Scris de Andrei Ardeleanu
La Revoluţie aveam vreo 3 săptămâni, deci amintiri oha din acea perioadă. Istoria predată în liceu privind căderea comunismului de la noi din ţară cuprinde maximum 5 pagini, în care sunt subliniate cele mai generale aspecte ale acelor vremuri: revolta la Timişoara, revolta de la Bucureşti, armata e cu noi, teroriştii, „Mircea, fă-te că lucrezi”, Ceauşescu a fugit cu elicopterul, a fost prins la Târgovişte, au fost judecaţi şi împuşcaţi amândoi în ziua de Crăciun, a căzut comunismul, a venit democraţia.
Halal democraţie! De Liviu Cornel Babeş, braşoveanul care în luna martie a anului 1989 şi-a dat foc pentru a protesta împotriva regimului, nu ţin minte să se specifice vreun lucru. Sigur, neinteresant.
Haideţi să vă spun şi eu o întâmplare despre cel mai tânăr erou ce-a murit la Revoluţie. Nu am găsit pe nicăieri informaţii despre această întâmplare, tocmai de asta cred că ar trebui să se afle cumva, pentru că şi el este o victimă colaterală a căderii regimului.
Soarta a făcut ca peste ani, eu să fiu coleg de grădiniţă cu fratele său. Povestea o ştiu de la mama, care la rândul ei o ştie de la mama copilului. Acum 15 ani erau prietene destul de bune. În seara de 23 decembrie 1989, un foc tras din stradă intra pe geamul de la ultimul etaj al familiei şi din lustră ricoşează în capul singurului copil al familiei, familie ce avea să trăiască cea mai mare dramă din acea perioadă.
Poate o să credeţi că sunt poveşti din Final Destination. Ştiţi că viaţa bate filmul în cele mai crunte moduri. Ăsta este unul din acele momente. Bebeluşul avea doar trei luni şi s-a stins din viaţă după câteva zile de chin. Fratele său era „pe drum”, în burta mamei…
Atât am vrut să vă spun.
Luate fiecare-n parte sunt drame de neinchipuit, pe care nici in cele mai negre visuri nu vrei sa le fi trait. Oficial, primesti un „Asta-i pretul!”. Dar oare a meritat?