Nu am avut norocul de a copilări într-o societate capitalistă. Știu că mulți dintre voi sunteți din generația 30+, ceea ce înseamnă că nici voi nu ați avut parte de Crăciunuri cu brăduți împodobiți cu zeci de globuri în aceeași culoare sau cu bomboane de pom la discreție. Pentru noi, copiii socialismului, Crăciunul însemna câteva portocale, poate o ciocolată cu multă cacao (sănătoasă!) și un brad împodobit cu globurile de anii trecuți.
Vă spun un secret: la mine în familie se reciclau și bomboanele de pom, pentru că, în ciuda pilelor pe care le aveau ai mei peste tot, pur și simplu nu se găseau bomboane de pom nicăieri. Din fericire, nici eu nu mă dădeam în vânt după ele, deci a fost OK. Când m-am încumetat să gust una, era deja prea veche, așa că m-am lecuit. Câțiva ani mai târziu, când am trecut și noi la democrație, am avut și bomboane de pom, pe care le mâncam, dar lăsam ambalajul pe crengile bradului, ca să nu-i stric aspectul. Și-apoi tot eu eram dezamăgită, când încercam să mănânc o bomboană și dădeam de ambalajul gol.
Acum, bomboanele de pom (în zona asta le mai zice și saloane, că le-am importat de la vecinii unguri și ei le zic Szalon) stau clădite cu zecile de kilograme, în supermarket-uri, numai să le cântărești și să le duci acasă, eventual să le pui sub pom, elegant, într-un bol mare, pentru că pomul bradul se împodobește cu globuri și decorațiuni handmade.
Lăsând bomboanele la o parte, dacă ar trebui să aleg un singur cuvânt pentru a defini Crăciunul copilăriei mele, acesta ar fi portocale. Fructele astea exotice, pe care acum le găsești în toate anotimpurile, au fost constanta Crăciunurilor mele. Sincer, nici nu-mi trebuiau alte cadouri, jucării, dulciuri, câtă vreme aveam portocale.
Și mai sunt câteva cuvinte care înseamnă Crăciunul copilăriei: zăpada, Moșul, colindătorii.
Am crescut alături de doi verișori mai mici care, fiind băieți, erau un pic mai năzdrăvani decât mine. Decembrie era, așadar, singura lună din an când cei doi se purtau frumos cu toată lumea, pentru că de la Sf. Nicolae și până în Ajunul Crăciunului, viețile lor erau guvernate de teama că îi vede Moșu’ dacă fac prostii. Așa că nu făceau. Erau cei mai cuminți băieți din sat! După ce scăpau de groaza că nu vor primi vizita Moșului și/sau cadourile de Crăciun aduse de el, se bucurau că mai au 11 luni în care să-și facă de cap.
Pentru mine, Crăciunul (la fel ca orice altă ocazie de a petrece timp cu familia extinsă) înseamnă în primul rând amintiri. Amintiri create an de an, pentru că până la urmă astea sunt singurele chestii cu care rămânem, dacă nu cumva avem ghinion de un Alzheimer la bătrânețe.
În fiecare an, Crăciunul este diferit. Uneori trebuie să lucrezi, alteori ești departe de familie (într-un an tot o să „facem și noi o aroganță” și-o să ne petrecem sfârșitul de an într-un loc cu mult soare!). Ideea este să îți faci un Crăciun fericit indiferent unde te-ai afla. Și se poate extinde la tot restul anului. Eu încerc mereu să îmi fac zilele frumoase, chiar dacă săptămâna începe lunea. Cu mici gesturi, gânduri pozitive, o floare în păr, un ghiveci mic pe masa de lucru, un ceas de birou fain sau sau ordine perfectă și curățenie impecabilă în birou, ceea ce ar însemna să-mi țin cărțile de vizită într-un port visit card și nu pe tot biroul, fiecare dintre noi își poate schimba ziua în bine.
Când eram mică, ai mei îmi spuneau că doar nebunii râd singuri când își amintesc ceva amuzant. Și îmi mai spuneau că oamenii care vorbesc singuri sunt „pisi”. Adică buni de internat la psihiatrie. Da, îmi pare rău să îi dezamăgesc, dar astăzi sunt unul dintre oamenii care vorbesc singuri (uneori, ce, voi nu o faceți?) și care râd când își amintesc faze amuzante. Pentru că viața e prea scurtă ca să fii serios tot timpul și cum să îți aduni amintiri variate dacă faci mereu aceleași lucruri?
