Până la pandemie, deci până în primăvara anului 2020, ni se promisese că gata, e ultimul an în care mai trecem la ora de vară, pentru că oricum mai mult ne încurcă decât ne ajută, suntem dați peste cap din cauza schimbării programului și gata, nu vă mai chinuim cu schimbarea fusului orar.
„Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic. Sau să nu se revizuiască, dar să se schimbe pe ici, pe colo”
Apoi a venit pandemia și ne-a cam dat tuturor viețile peste cap. Nu știu vouă, dar mie sigur da. Niciodată nu m-am simțit mai nesigură și mai singură ca atunci când nu știam dacă vom ieși cu bine din acel „episod”, dacă va exista vreun final sau de atunci încolo viețile noastre vor rămâne complet date peste cap, dacă eu și familia mea vom supraviețui. Când vezi prieteni care mor de COVID, te gândești serios că e posibil să mori și tu… Așa că e de înțeles de ce nici conducătorilor noștri nu le-a prea „ars” de schimbat sau neschimbat ora de două ori pe an.
Și totuși… schimbarea fusului orar s-a făcut pentru prima dată în urmă cu mai bine de un secol și are ca scop folosirea pentru cât mai mult timp a luminii naturale date de soare. Astfel, în lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; economisindu-se energia electrică necesară iluminatului.
Conform Wikipedia, „introducerea orei de vară s-a născut ca o necesitate de război, în timpul primei conflagrații mondiale. Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au introdus acest sistem, începând cu 30 aprilie 1916, în scopul economisirii rezervelor de cărbune necesare producției de război.
SUA au pus în practică regulile cu două ore exacte în luna martie 1918, în timpul Primului Război Mondial. Aceasta a fost adoptată ca o măsură temporară de război, destinată redirecționării unor cantități mai mari de cărbune pentru armată, în detrimentul utilizatorilor casnici, menținând locuințele nelocuite mai mult timp și reducând astfel nevoile de încălzire și iluminare.
Puterile Antantei au adoptat această reglementare un an mai târziu, în 1917. Acest fapt a făcut ca și România să adopte pentru prima dată ora de vară în 1917.
Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. (Ora de vară – Wikipedia)
107 ani mai târziu, nu cred că se mai pune problema economisirii cărbunelui – sau a economisirii de orice fel. Acum, trecerea de la ora de vară la ora de iarnă ne dă peste cap, iar invers, trecerea la ora de vară ne termină psihic. Cel puțin eu sunt zombie câteva zile bune după această schimbare, de două ori pe an, în fiecare an. Și pentru ce? Pentru că, probabil, cineva trebuie să întocmească un „referat de necesitate” și nu are chef, domnule, că e prea mult de muncă.
Loteria bonurilor? S-a dus!
Pe aceeași linie, a chestiilor în privința cărora se merge pe burtă, se regăsește și Loteria bonurilor. Mai țineți minte ce nebunie era acum vreo șase ani cu asta? Cum ANAF, ca să încurajeze fiscalizarea și pe cumpărător să-și solicite bonul la orice cumpărătură, a făcut o loterie prin care câștigai dacă aveai bonuri cu valori mari și foarte mari. Asta, desigur, după ce în prima ediție au câștigat bonurile cu valoarea de un leu din săptămâna trecută. Ce vremuri! Ce de bonuri mai adunasem!
Și tot așa, cum a venit pandemia, cum s-au găsit lucruri mai bune de făcut și pur și simplu s-a abandonat Loteria bonurilor fără măcar să existe vreun anunț în sensul ăsta.
Că e greu și la stat…