Cu mucii pe asfalt

Zilele trecute, mă plimbam, cu treabă, prin Hunedoara. Cu maşina. La o intersecţie, o mamaie cu batic în cap vroia neapărat să traverseze pe trecerea de pietoni. Doar că semaforul era [cam] roşu şi maşinile care veneau spre ea au claxonat-o. Aşa că mamaia s-a întors pe trotuar şi, dacă tot mai trebuia să aştepte până când se schimba culoarea semaforului, ce şi-a zis? „Hai să-mi suflu mucii”.

Ştiţi gestul ăla de ţăran venit la oraş care îşi suflă mucii pe jos, puţin aplecat adus din spate? Am căutat o poză pe Google, da’ n-am găsit. Oricum, sunt sigură că ştiţi la ce mă refer. Pentru că e plin de ţărani [să mă ierte ţăranii veritabili, n-am nimic cu ei] care îşi închipuie că şi pe stradă-i ca pe uliţă; ai muci şi vrei să scapi de ei? Ce batistă, ce şerveţel? Folosind trei degete, te prinzi de nas, te apleci puţin, ca să nu te murdăreşti, şi sufli cu putere. Pe asfalt.

Şi asta nu-i nimic. Mucii se duc; îi mai spală ploaia, alunecă prin canale şi gata. Dar ce ne facem cu celelalte mizerii pe care mulţi le aruncă pe jos? De la mucuri de ţigări la ambalaje de tot felul, măturătorii au ce strânge după noi, animalele de oraş, în fiecare noapte. Noi stăm la oraş. Oraşul e, deci, al nostru şi facem ce vrem cu şi în el.

Oare când o să văd şi la noi că poliţia dă amenzi pentru aruncarea mizeriilor pe stradă? Şi, până atunci, ce e de făcut cu animalele care-şi aruncă pungile cu gunoi pe geam, în faţa blocului? Ce-i de făcut cu bivolii care aruncă gunoaie din maşină?

Recunosc că şi eu mai făceam prostii de genul ăsta. Mai aruncam una-alta din maşină. Dar eram doar un copil prost. Acum am crescut şi sunt mândră că nu sunt un animal de oraş. Dacă nu ne educăm noi, n-o va face nimeni. Dacă tu nu eşti conştient că îţi faci ţie mizerie în casă [până la urmă, planeta asta e casa noastră, nu?], degeaba îmi răcesc eu gura şi-mi încălzesc tastatura.

Articol înscris la concursul ăsta. Participă şi tu!