Toamna asta am vrut să fiu turistă în Cluj-Napoca. Mi-am ales o dată apropiată de ziua mea (octombrie), mi-am luat omul de braț și am pornit către orașul care, în urmă cu 18 ani, mă primea ca o mamă vitregă, cu frig și… răceală. Răceală tratată cu banii trimiși de tata, că eu eram independentă și „pe salariu”, dar patronul plătea când îi intrau și lui banii pe publicitate. Eh, „frumoase” vremuri, ce să zic. Am plecat după cinci luni și l-am urât în secret (pe Cluj, zic) pentru felul în care s-a purtat cu mine.
Anul ăsta, m-am întors fără să mai am vreun motiv de ură. Nu intenționez să mă mut vreodată în Cluj ori să mai lucrez acolo și deci vizita a fost chiar plăcută. Am interacționat puțin spre deloc cu oamenii de acolo, ne-am bucurat de grădina botanică, de plimbări către mall-ul de-înghețată-dătător, de un hotel peste așteptări.
Clujul mi s-a părut liniștit. Cred că toată lumea era la mall sau ceva, pentru că străzile nu mai erau pline de mașini blocate în trafic, așa cum îmi aminteam eu din alte vremuri. Se circula mult, dar se circula, nu se stătea, semn că o face și primarul ăla ceva bun acolo. Puținele drumuri pe care le-am făcut cu transportul în comun (OK, cred că a fost unul singur) mi-au lăsat o impresie bunicică. Putea să existe un afișaj care să îmi indice numărul mijlocului de transport în comun și unde mă duce el, când vine etc. – nu există, dar am găsit pe net, cât de cât, informațiile căutate. Autobuzul era curat, am plătit cu telefonul, cu aplicația 24pay, aceeași cu care am plătit și în Iași și București călătoriile cu transportul în comun.
În atâția ani de viață și atâtea drumuri la Cluj, nu apucasem să ajung la Grădina Botanică. Deh, nu a avut campanie cu bloggeri, deci nu aveam drum pe acolo. :)) Glumesc. De când am mai îmbătrânit, mi s-au schimbat domeniile de interes. Acum merg cu plăcere la muzee, de-abia aștept să vizitez grădini botanice, să mă plimb prin parcuri, să fac drumeții în locuri mai puțin populate. Dar, în aceeași măsură, nu mă deranjează să mănânc niște cartofi păcătoși de la Cartofisserie sau tăiței cu legume de la ceva restaurant asiatic, călcându-mă în picioare cu alți clienți de mall de sâmbătă seara.
Așadar, Grădina Botanică din Cluj-Napoca a fost așa cum mă așteptam: superbă. Nu este o experiență pe care să o povestesc, ci una care trebuie trăită, deci dacă aveți drum, rupeți-vă din timp, mergeți pe jos (e mai sus, pe deal, dar merită fiecare pas) și vizitați-o. Noi am mers la jumătatea lunii octombrie, iar luna octombrie are avantajul că îmbracă natura în culori superbe, indiferent de loc. Când mai adaugi și sute de specii de plante, nu are cum să fie altfel decât minunată. (Dar da, același lucru este valabil și pentru Parcul Dendrologic din Simeria, care arată grozav atât toamna, cât și primăvara și vara și care trebuie vizitat măcar o dată în fiecare anotimp).
La obiective vizitate gratuit trecem Turnul Pompierilor și, bineînțeles, Parcul Cetățuia. Aicim fi zăbovit să bem o bere pe terasă, dar 1. eram singurii posibili clienți și 2. aveau doar bere cu pretenții (mică, străină și foarte scumpă).
De fapt, motivul principal pentru care am vrut să merg în Cluj a fost să mă plimb cu omul meu într-o anumită zonă – Piața Mărăști, mai precis – și să mergem la un local pe care l-am descoperit pe 9GAG, dintr-o poză postată de cineva: Pizzeria Toskana. Era ca o terasă, pe masă avea mămăligă cu murături și o bere Bucur, iar afară se vedea un nesfârșit bloc comunist. Ceva de vis, vă spun. Stați să caut poza, că am avut-o wallpaper multe luni, până când mi-am făcut damblaua și am mâncat și eu mămăligă cu sos de ciuperci la acel restaurant!
Bun, deci nu mai găsesc poza, când o să dau de ea, îi fac un update. În schimb, am poza făcută de mine. Cât despre mâncare, dați-mi voie să vă spun că pe cât de nepretențios e localul (adică dacă nu aveam acest pitic pe creier, nu știu dacă aș fi rămas să comand de mâncare), pe atât de bună e mâncarea! Servirea e cam ca la un birt de țară, ospătărița nu știa parola de wifi și ne-a spus sincer că nu o știe (și nu părea să aibă vreo apăsare), altfel, mai nimic de reproșat. Băuturi scumpe, mâncare senzațional de bună, vedere către un imens bloc comunist, la parter Piața Mărăști. Recomand sosul de ciuperci, este divin.
Și știți ce-am mai făcut în acest weekend petrecut la Cluj? M-am încăpățânat să găsesc mormântul străbunicilor mei din partea tatălui – și l-am găsit. De fapt, acolo e înmormântată străbunica și cel de-al doilea soț al ei (în chema Denes, era ungur. Hehe, Denisa – Denes). Mi-am făcut selfie cu mormântul, dar nu o să vi-l arăt.
Per total, mi-a plăcut Clujul. Nu m-aș întoarce curând, acum, că mi-am făcut damblaua, dar nu pot să zic că mi-a displăcut ceva (în afara prețurilor mari pe ici, pe colo, prin locurile esențiale). E un oraș curat, civilizat, dar parcă l-am regăsit un pic cam lipsit de personalitate. Să mă ierte clujenii, zic.