Eu nu cunosc niciuna personal; mai aud scandaluri în bloc sau în cartier, dar îmi place să cred că niciuna dintre cunoştinţele mele nu suferă în tăcere. În familie am femei puternice, ştiu că nu s-ar lăsa bătute fără să riposteze sau fără să facă demersurile legale pentru a scăpa de cel care le-ar abuza. În cercul de cunoştinţe, la fel, nu cred să fie vreo femeie bătută de bărbat, iubit, amant.
Dar dacă nu ştiu eu, nu înseamnă că nu există. Cumva, prin teoria six degrees of separation, sunt convinsă că nu sunt chiar atât de departe cum cred eu de o femeie abuzată. O femeie care nu spune nimic, care preferă [mă rog, ăsta e un cuvânt cam pretenţios, femeile bătute nu „preferă” nimic, probabil că trăiesc într-un coşmar din care nu văd cum or să se trezească…] să îşi consume suferinţa în tăcere nu are cum să iasă din acest cerc vicios.
Dacă nu ar fi atât de multe, nu am citi statistici ca astea de mai jos:
- la fiecare 30 de secunde o româncă este victimă a violenţei domestice
- în 2007 au fost înregistrate 4.500 victime dintre care 50 au decedat
- 56% dintre cazurile de violenţă domestică au fost înregistrate în mediul urban, iar 44% în mediul rural, deci femeile bătute nu sunt doar cele de la ţară, cum credeam eu
- în 2010, aproape 12.000 de femei au cazut victime ale violenţei domestice. 99 au murit
- în primele trei luni ale anului 2011 au fost inregistrate 1.400 de cazuri de violenţă domestică. 27 de persoane au murit
- 75% dintre cazurile de violenţă domestică nu sunt raportate
- 61% dintre români consideră că violenţa în familie este o chestiune privată, iar 33% consideră că poliţia ar trebui să intervină
- în Europa, una din patru femei este abuzată de-a lungul vieţii
- 44% dintre români cred că „nu trebuie să te amesteci în familia altuia, când vezi că cineva este agresat fizic”
- în România există de şase ori mai puţine locuri în adăposturi decât ar fi necesar conform standardului european de un loc la 10.000 de locuitori [conform Raportului de ţară WAVE 2010].
Deci nu e treaba noastră ce face vecinul, nu vrem să ştim de ce colega poartă ochelari de soare în interior, de ce doamna aceea tăcută din cartier nu prea vorbeşte cu nimeni. Din cauza educaţiei şi a terorii la care sunt supuse de abuzatori, femeilor abuzate le este în primul rând ruşine să admită că suferă. Şi dacă au trecut de mult de faza ruşinii, poate că le este frică să spună cuiva, pentru că un bătăuş nu se limitează la a-i scăpa o palmă sau un pumn, o mai şi ameninţă că dacă spune cuiva, o omoară. Sau o dă afară din casă, că şi ăsta e un motiv suficient pentru multe femei care nu au unde să se ducă…
Lucrurile trebuie să se schimbe. Femeile abuzate trebuie să ştie că nu sunt singure, că nu trebuie să trăiască aşa. Indiferent cât de dependentă ai fi de abuzatorul tău, există viaţă şi după o căsnicie ratată! Iar nemernicul poate să primească un „sejur” gratuit la puşcărie, acolo unde-i este locul. Ce-or să zică vecinii? Că ţi-a ajuns cât ai îndurat. De fapt, nici nu ar trebui să-ţi pese prea mult de ceea ce au de spus vecinii care nu au dat un telefon atunci când tu urlai şi nici de ceea ce au de spus neamurile care s-au prefăcut că nu-ţi văd vânătăile. Ar trebui să-ţi pese în primul rând de tine!
M-am uitat pe lista cu centrele de adăpost care pot găzdui femeile abuzate şi constat cu amărăciune că în judeţul Hunedoara este unul singur, în Deva, şi are nouă locuri. Nouă. Unde să meargă o femeie din Lupeni, Vulcan sau Petroşani, la 90 de kilometri, noaptea, fără nici un ban în buzunar şi fără vreun sprijin, eventual şi cu vreo doi copii după ea?
AVON se implică de cinci ani în campania împotriva violenţei domestice numită Campania Respectului. Poate că nu e mult, dar este ceva. Şi noi putem ajuta, fie distribuind aplicaţia pe Facebook, fie cumpărând produsele speciale din campanie [profitul este donat în totalitate acestei campanii]. Totuşi, cel mai important este să facem cunoscute poveştile femeilor abuzate, indiferent cât ar fi de dramatice, pentru că violenţa ia sfârşit atunci când o faci cunoscută.
Mă bucur că acestei campanii i s-au alăturat şi bărbaţi cunoscuţi – jos pălăria, Leonard Doroftei, Cornel Ilie, Cătălin Ştefănescu, Andi Vasluianu şi Răzvan Fodor!
Eu cunosc o astfel de persoană. E drept că viaţa îţi mai dă o palmă, un şut, însă pe unii îi ţine în pumni permanent!
:( Foarte trist. Şi ce face, stă să o bată? Până când?
:(
Si? Ce poti face?