Genul de articole pe care le scrii după 40 de ani: despre sănătate, alimentație, „self care”, ieșit în natură, expunere la soare, „împământare”, somn. Astăzi vom vorbi un pic despre importanța somnului.
Din păcate, nu rețin unde, dar am văzut un interviu cu o tipă care arăta foarte bine pentru vârsta ei și, întrebată care îi este secretul, a dat un răspuns neașteptat: I always prioritize sleep. Adică: întotdeauna pun somnul pe primul loc. Nu-i așa că nu te aștepți să auzi că somnul e răspunsul la aproape toate problemele tale de sănătate?
Dar e adevărat. Cică degeaba încerci să slăbești, dacă nu te odihnești suficient, pentru că în lipsa somnului, secreți un hormon numit grelină, care te face să vrei să mănânci. Nu-i destul că ești obosit, ți se mai face și foame și mănânci, apoi ți-e tot mai greu să te odihnești, că ai stomacul plin și i-ai dat de lucru, să digere toată mâncarea aia.
Știi cum, atunci când ești bolnav, ai nevoie să te odihnești? Somnul pare să fie cel mai bun medicament, pentru că odihnindu-te, îi dai organismului o pauză și îl lași să se refacă.
Avem și expresii precum „somnul de frumusețe” sau „noaptea e un sfetnic bun” care fac referire la importanța somnului atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mintală. Atunci când ai o decizie importantă de luat, nu stai să te sfătuiești tu cu tine noaptea, dar după ce te odihnești bine, vezi lucrurile mai clar și hotărăști cu mintea limpede.
Tot despre lipsa de somn se mai spune că ne afectează la fel de tare cum o face consumul de alcool. Sunt atâtea cazuri de accidente auto provocate de șoferi obosiți care au ațipit la volan, încât mereu mă gândeam că decât să conduc obosită, mai bine amân drumul, ca să nu risc nimic.
Eu țin minte cum bravam, în tinerețe, cu faptul că nu dormeam câte o noapte întreagă și în ziua următoare eram aproape funcțională. Cumva, creierul meu se adapta și după ce răsărea soarele, o lua de la capăt de parcă ar fi dormit toată noaptea. Astăzi, la 40 de ani, pot spune cu senilitate seninătate că dacă nu dorm măcar 7 ore într-o noapte (ideal 8 sau 9), nu pot funcționa corespunzător. Sunt ca picată de pe altă planetă, nu te poți înțelege cu mine, nu am toate țiglele pe casă și nu îmi revin decât după ce dorm o noapte întreagă.
Pentru un somn odihnitor este importantă „recuzita”: o încăpere întunecată, dar bine aerisită, o temperatură scăzută, un pat comod, pijamale de femei, liniște sau sunete odihnitoare. Pentru unii, asta înseamnă motoare de avion, pentru alții un serial pe care îl știu pe de rost, iar pentru alții – liniște „de mormânt”. Oricare ar fi combinația ideală, asigură-te că anul ăsta o să dormi suficient, ca să fii sănătos! De aici pleacă totul, somnul este secretul.