Ieri am dat buzna peste oamenii care lucreaza de zor pentru ca sala de sport Gimmy sa fie gata la timp. La timp, adica luni, 1 august 2011. Mai vazusem poze pe la Liviu Alexa si TVdece, dar nici o poza nu iti arata cat de mare este, de fapt, complexul – ca nu-i doar sala, e ditamai stabilimentul!
Cand am ajuns, toti oamenii lui Liviu misunau ca niste furnicute prin uriasele sali, stergand praful, desfacand tot felul de aparate din folie, cautand cate ceva, montand altceva, ma rog, era un haos foarte organizat si sunt convinsa ca vor termina toata treaba pana luni, chiar daca asta inseamna ca vor pleca acasa abia la noapte, unde vor dormi neintorsi timp de o saptamana!
Gimmy arata atat de fain, incat si eu, o profana in domeniul asta, am fost impresionata de cat este de mare, de colorat si mai ales de „user friendly”. Sincer va spun ca daca as sta in Cluj, de maine as fi abonata la Gimmy. Si apropo de abonamente, tot pe blogul lui Liviu gasiti si detaliile astea. Ieri am vazut prin tot Polus-ul afise care spuneau ca daca faci cumparaturi din Polus si ai trei bonuri de casa a cate 100 de lei, obtii gratuit un abonament la Gimmy. Altfel, pretul unui abonament incepe de la 170 de lei; pare mult, dar aveti o gramada de beneficii in banii astia.
Sunt doua sali imense, foarte multe aparate, benzi de alergare, trambuline, in fine, cam tot ce v-ar putea trece prin cap, toate sunt noi si „shiny”, iar de luni, Gimmy Polus va asteapta sa faceti miscare intr-un cadru foarte, dar foarte prietenos.
Inchei articolul asta cu otara de invidie si cu indemnul de a trece macar pragul noii sali de sport Gimmy. N-o sa va para rau!
Am si pozeee!
Ma bucur ca v-am vazut!!!
Gimmy e o nebunie!
Poate ne mai faceti o vizita si cand este gata!
O seara Gimmynunata!