Ştirile Pro TV, astăzi.
O primă ştire ne vorbeşte despre un accident petrecut în apropiere de Iaşi, în care a fost implicat un microbuz şi în care au fost răniţi 11 oameni, printre care şi un bebeluş în vârstă de o lună [give or take, adică +/-]. Se insistă asupra faptului că bebeluşul „pur şi simplu a zburat prin geamul maşinii”, asta cu vocea gravă a Andreei Esca. Dacă prin acelaşi geam ar fi zburat un grăsan de 150 de kile, aia ar fi fost o ştire senzaţională. Altfel, e doar exploatarea unei alte tragedii de dragul ratingului.
Mai departe, se vorbeşte despre un reportaj realizat de un reporter italian şi difuzat de postul de televiziune Italia 1 [sau Uno, whatever, să se bucure că am scris cu majusculă… la cât mi-s de dragi italienii], reportaj în care România este prezentată ca o ţară semi-bananieră, în care oamenii săraci care sunt dispuşi să-şi vândă un rinichi postează anunţuri de genul ăsta pe toate gardurile Internetului. Dar vai, vorba ţăranului din Spania, dar vai, ce enormitate, să postezi aşa ceva pe Internet! Înseamnă că se pot face transplanturi de rinichi [cumpăraţi şi nu donaţi] în orice spital.
Bine, nu spun că nu se pot face astfel de „afaceri” sau că nu se chiar fac la noi, cum e foarte probabil să se facă şi-n Italia. Ce m-a râcâit pe mine a fost comentariul protevist: reportajul începe cu un comentariu tendenţios, în care se spune că românii cumpără flori înainte de a intra în spital, că e de bun augur sau ceva de genul ăsta.
Îţi dai seama, câta enormitatea! Să te duci cu flori la spital, la doctori?!! Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Da’ e bine că de şpăgile impuse de medici înainte de orice intervenţie chirurgicală sau de a te trata n-au spus nimic. Asta n-ar mai fi fost o chestie tendenţioasă. Siiigur că da!
Altă ştire care m-a revoltat: părinţii unui tânăr rătăcit în nu-ştiu-care munţi, prin zăpadă, i-au implorat, printre lacrimi, pe salvamontişti să reia căutările după fiul lor; oamenii au stat de vorbă cu un clarvăzător care le-a spus că băiatul încă mai este în viaţă. Salvamontiştii au reluat căutările, cu toate că există riscul unor avalanşe. Deci au reluat căutările, dacă aşa a zis clarvăzătorul! Acu’, mai multe persoane îşi riscă viaţa din cauza unui tâmpiţel care s-a aventurat pe munte. Şi pentru că aşa a zis clarvăzătorul. Da’ mă rog, asta le este meseria.
Buuun. O ultimă ştire prezentată stupid: ~38 de tineri inconştienţi au fost amendaţi şi le-au fost suspendate permisele anul acesta. Sunt tineri cu bani care conduc ca nişte inconştienţi pe şoselele ţării. Apoi, „imagini amator”, filmate cu telefonul, că aşa să treaba cu televiziunea 2.0 [„sursa: YouTube” apare tot mai des pe la TV], în care un idiot „se dădea” cu o maşină pe străzile din Bucureşti. Voice-over-ul anunţă că idiotul cu pricina „trece milimetric pe lângă un accident”. Băi copii, dragilor, scumpilor, şi dacă un accident ar fi avut loc acolo, iar cretinul ar fi trecut milimetric pe lângă scena accidentului, pe lângă autoturismele implicate în accident, tot nu era corectă formularea „a trecut milimetric pe lângă un accident”. Cu atât mai puţin cu cât cretinul a trecut, ce-i drept, aproape milimetric, pe lângă o altă maşină. Maşină, nu accident.
Asta am reţinut după ce m-am uitat, timp de 15-20 de minute, la Ştirile Pro TV. Dacă toate ştirile-s aşa, mai bine mă lipsesc.
Eu am renuntat de mult sa ma mai uit la stiri si in special la protv. Asta e stilul lor si nu numai. Toti vor stiri de senzatie si se agata de orice rahat de dragul rating-ului. Am vazut ca majoritatea cer acum filmulete de la amatori ca sa fie difuzate in cadrul stirilor. O fi si asta o moda. Cel mai tare ma doare ca 90% din stirile „nationale” sunt stiri de Bucuresti ( miticia ) de parca ei reprezinta ce-i mai important in tara asta de dobitoci. Mie sila de ei si nu dau doi bani pe problemele lor de mitici. teichitendgou ;)
Nu poooooooooooooottttttttttttt!
vezi?
help! pe bune!
