Când am mers la Barcelona, tocmai primisem de la FitKit o centură dublă din neopren pentru telefoanele mobile. Arată ca în poza de mai jos, deci e un fel de borsetă mult mai subţire şi mai discretă decât cele clasice. Chestia e că am citit pe net sfaturi ale turiştilor străini care au fost la Barcelona şi absolut toţi recomandau să nu porţi o borsetă, pentru că hoţii te iau imediat la ochi şi ţi-o vor fura.
Cu toate astea, am hotărât să risc, pentru că această centură din neopren seamănă mai degrabă cu o curea decât cu o borsetă. Cu un tricou mai larg sau un hanorac, nici nu se vede când o porţi. Aşa că în cele patru zile cât am stat la Barcelona, cele două telefoane au stat bine-merci în centura din neopren iFitness de la FitKit. Nici un hoţ nu m-a luat la ochi pe Rambla, m-am întors acasă tot cu două telefoane şi mi-a plăcut că nu a trebuit să le ţin în toată nebunia din rucscacul meu, unde erau de toate şi mi-ar fi fost foarte greu să găsesc telefoanele. Puteam să le port în buzunarul de la pantaloni, dar telefoanele din ziua de azi sunt prea mari şi aş fi arătat dubios cu două bucăţi în buzunarele de la spate.
Nu am abandonat centura după ce m-am întors de la Barcelona, e foarte utilă mai ales atunci când este folosită în scopul pentru care a fost creată: la fitness. Când mergi la sală ori la Zumba, de obicei îţi laşi telefonul în vestiar, pentru că e aiurea să dansezi sau să faci abdomene cu telefonul în mână. Cu centura iFitness, nu mai trebuie să-ţi iei pantaloni cu buzunare şi nici să-ţi închizi telefonul cât timp te afli la sală. E atât de uşoară şi se mulează pe corp atât de bine, încât uiţi că o ai acolo până când telefonul începe să vibreze.
Pentru cititorii acestui blog, cei de la FitKit oferă o reducere de 10% pentru toate produsele cumpărate de pe site. Codul pe care trebuie să-l folosiţi este denisuca. Atenţie, reducerea se aplică produselor aflate în coş, nu şi la valoarea transportului.
Multumesc mult pentru reducere :D , sper sa aiba mai mult succes ca cealalalta pe care o am ..ms mult Denisa!
Am intrat si eu pe site si par foarte ok, plus ca o sa trebuiasca sa ma apuc de alergat si banderolele alea pentru brat cred ca ma atrag.
este geniala aceasta centura..vreau si eu una:X
la naiba au dat faliment…:( sa te scoata din google tre sa penalzez dead link
@la naiba: Am scos link-ul. La naiba, nu le ştiu nici eu pe toate, habar n-aveam că nu mai există FitKit.