Noi, cei care ne permitem luxul de a sărbători Crăciunul cum și unde vrem, suntem niște fericiți. De partea cealaltă sunt oamenii obligați să lucreze de sărbători ca să ne fie nouă (atât de) bine: medici, paramedici, asistenți, polițiști, jandarmi, paznici, dispeceri, șoferi, conductori, piloți, stewardese, vânzători de bilete, cărători de bagaje, barmani, ospătari, cameriste, recepționeri– cu cât mă gândesc mai mult, cu atât se adună mai multe meserii care trebuie practicate non-stop, nu doar de la 9 la 5.
Toți acești oameni merită respectul nostru, chiar dacă nu avem nevoie de serviciile lor în zilele noastre libere. Vă urez să nu aveți nevoie de serviciile lor, dar să apreciați că sunt acolo pentru noi, la orice oră din zi sau din noapte. Gândiți-vă doar la șoferi, conductori, piloți, stewardese care fac asta inclusiv de sărbători. Lor li s-ar potrivi drept cadou un mini glob pământesc, că doar fac mereu înconjurul lumii.
Eu am avut norocul să nu trebuiască să-mi petrec nici o zi de Crăciun la serviciu, din simplul motiv că aproape toată viața mea profesională am făcut ziare, iar tipografiile nu lucrau în zilele de sărbătoare. Așa că și să fi vrut șefii mei să scoată ziare, n-aveau unde să le tipărească. Dar sunt atâția oameni care nu au norocul meu…
Dacă vă numărați printre cei care lucrează de sărbători, spuneți-mi cum arată un Crăciun la serviciu. Vă faceți cadouri? Organizați petreceri mari sau petreceri mici, ad-hoc, cu punci, ca în filme? Vă faceți cadouri folosind sistemul Secret Santa? Sunt curioasă, pentru că eu întotdeauna mă despart de colegi înainte de Crăciun și-i revăd după Revelion, așa că locul meu de muncă este pustiu de sărbători. Dar mi-ar plăcea să știu cum se face în alte părți.
Eu, dacă ar trebui să merg la serviciu, fără discuție aș vrea o petrecere ca pe vremuri, unde fiecare invitat (adică fiecare coleg) să aducă de acasă un platou cu mâncăruri delicioase, făcute de mame, bunici sau chiar de el, să ascultăm colinde și să creăm amintiri. Căci, pentru mine, despre asta e Crăciunul, cum am mai zis: despre noi amintiri.
Și apropo, pentru inspirație în alegerea cadourilor de Crăciun, magazinul iLUX.ro vă stă la dispoziție cu o selecție foarte faină de cadouri de lux personalizate.
Pentru mine, Craciunul nu prea mai e mare branza.
Nu stiu cum de mi-a disparut tot spiritul asta, pentru ca eu eram piua intai la impodobit brad, luat cadouri, etc.
Al meu zice ca o sa imi revina vibe-ul, dupa ce imi cumpar apartament, pentru ca o sa il aranjez cum imi place si o sa pot sa chem lume la noi acasa :)) Poate ca are dreptate. De cand stam impreuna, stam cu chirie , de Craciun nu prea am facut pregatiri (doar niste aperitive, sa nu vin cu mana goala in vizita), pentru ca soacra mea e o mega dulceata si nu ma lasa sa ma obosesc, face ea si pentru noi. Mamaie la fel. Mama la fel. Ar fi culmea sa mai fac si eu ceva. La noi, Craciunul inseamna 3 zile de: Trezit, mers la ai lui, stat pana seara. A doua zi, trezit, mers la ai mei, stat pana seara. A treia zi, labareala prin casa, ca afara nu ai unde sa iesi, e arhi plin prin mall-uri, ca toti se satura de rude dupa 2 zile :)))) Mai ales cand apar rudele alea care nu se obosesc sa iti dea un telefon tot anul, iar de Craciun incep sa te descoasa: „Da’ ce ai mai facut? Da’ ce salariu ai? Da’ ce lucrezi? Da’ de unde ai avut bani de masina? Da’ cand faceti copii? „. Dupa ce termina de descusut, incep sa se laude, neinvitati. O placere maxima.
