Visez la ziua când toate cablurile din casa mea vor fi ascunse. Până atunci, „lucrez” cu ce am. Am căutat pe YouTube* și am găsit mai multe filmulețe făcute de oameni care și-au organizat birourile ascunzând cablurile. De ce ni se pare că arată urât cablurile? Nu știu, pentru că par să zboare în toate direcțiile și sunt, de obicei, în culori diferite de cele ale pereților sau mobilierului.
Am găsit, deci, pe YouTube tot felul de filmulețe cu idei. Nu aveam de unde să fac rost de suporturi pentru cabluri, IKEA tocmai a scos de la vânzare (avem cuvânt în română pentru discontinued, cuvânt, nu expresia „nu se mai fabrică”?) un suport pe care mi l-aș fi cumpărat mai din vreme dacă aș fi știut de existența lui, iar de bricolat mai bricolez eu pe-acasă, cu ce scule am, dar nu pot să mă apuc de tâmplărie sau de sudat fiare, că nu am cu ce și nu mă pricep…
Așa se face că mi-am propus să mă inspir de pe net și să pun în aplicare cele mai bune idei. Și am găsit una care-mi plăcea: să folosesc benzi adezive care pe o parte aveau arici (velcro), ca să fixez cablurile sub birou. Zis și făcut. Am cumpărat benzi adezive cu velcro, am cumpărat și banda adezivă argintie (duct tape) și m-am pus pe lipit.
Foto: Cable organization, de la Shutterstock
Sebi, foarte circumspect, mi-a zis că așteaptă să vadă rezultatele de sub biroul meu înainte de a face același lucru cu cablurile lui. Și m-am băgat sub birou și am lipit și am montat și am fixat și am tăiat… până nu a mai fost nici urmă de fir pe podea, nici pe perete, nicăieri. Toate erau frumos ascunse sub masă. Wow, zic, ce treabă bună am făcut!
Și a venit noaptea. Și ne-am culcat. Și în cameră au început să-și facă apariția niște spirite foarte supărate.
SCRȘȘȘȘT! HRȘȘȘȘ! SCÂÂÂÂRȚ! Uite-așa am ținut-o minute bune, până să-mi dau seama că spiritele nu erau decât benzile argintii care se desprindeau de birou, una câte una, centimetru cu centimetru.
– Păi tu nu ai citit și comentariile de la video-urile la care te-ai uitat?, mă întreabă Sebi.
– Nu , nu am citit. Dacă aș fi citit, aș fi văzut că omul care a făcut un video despre ascunderea cablurilor cu duc tape a pățit exact ca mine: ulterior i s-a dezlipit banda și a fost un mare fail. Dar nu a zis nimic în video. :))
De atunci, au rămas așa. Nici măcar poză nu le-am făcut. Cred că sunt două sau trei luni. Rectific, noroc că WordPress știe când am început să scriu articolul ăsta: sunt exact CINCI LUNI de când am abandonat acest „proiect”. Ba, văd că între timp s-a întors în stoc suportul pentru cabluri de la IKEA! Bineînțeles că se poate cumpăra doar din magazinul fizic, deci… nu.
O să fac, la un moment dat, ceva în privința cablurilor. Dar dacă aveți idei ușor de pus în practică, vă rog să mi le spuneți și mie. Birourile noastre sunt, de fapt, mese LACK de la IKEA, ca să știți cu ce „material” lucrăm.
* De câteva luni, sunt bolnavă de YouTube, pentru orice problemuță caut acolo rezolvare sau tutorial video.
Well, dacă ești cuminte… îți cumpăr eu când vin spre casă. :)
:O CÂND VII?
Până să aflu de suportul ăla de la Ikea, am folosit niște cârlige-șurub. Sunt destul de mici pentru a nu distruge biroul, destul de mari și solide pentru a susține 4-5 cabluri serioase.
Arată cam așa:
http://moldtek.ro/213-213-large/agatator-cu-holsurub-tip-o.jpg
Nu zici tu rău deloc!
Cel mai bun „cable management” in cazul meu a fost sa le grupez pe functionalitati (alimentare, audio/video, date) si sa le leg cu „soricei” (zip ties).
Mai mult ca sa le protejez de dintii rozatorului urecheat din dotare, am cumparat si o spirala din plastic, care s-a dovedit a fi mai mica in diametru decat parea in poze, asa ca distrugerile n-au incetat complet. Avantajul spiralei e ca face 2-3 cabluri sa para unul singur si confera si rigiditate sporita ansamblului astfel rezultat.
Suportul ala de la Ikea pare interesant, dar eu nu-i prea vad eficienta, ocupa prea mult spatiu pentru niste cabluri.
Spirala protectie cablu
Combini asta cu soricei (zip ties) si cu cleme cu cui (Dedeman) la care le poti adapta holzsurub pentru lemn.
Avantaje: aspect
Dezavantaje: daca vrei sa-ti scoti un cablu afara…ai sfeclit o.
Varianta 2: pat de cablu subtire, prins cu holzsurub de blat.
Varianta 3: teava pvc aplicata prinsă cu clema de tevi (printr-un 25 poti trece si cu usb-uri) facuta elegant cu coturi (exista coturi clips la care nu trebuie sa te chinui cu bagatul cablului)
Varianta 4: tesatura din PVC de diverse dimensiuni (termenul e expandable braided cable, il gasesti pe ebay la dimensiuni de la 4 la 40 de mm si mai mari) pe care l poti folosi la mascarea cablurilor. Aplicatie audio in general…dar arata mormantal daca e facut si la chestii casnice de genul celor din articol.
Mda, cu asta ma ocup :-D ascund sarme.
Noa bun, te așteptăm pe la noi, cu cablurile larg desfăcute. Bine? :D
@Denisa Bârgău:
Ok :-D arunc buzduganul inainte, ca sa stiti ca vin!
Când vii?