat Kaufland, mi-au apărut 20 de magazine în București și deja îmi făcusem calculul: 5 zile, 4 Kaufland-uri pe zi, le dovedesc eu pe toate! Glumesc, dar măcar vreo trei aș fi vrut să văd! L-am „vizitat” pe cel de lângă podul Basarab, arată ca și cel din Deva, doar că are parcare la parter și magazinul e la etaj, iar urcarea și coborârea se fac pe bandă rulantă. Șmecherie ca asta am mai văzut doar la Kaufland-ul din Croația (atunci când am fost în Pula, da – banda rulantă e la minutul 10:17).
Apoi, am mai mers la IKEA. De prea multe ori am ajuns în București fără să „avem timp” de IKEA, așa că acum mi-am făcut eu timp, ba chiar s-a găsit o altă „zăpăcită” care să vină cu mine la o plimbare prin magazinul IKEa Pallady. Îți mulțumesc, Raluca!
Pentru cine nu știe, m-am îndrăgostit de IKEA când am văzut, la „Noaptea devoratorilor de publicitate” (pe vremea când plăteai bilet ca să vezi reclame proiectate pe ecran, la casa de cultură!), o reclamă la IKEA cu lampa veche care este abandonată pe trotuar pentru că proprietarul și-a cumpărat una nouă, de la IKEA. Apoi l-am șantajat emoțional pe tata să oprească la IKEA în Austria, pe autostradă, deși mai avea de condus o grămadă până acasă, și asta a fost prima mea întâlnire cu acest brand, în 2005. Ulterior am mers la magazinul din Băneasa (București) de câte ori am avut ocazia, iar după ce am scris pe blog un articol în care făceam un „inventar al IKEILOR mele”, adică al produselor pe care le am în casă, cei de la IKEA Suedia m-au ales ca să îmi redecoreze living-ul cu produse provenite 100% din magazinul IKEA!
„Nu am cumpărat nimic” în valoare de aproape 200 de lei, că nu ai cum să mergi la IKEA și să nu iei nimic. Am gustat hotdog-ul vegetal, e bun, am încercat și înghețata vegană de ciocolată, nu e cine știe ce, dar e grozav că ai opțiunea asta, cartofii prăjiți erau seci și cam reci. Raluca zice că magazinul ăsta ar fi mai mic decât celălalt (Pallady vs. Băneasa), nu știu, mie mi-a plăcut la fel de mult.
Am încheiat și ziua asta cu 20 de mii de pași (#Denisamergepejos) și seara ne-am urcat în tren și am pornit spre casă. A fost pentru prima dată când am luat bilete la cușetă de 4 locuri și am avut noroc, și la dus și la întors, să fim singure în compartiment. Deci lux la preț de semi-lux! Cu mențiunea că dacă mă luam după panoul electronic cu sosiri și plecări din interiorul Gării de Nord, adică de unde se cumpără biletele și nu cel de afară, așteptam și acum să vină trenul meu. Pe afișaj era trecută linia 4, la informații ți se indica linia 4, trenul pleca de la linia 14. Detalii…
Și mai erau și zeci de jandarmi în gară, făcuseră un cordon și probabil că așteptau ceva suporteri ai echipei de fotbal din Craiova, nu știu, dar bine că nu s-a întâmplat nimic cât am fost eu pe acolo.
Mai vreau să zic că deși nu am stat prea mult, am interacționat cu niște oameni și toți mi s-au părut de treabă. Dacă până acum mi se întâmpla să dau peste bucureșteni arțăgoși, parcă de data asta toți s-au vorbit să îmi facă mie șederea faină. Mi-a plăcut la București. Poate mai merg!