Când ți se gată argumentele…

Știu pe cineva, ziarist cu vechime, care obișnuia să facă tot felul de pamflete, unul mai amuzant decât celălalt. Acel (sau acei) cineva (ăsta n-are plural), deși întotdeauna vândut (vânduți) unei părți sau celeilalte, folosea (foloseau) argumente atunci când încerca (încercau) să combată „partea adversă”.

Devine obositoare treaba asta cu singular/plural, așa că nu o mai folosesc. O să mă refer la acei cineva spunându-le ziariștii lefegii. Îmi place cum sună.

Ziariștii lefegii obișnuiau să combată cu argumente, ziceam. Făceau compuneri (pe bani mulți, dar măcar își dădeau interesul) cu expozițiune, intrigă, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul, așa cum am învățat cu toții la școală. Chiar și anchetele inventate și semnate cu nume fictive erau scrise frumos, cu o grijă pentru scriitură pe care rar o mai întâlnești astăzi, și nu doar în presă.

Dar și lefegiii îmbătrânesc. Când ai multe guri de hrănit cu salamuri din ce în ce mai scumpe, când ai tot mai multe case de întreținut, mașini, impozite, nu îți mai stă mintea la scriitură. Tot ce vrei e să împroști ventilatorul cu rahat, să îți iei banii și să pleci acasă, că de nu.

Casele, mașinile, familia și avuția în general trebuie întreținute cu sume tot mai mari de bani, iar dacă un singur stăpân nu-ți dă suficient, trebuie să-ți iei mai multe slujbe. Și normal că, în atari condiții, nu mai livrezi marfă de calitate. Și nu e doar asta. Când văd că ei se chinuie să combată, iar cei din tabăra cealaltă au toate cuvintele la ei și-s mai tineri și le merge mintea mai repede, se cam oftică.

Așa se face că în loc de pamflete și alte aroganțe, cum ar zice Julius de la Daily Cotcodac, ziariștii lefegii scuipă către camere când sunt în direct la TV, respectiv tastează cu ură și în mare scârbă, ceea ce le iese din tastaturi fiind editoriale fușerite sau pamflete forțate. Cât să fie mulțumiți toți stăpânii, iar la finalul lunii, lefegiii să își regăsească toți banii în conturi. Așa cum se cuvine.

Tristuț.