Dupa aia, gata. La servici. Deja incep sa ma impiedic de brad si astept 1 ianuarie sa scap de el, lol.
Deci, eu nu am mai simtit de mult febra aia a pregatirilor, sa fie curat in casa, sa miroasa a cozonaci, sa astept invitatii, sa le pun cadouri sub brad. Cand eram mica, stateam langa mamaie si faceam, abia asteptam sa ma laud ca am bagat si eu mana in coca. Plus ca, inainte era zapada muulta, erau colindatori (eu am stat la curte), era forfota pe strada, se iesea la poarta, dadeam noroc la un pahar de vin fiert, vecini cu vecini.
Acum, nu e nici zapada, iar colindatori la bloc, mai greu, mai ales cand avem interfon. Si daca sunt cativa colindatori, nu mai poti sa faci o prajitura si sa ii servesti cu drag. Toti vor bani… La fel si cu ursul, capra, etc. Este extrem de deranjant sa auzi tobele intre blocuri. La curte e altfel. Iesi la poarta, dai o tuica fiarta, o felie de cozonac, te uiti la spectacol altfel.
Poate de-aia nu prea mai inseamna nimic, pentru mine.
Cateodata ma gandesc cu al meu, sa ne mutam la munte si sa ne deschidem o pensiune. Viata asta la oras ne schimba mult. Ne rapeste exact lucrurile pe care le cauta strainii, cand vin la noi de sarbatori (traditii, atmosfera).
Am prins cateva Craciunuri in comunism. Ai mei erau la serviciu ca, deh, nu era zi libera. Bradul se impodobea pe ascuns, ca era „pom de iarna”, nu de Craciun, si trebuia teoretic impodobit in ajun de anul nou, c-asa hotarase partidul.
Cozonacii se faceau cu greu: nu era presiune la gaz, sau nu se gaseau butelii (in cazul nostru), iar ingredientele le strangeai de-a lungul anului. Poate de-asta mi-a ramas in minte mirosul ala de cozonac si de cetina de brad. Era si momentul in care se mai incalzea in casa, dar in sufragerie, unde bradul era pus departe de geam, era frig.
In privinta jucariilor primite de Craciun, eram privilegiat. Vecina era ruda cu vanzatoarea de la librarie, si jucarii se gaseau si pentru mine. Ani de-a randul, pana la revolutie, eu si vecinul meu am primit de Craciun jucarii identice, parc-am fi fost frati.
Si mai era o chestie, care acum lipseste: de Craciun era frig afara, atat de frig ca-l puteai mirosi, avea mirosul propriu, amestecat cu fum de lemne. Toate masinile incremeneau in parcare, mai circulau „alea de Stat”, cu numere galbene, Militia si Salvarea.
Mergeam cu colinda prin vecini, pe la neamuri, primeam cozonac, nuci, poate cate o portocala. Apropo de portocale, se faceau cozi imense. Am stat si eu o data, pentru ca ai mei erau inca la serviciu. Se facuse 6 seara, si inca nu ajunsesem la rand. Dar mai primeam doua portocale pentru ca ai mei lucrau la aceeasi intreprindere si primeau ambii pachet de Anul Nou pentru copii, si in pachetul ala era mereu o portocala.
Pe-atunci nu constientizam eu neajunsurile, si de-aia mi se pare ca am avut cele mai faine Craciunuri. Multe s-au schimbat de atunci, mai putin un lucru: de Craciun suntem toata familia si ne bucuram de asta.
Ah, pentru mine e exact invers: e singura data in an când caut zăpada si frigul. De obicei in Decembrie/Ianuarie petrecem câteva zile la ski. Anul asta va fi Lake Tahoe. :)
Dar Crăciunul la mine inseamna obligatoriu: brad, sarmale, colinde. :) Încerc sa il învăț si pe fiul meu puțin din Tradițiile românești, chiar dacă suntem la mii de km distanță de țara. :)
Măi, tu ești Diana din LA… care comenta pe aici acum o mie de ani? :O
@Denisa Bârgău:
Aaaa, chiar ea. :))
Reciclati bomboanele? Noi nu le mancam niciodata. Aveam unele vechi de oe vremea lu’ taica-meu, cred :)
Aveam vechi, aveam și reciclate, aveam și ambalaje goale. :)) Nici nu mai știu care pe unde erau, că aveam pom și acasă, și la bunici. Deci în trei locuri.