Deci o văd, e OK. Pe cuvânt!
Hai ca o vad si eu…
Ce nu pot sa sufar eu e, ca pe langa faptul ca stirile sunt prezentate in mod alarmist, se mai si manipuleaza opinia publica intr-un mod dezgustator.. Dar deh.. cine a luat banu face ce ii dicteaza cel care a dat banu…
Numai un exemplu: faza cu acel mult discutat vaccin. Vine o tzatza ca tanti Esca, sa ne spuna ea foarte serios cat e de bine sa ne vaccinam fetitele pentru a preveni cancerul de col uterin. Este mai mult decat evident ca femeia asta nu are studii in domeniu!!! De ce, dar, m-ar sfatui ea, pe mine, care am doctoratul in biochimie, ce e mai bine pentru copilul meu???
Nu explica in ce mod se fac cercetarile pentru diverse produse, ci pur si simplu vine ca tanti Getuta de la 4, sa imi explice mie cum sta treaba… Bun, poate vei spune ca cei de la tara trebuie informati. Da, domle, trebuie informati, dar de oameni care stiu!!! Sa vina sa vorbeasca un imunolog, un medic, un biochimist. Nu sa ni se serveasca o statistica fada drept ”daca altii au facut-o, sa o facem si noi”…
Dupa parerea mea, este o lipsa totala de profesionalism.
Un alt exemplu, este cel in care acum cateva luni, o pasarela s-a prabusit. Si pe urma ia interviu la nu stiu cati domni care treceau pe acolo, domni fara studii in domeniu, sa isi dea ei cu parerea!!!!
Intreb iar, ca deh, nu sunt nici ziarist, nici jurnalist: asta este o modalitate corecta de a informa opinia publica??? Ce a zis tanti Florea, nenea Gigel sau statistica lui Peste-Prajit???
Intrebarea care ar trebui pusa e alta: cand vor invata reporterii sa fie reporteri si sa puna intrebarile care trebuie oamenilor care trebuie?
Este o mare problema atunci cand facultatile sunt facute doar pentru diplome si nu exista practica reala. Stiri facute doar pentru a umple timpul de emisie…
@denisuca
Ai dreptate cu stirile de pe posturile romanesti. De alea de pe ProTv doar aud ca nu dau pe web, le vad doar pe cele de la Antena care nu se deosebesc de cele descrise de tine. Cel mai tare ma distreaza cind au loc tot soiul de chestii international pe care le pomenste toata planeta si care la stirile romanesti fie nu apar deloc, fie apar sub forma si in ordinea: un ursuletz panda s-a nascut in zoo – a fost intilnirea G8 – o baba in Ungaria danseaza tehno.
Afirmatia ta cu un timpitzel care s-a aventurat pe munte si din cauza lui isi risca viata altii mi se pare de un cinism impardonabil. In 90% din cazurile care necesita actiuni de salvare e vorba de timpitzei care au gresit personal ceva. Ia hai sa nu-i mai salvam, hai sa-i lasam sa moara daca tot sint timpitzei si e greseala lor. Si apoi salvatorii de tot felul au o meserie liber aleasa la care nu-i obliga nimeni, ei traiesc din salariul ala tocmai sa faca asta. Salvamontist e o meserie liber aleasa si se ia salariu tocmai sa fie salvati oamenii. Sau tu vrei ca sa fie infintzata o comisie etica care sa hotareasca care om aflat in necaz merita sa fie salvat sau nu?
@Probably me (nu inteleg nicku? Adica nu esti nici macar tu sigur ca esti chiar tu, sau cum?)
„Un alt exemplu, este cel in care acum cateva luni, o pasarela s-a prabusit. Si pe urma ia interviu la nu stiu cati domni care treceau pe acolo, domni fara studii in domeniu, sa isi dea ei cu parerea!!!!”
Domni fara studii in pasarele si totusi isi dadeau cu parerea? Groaznic… :D
Deci numai cei cu studii in domeniu au voie sa aiba pareri in acel domeniu. Interesanta parere. Tu ai studii in media? Nu de alta da tocmai iti dai cu parerea despre ea. Nu prea esti consecvent…
Mai este un aspect: ştirile legate de politică şi felul în care e manipulată opinia publică sunt parcă mai dezgustătoare decât scena politică per se. UItă-te la Antena 1 şi o să vezi că nu este un jurnal fără Voiculescu. Chiar dacă nu face nimic important, faptul că se scarpină în cur cu două degete în loc de trei trebuie spus pe post.
