Când „să-l iei cu vorba bună” nu mai funcţionează…

Mă gândeam, ascultând certurile conjugale din blocul vecin, la bietele femei care sunt nevoite să împartă cei câţiva pereţi încinşi de caniculă cu nişte nemernici. Nemernici, alcoolici, netrebnici fără ocupaţie, al căror singur scop în viaţă pare a fi să le umilească pe ele.

Nu vă grăbiţi să vă imaginaţi că stau chiar într-o mahala; în plus, îmi place să cred că vara asta am cam făcut ordine şi cel puţin doi vecini au fost vizitaţi de Poliţie ca urmare a scandalurilor sau chefurilor cu muzica dată prea tare. Totuşi, din când în când mai auzi câte un viteaz care o trimite pe consoartă la mă-sa, care îşi creşte copiii nu explicându-le ce e bine şi ce e rău şi cum funcţionează lumea în care trăiesc, ci arătându-le că EL, masculul alfa, este Dumnezeul lor şi că de el trebuie să se teamă.

Mă gândesc că, la un moment dat, fiecare dintre aceste femei bătute de soartă şi de bărbat au fost nişte tinere frumoase, care au spus „Da” unei vieţi petrecute alături de omul pe care îl iubeau – şi poate că încă îl mai iubesc – şi care îşi închipuiau că viaţa lor împreună, în micuţul apartament din cartierul de locuinţe [doar pe ăla şi l-au permis, dar urmau să mai strângă ceva şi să se mute într-un apartament mai mare, când aveau să „vină” copiii], va fi ca în poveşti.

Şi pac!, a venit prima palmă. El era beat, ea a vrut să-l ia cu vorba bună, lui nu i-a convenit. A pus-o la punct, iar când ea a continuat să „bată din gură”, i-a făcut frumuşel bagajul şi a trimis-o la mă-sa. La mama ei, să nu existe dubii. Şi ea s-a întors, că doar nu era să stea la mă-sa toată viaţa. Mai ales că mă-sa a încurajat-o să se împace cu el, că nu-i băiat rău, numai când bea mai face urât, dar să înţeleagă şi ea şi să-l lase în treaba lui când vede că-i băut.

Statisticile arată [generalizez pentru că mi-e lene să caut, dar ştiu sigur că nu exagerez] că sunt multe femei bătute de soţi. Abuzate fizic sau psihic zi de zi, ajung să creadă că ele sunt de vină pentru comportamentul lor, că din poate cauza lor li s-au apucat soţii de băut, că oricum „la vârsta asta şi cu doi copii” nu le mai ia nimeni şi ce să facă? Cum să se descurce dintr-un salariu mizer, cu doi copii şi fără un acoperiş deasupra capului?

Alcoolul ne transformă. După un păhărel suntem mai vorbăreţi, mai binedispuşi, parcă ar mai merge unul şi încă unul. Încă una şi mă duc, ca-n reclamă. Numai că oamenii care nu ştiu când să se oprească ajung neoameni, din cauza alcoolului. Alcoolicii îşi fac viaţa un coşmar, pentru ei timpul se măsoară în distanţa dintre ultimul pahar băut şi următorul pahar băut, rudele şi apropiaţii devin duşmani, pentru că viciul trebuie întreţinut şi când cei dragi îţi spun „Nu mai bea!” zi de zi, ajungi să bei pe ascuns, ca să scapi de gura lor.

După o vreme, eşti atât de preocupat de următorul pahar, încât toate celelalte probleme devin mărunte şi te enervează. Atunci când nu mai asculţi de vorbă bună, s-a dus naibii totul. „Doar un pahar şi o să fiu mai calm” sau „Să beau ceva, că-mi revin” sunt deja simptome ale unei probleme grave, care se cere rezolvată.

Dar degeaba se cere ea rezolvată, dacă tu susţii că singura o problemă pe care o ai cu băutura este că ai două mâini şi o singură gură. În stadiul ăsta, eşti… beyond help. Nu te mai poate ajuta decât cineva care a făcut studii pentru asta. Şi nu-i nici o ruşine în a cere ajutor. Să te trezeşti cu gândul la primul păhărel nu e în regulă.

Mi-ar plăcea să cred că textul ăsta va ajunge măcar la un bărbat care se va gândi de două ori înainte să mai ridice mâna asupra celei care încă-l mai iubeşte. Sau prima duşcă din zi să-i meargă cu noduri.

sursa foto