Un colier cu numele meu?

Recunosc că mă număr printre femeile care s-au uitat cu plăcere la Sex And The City. Ba chiar de mai multe ori, cred că de vreo trei ori am (re)văzut toate cele șase sezoane. Nici măcar nu aș ști să explic, rațional, ce m-a atras la serialul ăsta.

Țin minte că eram încă în liceu când a început HBO să-l difuzeze (OLD TIMER ALERT!) și, ca de fiecare dată, am refuzat să-l urmăresc, pentru că nu mi-a plăcut titlul (în română e tradus TOTUL DESPRE SEX. Hai, mă, chiar totul?). Și acum fac la fel, dacă e un serial foarte la modă, eu îl mai las „să se așeze” și abia când se duce moda o să-l urmăresc. În fine. Eram fascinată de Carrie Bradshaw și aș fi dat orice pentru un apartament ca al ei în New York și un laptop pe care să-mi scriu, cocoțată în vârful patului, ideile. Iar cineva să mi le publice și să mă și plătească pentru asta. Și nici măcar n-aș fi scris despre sex și relații.

Ce să vezi… astăzi am un laptop la care pot să-mi scriu ideile din vârful patului, de la orice masă și din orice cafenea. Și o fac, iar uneori mai sunt și plătită pentru asta. Carrie a avut asupra mea o influență mai mare decât aș fi crezut.

De fiecare dată când am revăzut acest serial, am găsit noi și noi idei care mi-au scăpat de prima dată, noi locuri pe care mi-ar plăcea să le văd într-o bună zi, noi lucruri despre prietenie. Mereu mi-am dorit să am prietene ca în SATC, cu care să pot vorbi deschis despre orice. Ah, și prânzurile lor târzii în oraș, și plimbările prin magazine când nu hainele sau pantofii erau vedetele, ci bărbații din viața lor…

Pe lângă unele ținute absolut spectaculoase ale actriței principale (dar care nu m-au interesat niciodată prea tare, pentru că eu nu sunt atât de pasionată de modă), nu ai cum să nu fi remarcat medalionul pe care Carrie îl poartă la gât aproape tot serialul. O dată, când iese în oraș cu dansatorul, camera zăbovește pe ea cât timp își prinde lănțișorul la gât. Altă dată, tot din cauza unui bărbat, se întâmplă să-l piardă. Și e un episod întreg, dacă nu mă înșel, dedicat unui pandantiv cu numele ei.

Nici măcar nu e scump, zice Carrie, dar are valoare sentimentală, pentru că l-am cumpărat în urmă cu mulți ani de la piața de vechituri și eram toate patru… și plânge. Normal că am plâns și eu cu ea, pot înțelege cum e să fii atașată de obiecte aparent fără suflet. Mai ales când e vorba de cineva apropiat care ți-a oferit acel „ceva” sau când te leagă o amintire specială de momentul când l-ai cumpărat. Serios, aproape toate obiectele care-mi sunt dragi au o astfel de poveste!

Cu bijuteriile am o relație ciudată. Îmi plac, am și făcut o grămadă de perechi de cercei de tot felul, aș fi în stare să îmi cumpăr sute de perechi de cercei și zeci de brățări și mii de inele de argint, dar le port destul de rar, ba am momente când nu suport nici o bijuterie pe piele.

Dar absolut toate bijuteriile mele (din argint) au câte o poveste. Și chiar am suferit și eu ca un câine când am pierdut un pandantiv cu un băiat și o fetiță pe care-l cumpărasem din Bulgaria (când am fost cu Sebi) și din cauza căruia banca mi-a blocat, după un an și ceva, cardul. :)) Am regăsit pandantivul prin casă, cardul l-am închis între timp, toate bune și frumoase.

La o bijuterie personalizată cu numele meu nu știu de ce nu m-am gândit până acum. Poate pentru că nu știam că se pot face în România – până acum, când am descoperit site-ul Lovebird.ro, care îți poate personaliza o brățară sau un colier cu numele tău sau al persoanei căreia vrei să-i faci un cadou de neuitat. Și mă gândesc să-mi iau unul cu numele meu, pentru că… am un prenume frumos și merit.

Imaginați-vă cât de mult poate să însemne pentru o femeie un astfel de cadou personalizat cu numele ei, dacă eu am scris până acum 660 de cuvinte despre un pandantiv cu numele unui personaj fictiv dintr-un serial care s-a terminat în urmă cu mai bine de zece ani!