Îmi palce cum se nimeresc televiziunile atunci când preşedintele (oricare ar fi el) iese la piaţă, ca un om obişnuit. Păi asta înseamnă ca un om obişnuit, fără camere în spate, fără SPP să îţi care plasa cu mere şi cartofi, eventual unul în trening lângă tine de la SPP şi gata.
De ce nu vin televiziunile când eu, un om obişnuit, ies la piaţă după cartofi. Sau când tu, om obişnuit ieşi după pâine. Sau poate la tine vin :)
@ Otto Eu nu formez opinia publica si nici nu am pretentia ca informez!!!! Fa te rog o diferenta!!! Sa nu amestecam lucrurile. Una e sa apara madam Esca sa ”isi dea cu parerea” (sau alti ”gigei”)- despre una si despre alta cu pretentia ca informeaza- si alta e sa ai o parere personala exprimata pe un blog. Cine isi poate permite sa spuna ca ”informeaza” cu ”pareri personale?” afara fireste de PROTV… Si inca ti se pare normal….
Cat despre nickul meu, poate insemna multe. Ca de exemplu ”Who is absolutely wrong here?” ”Probably Me” or ”Who is absolutely right here? ” Probably ME”
Either way, I’m a lady, therefore, please treat me with some respect!
@Probabil Tu
Pai eu am dat un citat din tine in care spuneai ca aia care nu e specialisti in pasarele sa nu-si dea cu parerea si nu citatul cu Esca, asa ca remarca mea era corecta. In rest intzeleg eu foarte bine ca la tine in bloc cind are cineva o parere care se intersecteaza cu biochimia sa nu indrazneasca sa si-o exprime. Intii sa faca studiile tale si apoi, ehehe abia apoi…
„I’m a lady, therefore, please treat me with some respect!”
Draga mea, eu te tratez cu respect ca asa imi place mie sa tratez pe toata lumea. Daca ceri respect cu motivatia ca esti femeie asta implica si faptul ca barbatilor nu trebuie neaparat sa le acord respectul meu. E o chestiune de logica, si da crede-ma, logica se studiaza la informatica pe care am studiat-o eu, deci am si dreptul sa emit pareri in sensul asta :D
Interesant e si faptul ca femeile care cer „drepturi” de felul asta suplimentare si se folosesc de atributul lor de femeie ca sa te oblige la un supliment de ceva sint de regula exact femeile care cer egalitate (egalitate cu care sint perfect de acord), dar culmea e ca egalitatea asta se transforma repede in egalitate Orweliana unde unele animale sint mai egale decit altele. Acum nu ca ar fi cazul tau ca nu te cunosc si nu-mi permit sa fac presupuneri in ce te priveste, dar m-am folosit de afirmatia ta sa punctez, asa, in general.
Cu tot respectu din lume Otto
In primul rand, domnule Otto, nu exista ”la mine in loc”… Eu nu conversez cu vecinii. Poate pare ciudat, dar chiar prefer sa citesc decat sa merg la vecina de peste drum sa o ajut sa emita ”pareri”. Am destul de plina viata personala si fara vecini sau prieteni.
Sincer, m-ai facut sa imi musc buzele cu amar ca am scris parerea mea aici…
Si poate ti se pare ciudat, dar disting foarte bine ironia, de altfel fina… Sigur, ironia referitoare la respect… ce alta ironie ar mai putea fi???
Si in mod normal, ironia nu demonstreaza decat ”tot respectul din lume”….
Multumesc…
Doamne ajuta…
Probably me, ai dreptate. Nu sunt la curent cu problema vaccinului împotriva HPV, pentru că am lipsit o perioadă şi nici nu m-a interesat.
Anna, atâta timp cât reporterii sunt angajaţi pe salarii de mizerie, luaţi din facultăţi în care n-au învăţat nimic şi rareori pregătiţi cu adevărat pentru meserie, să nu avem aşteptări prea mari. Asta este presa noastră şi cu asta defilăm. Sau ne informăm din alte părţi…
Uăăă, acum văzui schimbul de replici Otto – Probably me. Rogu-vă, numa’ să nu vă bateţi. :P
Comentariu aproape in direct: Meciul dintre „Otto” si „Probabil o ea” s-a terminat indecis. Unii arbitri ar putea cere inca o repriza.
Si nici eu nu-s de acord cu vaccinul si cu incompetenta reporterilor care au o eclipsa de inspiratie cand pun intrebari.
Stiu pe un dobitoc de la Conservatorul din Iasi care si-a vandut un rinichi cu 5.000 de euro si i-a baut.
Tare nu?
microbuzele trebuie interzise la cursele intejudetene.