Am observat că două mari companii [din totalul de trei, hehehe] de telefonie mobilă se promovează folosindu-se de aceeaşi idee: exprimarea liberă. Prima, Vodafone, ne îndeamnă să ne exprimăm aşa cum simţim, în timp ce Cosmote ne spune să comunicăm liberi. De unde atâta lipsă de originalitate?
Vodafone: exprimă-te aşa cum simţi!
Cosmote: comunică liber în reţea.
Îmi amintesc cât de triste erau înainte aproape toate reclamele la telefonia mobilă: cu oferte speciale, telefoane la preţuri mici, puncte, reduceri, conectare gratuită [ha! Dar s-a taxat vreodată conectarea?], un milion de SMS-uri, două mii de minute etc. Acum providerii de telefonie mobilă s-au maturizat şi vin cu reclame prin care, aparent, nu vor să ne vândă nimic [mă rog, reclamele stridente la Cosmote + Internity sau Cosmote + Germanos ies din discuţie], ne arată doar cât suntem de liberi să comunicăm – oricând, oriunde şi mai ales oricât, la tarife mici, mici.
Da’ dacă tot le gândiţi pe astea cu starea de bine, nu faceţi voi cumva să veniţi cu chestii diferite, pe care nu le-au inventat deja cei de la concurenţă? Întreb şi eu… nu cred că dau cu parul. Şi dacă dau, nu ştiu exact unde dau; am fix aceeaşi părere despre toate firmele şi sunt în Vodafone [de vreo opt ani] pentru că asta e reţeaua în care suntem toţi, dintotdeauna. Dar telefonul meu nu mi-a dat niciodată senzaţia că pot alerga pe plajă sau chiar pe stradă de bucurie că pot comunica. Şi nici n-aş muri dacă m-aş trezi fără el.
În altă ordine de idei, dar legat de subiect: s-a lansat site-ul reciclăm.ro. Pe mine nu mă lasă inima să-mi arunc telefonul de suflet, Nokia 1101, chiar dacă, momentan, folosesc două telefoane cu nişte fiţe pe sub carcasă [bineînţeles, tot Nokia, numai Nokia, always Nokia]. Dar poate aveţi voi telefoane vechi, de care nu mai aveţi nevoie. „Telefoanele donate au fost în parte recondiţionate pentru a fi folosite în ţări în curs de dezvoltare sau reciclate pentru componente. Toţi banii obţinuţi din acest proiect sunt donaţi unei organizaţii de mediu”, spune Cristi Manafu.
No suuper, chiar am cateva telefoane vechi neutilizabile, si ma bucur ca se pot recicla sau ma rog re…ceva, o actiune binevenita din partea celor de la vodafone
Reclamele astea 2 sunt cretine.. Desi am un telefon si pe Cmt si pe Vodafone.. daca ar fi sa nu am.. nu m+ar convinge reclamele. Faina campania cu reciclarea.. desi si eu am oarece nostalgii legate de primul meu 3310 :D
Un feed-back conform, ca reactie a unei pareri neconforme a mantinelei (pe emailul privat referitor la sorinplaton.wordpress.com/2008/10/28/standard-poors-s-tales/) pe marginea supozitiei ca „Romania is next”. sorinplaton.wordpress.com/2008/10/29/feed-back-de-kichi/
Dvs. ce parere aveti?.
Cred că deja reclamele încearcă să atragă prin altceva. A trecut perioada de efervescență, când erai tare și dacă aveai un telefon cu cartelă, când dădeai sms-uri pentru că era mai ieftin decât un minut de convorbire, când conta telefonul pentru a te distinge de ceilalți. Cred că puțini oameni ar fi impresionați acum de nu știu ce telefon la ofertă (bine, nu iPhone), căruia i s/ar face reclamă. Acum e importantă comunicarea, în concedii, în vacanțe, cu prietenii – cred că de aceea se pune accentul pe asta și se promovează ofertele de grup, de roaming sau ce or mai fi ele.
uite eu de ex am avut primul mobil in cls a 8 a(acum sunt anul 2 la faculta). Am incercat si alcatel si nokia si sony ericson si pana la urma am ales sony ericson fiindca mi se pare mai k la meniu, la pret si la functii.
De ce nu incerci si tu un tel mai diferit de Nokia? S-ar putea sa-ti placa :)
Eu am Motorola – e un telefon perfect – cind suna cineva apas tasta verde si vorbesc, cind vreau sa vorbesc cu cineva formez numarul, apas tasta verde si vorbesc. Pentru asta e un telefon mobil.
Poate imi explica careva dintre voi o chestie, eu nu inteleg institutia asta a „bipului” din Romania. Pe mine ma deruteaza complet. Suna telefonul si pina sa vorbesc nu mai suna, „lasa, imi zic, ori a gresit careva numarul ori suna inca o data”. Si la un timp dupa asta ma trezesc ca imi spune cite unul „pai ti-am dat bip”!!! Mututzi bipu lu mumata, pai la mine e necunoscuta practica asta si nici nu-mi trece prin cap ca un tzumpilumpi din Romania tocmai imi da bip, fi-v-ar bipu national sa va fie… Si apoi poti sa-mi scri un mail, poti sa vorbesti cu mjine pe mess, ai o mie de alte posibilitati sa comunici cu mine, de ce esti asa de nesimtzit sa pretinzi sa te sun eu acum inapoi, de ce naiba esti asa de nesimtzit sa ma intrerupi din ce fac si sa dau eu bani ca sa ma intrebi ce mai fac?
si pe mine ma enerveaza sloganele astea. mai bine ar zice „vorbeste orice dar mult timp si baga`ne bani in buzunar”. m`am saturat de atata comunicare libera, fara limite, libertate de exprimare, blabla si de reclamele matematice gen „pentru 8.33 euro ai 25 minute nationale, 100 sms`uri sau 50 mms`uri si 50 minute locale”.
Campania „Exprima-te asa cum simti” e cea cu stick-urile, trasa parca in P-ta Mica, in Sibiu :P Check it out, arata mult mai bine decat cea de anu` trecut, postata aici.
In rest, keep up the good work!
Reclama cu stick-urile e cea mai enervanta reclama posibila
Care reclamă cu stickurile, bre???
Aia de au aia betze de batut la tobe si dau prin tot ce apuca. Miscarile lor aproape ca nici nu seamana cu ce se aude si e periculos de enervanta. Incep sa devin violent cand incepe…