Weekend-ul cu 1 Mai l-am început foarte devreme, de vineri, imediat după ce-am ieșit de la serviciu. Era un weekend lung pentru mine, cu două zile de Festivalul Tineretului organizat de primărie, cu două zile de distracție pe repede-înainte la Costești (lângă Sarmizegetusa) și… cu o înmormântare, din păcate.
Oamenii cu care am fost noi cazați la grămadă (un grup mare, mare de prieteni și cunoștințe de-ale prietenilor) au stat acolo patru zile, pentru că 1 Mai a fost luni, ce noroc pe oamenii muncii! Noi am fost nevoiți să ne scurtăm vacanța, dar am profitat din plin de timpul petrecut acolo.
Când am ajuns, am avut senzația că-s în satul bunicii mele – aer curat, pădure verde, dealuri nu foarte înalte, case răsfirate și multă liniște – toate astea mă făceau să mă simt ca acasă. Am mers prin Călan, pe un drum mai scurt decât cel de la întoarcere, care m-a dus prin Orăștie.
La întoarcere, am trecut prin Beriu, Căstău, sate în care mergeam cu ai mei, când eram mică, la iarbă verde. Toată copilăria am fost pe-acolo și deși nu mai țin minte mare lucru, m-am simțit ca acasă. Locurile alea seamănă destul de mult cu zona Sibiului, încă mai există influența sașilor și aici.
Cabana Dor, unde am fost noi cazați, este mai degrabă un complex decât o cabană, pentru că e compusă din cinci cabane. Două mari, cu etaj, și trei micuțe. Cea în care am fost noi cazați este una din trei cabane identice. Jos are un combo living+bucătărie, dotată cu toate cele, frigider, aragaz, cuptor, cuptor cu microunde, chiuvetă, boiler cu apă caldă, tacâmuri, veselă, pahare etc. Sus, sunt două camere micuțe, fiecare cu baie proprie. Baia e micuță, are cabină de duș, toaletă și o chiuvetă. Camerele au un balcon comun cu o vedere încântătoare. Afară, loc de parcare, masă cu două bănci pe prispă (sau pridvor), grătar din cărămizi la fiecare căbănuță.
Plus: căldura vine de la soba de jos, care funcționează cu lemne. Căldură mare. Apă caldă de la boiler. A plouat cât am stat acolo, felul în care se auzea ploaia lovindu-se de gemulețul de mansardă de la baie m-a vrăjit.
Minus: prea miroase a nou, a lac, a mobilă recent făcută.
Mare minus: e plin de furnici. Lași ceva pe jos, pac!, apar o sută de furnici. A fost horror, din punctul ăsta de vedere m-am bucurat că n-am stat decât două nopți. Am făcut masacru.
Ce e foarte tare la locul ăsta? Faptul că dacă-l închiriezi pe tot în gașcă mare, oricâtă gălăgie ai face, nu deranjezi pe nimeni… poate doar pe cei din gașcă. Eu, în prima seară, am adormit pe acordurile muzicii anilor 90, că aia aveau chef să asculte, cu volumul la maxim, cei de la cabanele de jos.
Că veni vorba despre cabanele de jos: cabana principală avea o bucătărie străjuită ca de un fel de bar, tot livingul de jos mi-a adus aminte de hanul din filmul The Hateful Eight, Minnie’s Haberdashery. Puteai să faci un film filmând în diferite colțuri are cabanei fără să stai prea mult într-un singur loc.
Afară, un fel de pridvor, plus încă o terasă acoperită, plus ciubăr cu apă caldă în care se scăldau copiii. În lateral, ceaun, lemnărie, tot tacâmul. Curtea pietruită unde intrau mașinile.
Sincer, nu știu cât costă să închiriezi toate cabanele, noi am plătit 120 de lei/noapte/cameră într-o cabană cu două camere. Am avut baie proprie, acces la bucătărie plus acces la toate acareturile, că doar eram la grămadă. Sebi a făcut gulaș și balmoș, plus grătare și nu știu ce coaste. În cabana principală erau vinuri la discreție, lapte, bere, whiskey, chestii din care puteai să consumi și să plătești la sfârșitul „sejurului”.
Ce de făcut prin zonă?
E de vizitat Sarmizegetusa Regia. Pentru cine nu a fost, treaba stă în felul următor: urci cu mașina până acolo unde poți să urci (acum drumul este bun, asfaltat, măcar atât), o lași în parcare și de acolo mai urci 800 – 1.000 de metri pe jos. Ajungi la casa de bilete, e 10 lei biletul de acces, 5 lei cu reducere (studenți, pensionari etc) și ai acces în pădure. Sunt cărări, trasee, până la urmă scopul e să ajungi în ceea ce se numește Marele Sanctuar, unde sunt făcute toate pozele cu Sarmizegetusa Regia și unde sunt pilonii ăia celebri. Poți să te odihnești pe o băncuță, să te așezi pe iarbă, să bei apă de izvor, să te reculegi. E liniște, e frumos. Eu am fost până acum de trei ori și de fiecare dată a început să plouă cum am ajuns acolo; nu mă mai duc în grabă.
Totul e să nu te urci pe monumente, să nu te apuci să faci gălăgie și să nu faci mizerie. Cred că nici spirale umane nu-i indicat să faci.
După ce ai văzut minunea, cobori în parcare, îți iei mașina și, sătul de atâta umblat pe jos, te duci la pensiune și te bucuri că ai camera încălzită. Eu m-am bucurat tare, că mi-a fost cam friguț, plecasem pregătită pentru o zi caldă și Sarmizegetusa m-a întâmpinat iar cu ploaie.
După două zile pline, cum spuneam, m-am dus la Hunedoara, la Festivalul Tineretului. Ai ce face și în Hunedoara, trebuie doar să vrei să deschizi ochii.
…așa se auzea muzica dinăuntru, când afară unii găteau.
Două poze șutite de la alții, că eu am fost ocupată să filmez și să mă feresc de fotografi:
