Sindromul Stockholm, pe dos

Mă gândeam la un personaj din peisajul public hunedorean şi la al său blestem: să fii un excelent pamfletar, să ai abilitatea de a croşeta cuvintele în aşa fel încât să-ţi iasă, de fiecare dată, câte un pulover senzaţional, care gâdilă exact în locurile potrivite, şi să-ţi iroseşti talentul scriind despre un singur om, hai, cel mult doi. 

Spitalele româneşti te obligă să socializezi

Nu am fost în nici un spital din străinătate, aşa că nu ştiu dacă ceea ce povestesc eu aici e valabil doar pentru România sau se întâmplă peste tot. Am fost, zilele astea, prin spitalul municipal din Hunedoara şi mi-am dat seama că spitalele româneşti te obligă să socializezi. Vrei, nu vrei, dacă eşti internat Read More …

Primele zile de privaţiuni sunt mai grele

La începutul anului 2014, am luat o hotărâre: în anul care tocmai începea, nu aveam să cumpăr nici măcar o singură geantă. Fie că e vorba despre genţi, poşete, gentuţe, genţi de cosmetice, portofele, ghiozdane, rucsacuri, plase, nimic-nimic-nimic nu aveam voie să cumpăr. Şi am reuşit să mă abţin! Motivul principal: aveam un geamantan plin Read More …

Dotarea maternităţilor nu e treaba statului român?

Am văzut adineauri la TV o reclamă prin care suntem îndemnaţi să donăm 2 euro pentru dotarea maternităților din România. Și m-a deranjat nu mesajul, ci tonul pe care sunt ceruți cei doi euro. Era ceva de genul: „Dacă s-ar întâmpla /ar muri în fața ta, i-ai ajuta, dar dacă nu-i vezi, nu înseamnă că nu Read More …

De ce slăbesc femeile după ce divorțează sau ies dintr-o relație

Nu luaţi ce vă spun eu drept literă de lege, dar e o idee, o variantă. Poate că aşa e, poate că nu. Părerea mea este că femeia divorţată, indiferent de vârstă, se simte ajunsă la capătul unui drum. Se uită în oglindă şi, după ani şi ani în care a pus pe ea fără să-i pese cum Read More …