Am fost, în viața mea, în câteva centre de informare turistică. Nu multe. Parcă toate sunt la fel de triste…
În mintea mea, acestea ar trebui să fie locuri dedicate turistului, cam așa cum sunt standurile țărilor sau ale obiectivelor turistice, la târgurile națonale și internaționale de turism sau la expozițiile universale. De curând am avut la Hunedoara un târg european al castelelor, la care au participat expozanți din 5 țări europene. Fiecare expozant a avut un stand de aproximativ 4-5 metri pătrați, unde și-a adus ce materiale promoționale a avut/vrut. Unii mai inspirați, alții cu câte un roll-up, unii cu pliante, alții cu panouri interactive etc. Dar fiecare stand a fost personalizat. De ce nu vedem asta și în centrele de informare turistică?
Când spun centru de informare turistică, mă aștept să intru într-un loc unde pereții sunt acoperiți cu imagini idilice din zona respectivă, să văd pe pereți ecrane mari care să ruleze filmulețe de prezentare realizate profesionist, să mă întâmpine persoane îmbrăcate în portul popular al zonei și să aibă materiale promoționale la discreție, din care eu să-mi aleg ce vreau. Apoi, după ce am aflat ce merită vizitat în zona respectivă, să pot cumpăra din magazinul de suveniruri „încorporat” orice suvenir mi-aș dori: magnet, glob de sticlă, geantă, vederi, machete ale obiectivelor turistice din zonă etc.
Dar cine să facă toate astea?
Centrele de informare turistică reprezintă o idee bună, implementată prost și finanțată (din bani europeni) doar până la momentul finalizării construcției. De-aici încolo, e treaba administrației locale (primărie & consiliu local) să le administreze…Și trebuie să se descurce fiecare.
În România, centrele de informare turistică sunt niște iurte triste, aproape pustii, în care una-două angajate ale primăriei joacă Solitaire sau stau pe Facebook cât e ziua de lungă. Ce să și faci?
Turistul intră, întreabă, tu poți să îl ajuți sau ba, în funcție de ce și cât știi despre zonă. Îți cere materiale informative, tu îi răspunzi cu un zâmbet și o foaie printată, eventual cu niște pliante lăsate de restaurantele și hotelurile din oraș. Și cam atât. La plecare, îl pui să se treacă într-o condică, pentru că asta înseamnă să faci turism în România: să dai pe semnătură coala A4 printată, că tu trebuie să te justifici!
Poate credeți că exagerez. Centrul de informare turistică din Hunedoara are câțiva turiști curioși pe zi, uneori sunt locatari din zonă, care se plictisesc, alteori chiar sunt turiști străini. Am zis că e normal să fie puțini vizitatori, pentru că Hunedoara e un oraș mic și turiștii în general merg numai la Castelul Corvinilor, necunoscând alte atracții prin zonă.
Așa că am intrat, luna asta, în Centrul național de informare turistică din Alba Iulia, cealaltă capitală, miezul Ardealului, orașul cu cea mai fain renovată cetate (și imensă pe deasupra!) din Transilvania. Mă așteptam să văd lucruri multe, să fac zeci de poze ca să punem și noi, la Hunedoara, în aplicare acele idei.
Am găsit, între patru pereți reci (centrul nu este amplasat într-o clădire separată, ci în zidurile cetății), o femeie care stătea de vorbă cu un domn. Pe pereți, câteva panouri cu pliante de la unități de cazare și restaurante. Multe pliante cu Zlatna (parcă), o localitate de asemenea situată în județul Alba, dar fără legătură cu Alba-Iulia. Nu e nici o problemă dacă găsesc cross-promotion, adică dacă la Alba-Iulia găsesc pliante cu alte repere turistice din județ și dacă în alte orașe găsesc informații despre Alba-Iulia. Problema este că, pe lângă pliantele menționate, am mai găsit doar coli A4 scoase la imprimantă, cu harta cetății. Atât.
Atât, mă, oameni buni! Ditamai orașul, cu pretenții de cetate vizitată de mii de oameni, renovată pe nici nu vreau să știu câți bani, cu aspect de burg nemțesc, și tot ce ai de oferit este o coală A4 cu harta! Și pe aia nu mi-o dai decât după ce ți-am lăsat datele personale, nume, prenume, oraș, e-mail, că sunt numărate și trebuie justificate.
Pai nu tre’ sa manance si bugetarii o paine?
Evident ca centrele astea au adus niste bani frumosi, in buzunarele cui a avut ideea de a le infiinta. Ca nu se face nimic la noi daca nu e inutil si e rost de supt bani de pe urma lui.
Oricum, majoritatea se uita pe net la recenzii/ indicatii, mai nou.
Nu am intrat niciodata intr-un astfel de centru, pentru ca mi s-a parut inutil de la bun inceput. Unde mai pui ca unele sunt inchise si in paragina (am umblat cam peste tot prin tara).
Cea mai simpla solutie e o aplicatie sau un site web, care sa contina informatii pentru fiecare regiune in parte. Dar… ne descurcam si cu booking/ amfostacolo si google maps :))).
De acceasi senzatie am fost cuprinsa si eu. Tristete completa. Am dat peste un centru de informare turistica in drum spre culoarul Rucar-Bran si fiind in compania unor „oamenii ai muntilor” care doreau sa exploreze ne-am gandit ca poate un astfel de amplasament ne ajuta. Nimic. Era o pustietate totala , lasat in abandon avand cateva brosuri prafuite aruncate intr-un colt. Am intrebat in stanga si in dreapta daca ne poate ajuta cineva. Nimic. Intr-un final imi spune o doamna ca vine din cand in cand cineva de la primarie insa nu e prea interesat sa frecventeze locul. Cam atat.
Stai sa vezi un centru la sat. Pus lacatul pe usa si gata…nimeni nu deschide usa niciodata.
Am fost la inceputul lui mai in Alba Iulia si m-am considerat foarte norocoasa ca am primit un pliant de la receptia hotelului unde ne-am cazat, alminteri nu-ntelegeam mai nimic din ce-am vazut. Sala Unirii (care acum se viziteaza gratuit) si Muzeul Unirii nu sunt foarte bine semnalizate – bine ca am vazut un grup mare de copii care se pregatea sa intre intr-o cladire, alminteri nici n-as fi vazut sala in care s-a infaptuit unirea acum aproape 100 de ani. Cea mai faina experienta a fost ca am putut inchiria biciclete si am pedalat nestingherinti printre zidurile cetatii. Si tot de la hotel mi-au spus ca zilnic la ora 12:00 este ceremonialul schimbului de garda, al carui punct terminus este Poarta III sau obeliscul Horea, Closca si Crisan