Când Moş Crăciun avea şubă de cioban

Când eram eu mică, aveam doi verişori care erau şi mai mici. Sărbătorile de iarnă mă găseau întotdeauna în satul bunicii materne, pentru că acolo venea şi Moşu’. În fiecare an, în 24 decembrie, mătuşa şi bunica mea împodobeau bradul cu globuri şi alte decoraţiuni cine ştie de pe unde adunate plus bomboane de pom, apoi bradul era dus în faţa porţii, de unde-l prelua un vecin îmbrăcat în şubă de cioban şi cu o barbă construită dintr-un pachet de vată, dacă lână nu se găsea.

Moşul copilăriei mele era hidos. Haina aia nu mirosea a parfum şi nici a detergent sau balsam, ci a oaie. „Barba” se întindea pe toată faţa, cu scopul de-a ascunde identitatea vecinului. Pe lângă cadouri, Moşu’ avea într-un sac de iută o pisică pe care o mai „lovea” din când în când cu bâta, în timp ce verişorilor mei le spunea că acolo sunt copiii răi. Nu au ascultat de părinţi, aşa că i-a luat cu el. :)) Acum râd aproape în hohote când îmi amintesc, dar îmi dau seama cât de traumatizantă trebuie să fi fost experienţa pentru nişte copii mici.

Îmbrăcat precum un cioban în dizgraţie, Moş Crăciun venea cu pomul de Crăciun împodobit într-o mână şi cu sacul de iută în alta. Copiii îi spuneau poezii pe care le învăţau de frică, nu de drag. Îi promiteau apoi că vor fi cuminţi şi vor asculta de părinţi şi până prin februarie chiar erau mai cuminţi decât în restul anului, dar le trecea repede. 

Moşul din zilele noastre are costum alb-roşu modern, barbă albă, cadouri frumos ambalate şi de cele mai multe ori nu trebuie să-i promiţi nimic ca să primeşti cadouri scumpe, iar poeziile le înveţi de drag şi nu de frică. Bradul se împodobeşte în 24 decembrie împreună cu părinţii, nu vine gata împodobit. Înainte de Revoluţie, una dintre bunici punea „în reluare” bomboane de pom vechi. M-am prins de asta când am mâncat una şi era să „împodobesc” şi eu pomul… şi nu de zgârcită o făcea, ci pentru că nu se găseau bomboane de pom.

Pentru toţi copiii mari care aşteaptă de Crăciun Playstation-uri, telefoane care costă cât trei salarii ale părinţilor sau cine ştie ce alte obiecte scumpe, am un mesaj: Moş Crăciun nu aduce cadourile de la Polul Nord! Nu vă mai împovăraţi părinţii cu cereri ridicole, dacă vă doriţi ceva cu adevărat, munciţi, strângeţi bani şi cumpăraţi-vă singuri. Sau măcar învăţaţi să apreciaţi un cadou oricât de mic ar fi – gestul este important, nu preţul de pe etichetă!