Ciserom, probabil singurul lucru bun din Sebeş

Magazin de prezentare CISEROM SebeşSunt sigură că aţi auzit de micuţul orăşel Sebeş din judeţul Alba; dacă aţi mers vreodată cu maşina prin zona aia, probabil că aţi fost blocaţi în trafic câteva minute sau, dacă aţi avut ghinion, câteva zeci de minute sau câteva ore. Nu râdeţi, ultima dată am stat 40 de minute pentru că un albanez a rămas în pana prostului şi îşi împingea Dacia cu fundul spre benzinăria Petrom din oraş. TIR-uri, maşini mici, cu toţii ne înghesuiam pe lângă el, iar pe el îl durea la bască; ba mai şi râdea.

Până când nu se deschide naibii autostrada aia şi mai aveţi drum prin Sebeş, vă recomand să treceţi pe la magazinul fabricii de şosete Ciserom [Ciorapi » Sebeş » România]. Eu mă aprovizionez de acolo cu ciorapi de câţiva ani şi sunt foarte mulţumită. Prea mulţumită, dacă ar fi să-i întrebaţi pe nefericiţii care îmi sunt şoferi în drumul spre Sibiu sau Bucureşti, când nici n-am ieşit bine din judeţul Hunedoara şi eu vreau deja să oprim la ciorapi. Gaben ştie, pe el l-am „păcălit” o dată, pe Tata de mai multe ori şi pe Sebi doar de două sau trei ori.

De fapt, nu-i nici o păcăleală. Singura problemă este că magazinul are un orar de funcţionare cam comunist, e deschis de la 9 la 17 [sau 19?] şi sâmbăta până pe la 13, iar duminica, adică atunci când mă întorc eu acasă de pe drumuri, este închis. Normal. Altfel, nu ştiu unde mai găsiţi şosete de calitate, din bumbac 100% sau cu foarte mult bumbac, la preţuri începând de la 2,8 lei perechea. 

Ciserom SebeşDe câte ori am drum prin Sebeş şi prind magazinul deschis şi şoferul este dispus să oprească şi să aştepte până îmi refac eu stocu de ciorapi, se lasă cu pungi mari pline cu bumbac colorat. Îmi place că au multe modele din care îmi pot alege, culori vesele, şosete cu dungi colorate şi câte şi mai câte! Nu sunt sute de modele, aşa cum mi-ar plăcea mie, dar câteva zeci tot găseşti.

Îmi amintesc cum am descoperit magazinul ăsta: ştiam de Ciserom, aşa că având drum prin Sebeş împreună cu prietena mea Alina, i-am spus că trebuie să găsim magazinul fabricii, că sigur sunt mai ieftini ciorapii decât în magazinele din Deva. Povestea e din 2006, pe atunci nu aveam nici smartphone cu Google Maps, nici GPS, nici Internet pe care să-l întrebăm unde în tot Sebeşul ăla se găseşte magazinul Ciserom. Şi am tot întrebat şi ne-am tot învârtit, încât până la urmă am reuşit să ajungem la… poarta fabricii. Acolo, o doamnă ne-a spus că fabrica nu are magazin în incintă şi că mai trebuie să ne învârtim un pic prin oraş ca să-l găsim.

De fapt, magazinul e în drum, pentru că tot oraşul este în drum. Dacă ştiţi cât de cât Sebeşul, cum merg eu spre Sibiu, înainte de Petromul de pe dreapta [sau cum vii dinspre Sibiu, după Petromul de pe stânga, logic] îl puteţi găsi uşor. Înainte era verde, dar odată cu rebrandingul au schimbat şi aspectul magazinului, iar verdele-turcoaz a dispărut.

Tot odată cu rebrandingul, constat că a apărut şi un magazin online: shop.ciserom.ro, care e un pic cam sărăcuţ şi cam prost organizat. Plus că nu se compară experienţa unui magazin online de ciorapi [oricât de fană a cumpărăturilor online aş fi eu] cu atingerea lor, căutarea culorilor şi a mărimii potrivite!

Aşadar, data viitoare când treceţi prin Sebeş şi e coadă, nu vă mai enervaţi. Trageţi pe dreapta şi mergeţi la cumpărat de şosete! Pe cuvânt că n-o să vă pară rău! Nicăieri nu mai găsiţi atât de ieftine, asta dacă nu luaţi în calcul ciorapii de plastic „treilazecemii” pe care-i vând ţiganii.

Pentru că-s de treabă, v-am pus şi o hartă, ca să-l găsiţi mai uşor.


Vizualizare hartă mărită

P.S.: Am găsit şi catalogul Ciserom.

2 thoughts on “Ciserom, probabil singurul lucru bun din Sebeş”

  1. Eu am fost anul asta in mai si mi-am umplut stocul de la magazinul de la poarta fabricii (in anul de gratie 2013 au asa ceva). In cel din drum n-am mai intrat, asa ca nu pot face comparatia in care dintre ele e oferta mai variata.
    Oricum, degetele mari in sus pentru calitate, in jos pentru slaba promovare (ramane renumele fabricii din vremuri de trista amintire si putini din cei nascuti dupa 89 au mai auzit de ea). Poate anul acesta aduce o schimbare. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.