Copii buni şi haine rele

Articol publicat în Iaşi Plus

De cele mai multe ori când hoinăresc pe stradă, îmi atrag atenţia copiii care se joacă, ba pe totuar, ba prin spaţii verzi sau, cel mai rar, în locuri special amenajate, asta pentru că aceste locuri sunt tot mai puţine în zilele noastre.
Au acea inocenţă care te cucereşte imediat, iar dacă mai sunt şi dintre cei „vorbitori”, nu poţi să nu te opreşti câteva secunde, ca să asculţi lucrurile trăsnite pe care le spun.

În urmă cu câteva zile, trecând pe o străduţă destul de circulată, atât de maşini, cât şi de pietoni, zăresc trei băieţei care nu cred că aveau mai mult de patru ani, jucându-se pe trotuar, peste drum de o spălătorie auto de cartier. Angajaţii spălătoriei nu prea aveau de lucru şi făceau o mică şedinţă în care dezbăteau cu privire la locul unde aveau să „golească” berea de seară, înainte de a ajunge acasă.

La un moment dat, îi aud pe micuţi strigând: „Acuma! Viiineee!” şi aşezându-se toţi trei exact in mijlocul şoselei, cu pumnii strânşi şi cu nişte feţe crispate, cred că ceva copiat din reclamele alea la sucuri fără zahăr. În acest timp, o maşină se îndrepta către ei. Asta era marea distracţie a copilaşilor – să se aşeze pe stradă, în faţa maşinilor, şi să fugă abia în ultima clipă. Adrenalină, nu glumă!

Şoferul, extrem de prudent, a început să-i claxoneze de la o distanţă destul de mare, fapt care mi-a dat o oarecare linişte, dar, culmea, micuţii nu se fereau nicicum! Maşina opreşte, şoferul se duce spre ei şi abia atunci încep eroii mei s-o taie la fugă, dar paşii lor micuţi nu i-au putut salva de mâna şoferului, care l-a agăţat pe unul dintrei ei, cel mai micuţ, dealtfel. Mă aşteptam să văd o corecţie şoferească, dar nu, omul l-a luat în braţe, l-a mângâiat şi l-a întrebat unde locuieşte. Micuţul, cu sufletul cât un purice şi respiraţia sub formă de sughiţ, îi arată blocul vecin. Şoferul îl ia de mânuţă şi-l conduce către casă, puţin cam împotriva voinţei micuţului.

În faţa blocului, stupoare, era chiar mama micuţului, împingând un cărucior şi spărgând seminţe cu alte doua mame „grijulii”. „Vai domnu’, vă mulţumesc! Am auzit când aţi claxonat, dar nu ştiam de ce!”
După care l-a luat la bătaie pe bietul copil. Şoferul o roagă să nu-l mai bată şi pleacă bolborosind: „Bietul copil, i-am făcut rău…”

Oare pe mama copilului cea „grijulie” de ce n-o bate nimeni? Dacă următorul şofer va fi neatent sau nu va apuca să frâneze la timp? Sau pe femeie n-o interesează prea mult, că oricum mai are acasă o întreagă „grădiniţă”?