Facebook ne-a dat nesperata ocazie de a trage cu ochiul în casele și viețile oricui și le expune public, fără să mai fie nevoie să fim babe vizoriste (babe care stau cu ochiul lipit de vizor, ca să vadă cine intră și cine iese din bloc). Nu cred că există om cu acces la Internet (și cont de Facebook) care să nu fi fost curios cu privire la viața vecinului, colegului sau șefului, ce are prin casă, unde-și face vacanțele, cu cine își dă check-in-uri și unde și așa mai departe.
Dar de la a avea un cont (sau mai multe hehe) de Facebook și până la a-ți trăi viața pentru alții și pentru a urmări ce face și pe unde mai umblă X e drum lung!
Să nu credeți că nu se întâmplă. Altminteri, un hater de-ăsta fără viață personală își face cam o dată pe săptămână câte un cont fals cu care îmi cere prietenia, de când mi-am schimbat setările de privacy ale contului de Facebook. Omul trebuie să știe ce face aia pe care o urăște, iar faptul că prietenii comuni i-am eliminat îl face să urle pe dinăuntru. Îl mai salvează doar check-in-urile lui Sebi, care are multe postări publice în care mă tăguiește etichetează când gătește ori mergem la film sau la bazin, pentru relaxare.
Oare cum ar fi dacă, în loc să își creeze conturi false, acest cetățean și-ar folosi timpul pentru a citi o carte, pentru a-și învăța copilul (sau chiar pe el, că are gravă nevoie) să scrie corect, dacă în loc să mă urmărească pe mine virtual și-ar vedea de viața lui și așa complicată? Ar fi cumva. Dar cum ar fi dacă fiecare dintre noi și-ar găsi ceva util de făcut în fiecare zi (un task pe zi) care să înlocuiască stalking-ul pe Facebook?
Cum ar fi dacă în loc să ne urmărească pe mine și pe Sebi, și-ar vedea de activitățile lui, la bazinul de înot din oraș și aiurea? Cum ar fi dacă nu ne-ar ține evidența la ce și cât mâncăm (în funcție de ce pune Sebi pe Facebook, de parcă alea ar fi toate mesele pe care le luăm, e lucru știut fără Facebook nu poți mânca), dacă nu ar avea păreri despre lucruri pe care nu le cunoaște sau nu le înțelege, că nu-l ajută intelectul? Ar fi cumva.
Măcar nu ne plictisim în orașul ăsta micuț.
Idee: acceptă prietenii dubioase și publică conținut special pentru acei utilizatori, alternând cu cel pentru prieteni și exclus acei utilizatori.
Un pic de bătaie de cap, dar probabil după 50posturi/zi cu pisici o să se sature.
Hints:
1. folosește un tool de automatizare, gen zapier;
2. adaugă un tag pentru a putea șterge ușor mizeriile astea în timp.
@Ionuț Staicu: OH MY GOD, dar nu am timp să fac asta și mi se pare inutil :))) Nu e o idee rea, tho. Doar că prefer să fac altceva cu timpul meu. Și cât am scris articolul ăsta mi-am mâncat din timpul în care puteam să dorm, de exemplu.
Asta cu capra vecinului e boala nationala.
Nu cred ca e persoana, care sa nu aiba pe cineva in cercul de cunostinte, genul ala de om pe care il freaca grija de tine la maxim.
Din fericire, n-am facebook. Spre disperarea unor cunostinte care nu mai pot de grija mea…
Inseamna ca esti role model pentru nenea ala, nuuu? Daca iti citeste blogul, poate ia in considerare sugestia cu cartea (desi, daca zici ca la varsta lui are probleme de gramatica, s-ar putea ca intelectul lui sa nu faca fata unui abecedar) si gaseste o noua vocatie in viata :)).
Pe mine ma doare-n cot. Daaar… am avut si o exceptie. Cineva pe care l-am suparat nici acum nu stiu exact cu ce, si care a putut sa-mi afle datele personale, printr-un coleg sau colega, nici asta nu stiu exact, care-l informa despre ce faceam eu. S-a ajuns pana la amenintari cu moartea (din partea lui) si cu plangere penala pentru amenintare (din partea mea). S-a incheiat cu un email de scuze din partea mea pentru jignirile aduse de-a lungul conflictului nostru si pentru orice jignire care l-a inceput (desi nu stiu nici acum ce anume l-a suparat) si asta a fost. Sper sa nu mai trec vreodata prin asa ceva.
Draga Denisuca, nici eu nu am facebook, si, in ciuda amenintarilor apropiatilor, nici nu voi avea vreodata. Sta in firea omeneasca sa se priveasca peste gard, vezi-Doamne in zare.
Sunt studii facute. Si care explica de ce exista nevoia asta.
Ideea lor, a studiilor, spune ca X are nevoie sa vada ce face Y.
Y este om si are si bucurii si suparari, are o altfel de viata, sa zicem, dar nu una iesita din comun.
X, vazand ca Y are parte si de una si de alta, „especially” suparari, uita de problemele lui.
Buna seara, din pacate la noi nu este inteles un aspect important in ceea ce priveste prezenta in mediul online, indiferent ca discutam de FB, Twitter s.a., viata noastra personala nu trebuie sa fie postata din ora in ora, nu trebuie chipurile sa socializam in asemenea medii online, o putem face ca si in trecut, la plimbari in parc, la activitati sportive sau poate doar la simple intalniri cu prietenii la o cafea, cinema si altele similare mult mai benefice pentru noi toti.