Aveam vreo patru ani, stăteam în Orăştie şi eram terorizată de programul de la „cămin” [nu era doar grădiniţă, ci grădiniţă cu program prelungit, cu somn obligatoriu la orele prânzului, cu masă de prânz etc.]: trebuia să dorm la doar câteva ore de la trezire şi chestia asta nu-mi convenea deloc. Niciodată n-am putut să mă obişnuiesc cu somnul de amiază. Mi se pare aiurea să te trezeşti de dimineaţă doar ca să te întorci la somn după câteva ore. Care-i logica? Noaptea e pentru dormit, ziua pentru a sta treaz. Că le mai inversez eu e altă poveste, ideea e că niciodată nu am putut să dorm de amiază.
Amintiri din lumea a treia
La cămin aveam o supraveghetoare foaaarte sictirită [tanti nu-mai-ştiu-cum, o să-i zicem tanti Cornelia], care ne urmărea şi dacă vedea că nu dormim, striga: „Ocii-nciş’ şi gura-ncisă!”. Aşa suna, de parcă tocmai lăsase treburile câmpului ca să vadă de noi şi noi, nerecunoscătorii, în loc să-i facem pe plac şi să dormim, aveam chef să ne jucăm, să povestim, să ne agităm, chestii pe care le fac copiii.
Dormeam noi cât dormeam, dar, cum am spus, eram copii, nu ne ardea de dormit, noi aveam chef de joacă. Tanti Cornelia ne ameninţa că, dacă nu dormim, ne ridică din pătuţuri şi ne duce încolonaţi în podul clădirii. O spunea cu atâta convingere, încât eram cu toţii convinşi că în podul ăla prăfuit îşi aveau reşedinţa cei mai oribili monştri ever. Clădirea era una veche, cu mozaic „comunist” pe jos, cu miros de mucegai prin mai toate încăperile, deci nu era greu de crezut că în podul ei se găseau felurite orătănii. Aşa că atunci când auzeam „Ocii-nciş’ şi gura-ncisă!”, închideam ochii forţat, strângeam pleoapele şi speram ca tanti Cornelia să nu ne supravegheze chiar tot timpul.
Într-una din zile, ca desert după frugala masă de prânz am primit halva. Nu ştiu ce etnobotanice o fi pus fabricantu’ în halvaua aia, cert e că fiecare copil din grupă a ridicat două degete în sus [nu două degete mijlocii, dragii mei cititori mai tineri, ci degetul arătător împreună cu degetul mijlociu, un semn folosit în trecut de tinerii elevi de grădiniţă sau chiar şcoală atunci când voiau să fie ascultaţi de educator / învăţător / profesor]. La începutul anului „grădiniţar”, fusesem informaţi că ridicarea a două degete şi eventual pronunţarea cuvântului „supliment” însemna că mai vrei o porţie de mâncare. Ei bine, cu toţii am mai vrut „supliment” din halvaua primită în ziua aceea. Poate şi pentru că porţiile erau făcute ad hoc de către „tovarăşele” supraveghetoare, care tovarăşe aveau şi ele copii acasă şi de ce să ne dea nouă porţiile întregi pentru care au plătit părinţii, când puteau să îşi facă şi ele porţii pentru acasă?! Vorba aia: cine împarte parte-şi face.
După ce ne-am terminat rapid porţiile de halva, cu toţii am ridicat degetele şi-am cerut supliment. Numai că tanti Cornelia ne-a spus că nu mai este halva, că aia a fost toată şi să ne punem pofta-n cui. Ne-a trimis la somn, probabil sperând că noi nu văzuserăm tava imensă plină cu halva de pe care ne aruncase nouă minusculele porţii. Aaah! Numai că noi am văzut halvaua şi nu se punea problema să ne culcăm înfometaţi – şi pofticioşi pe deasupra! Nu mai ţin minte cum ne-am înţeles între noi, dar ştiu că după vreo jumătate de oră, când noi ar fi trebuit să dormim, ne-am dus grămadă spre „sala de mese” [în fapt, o cămăruţă amărâtă unde eram înghesuiţi cu toţii la ora prânzului], am furat cheia cu care era încuiată uşa şi am tăbărât pe halva.
Nu ne-a fost uşor, pentru că tava era pusă sus de tot, probabil la înălţimea de un metru, un metru şi ceva, pe un dulap. Imaginaţi-vă 15-20 de drăcuşori scăpaţi la halva, chinuindu-se să se caţere pe „ditamai” dulapul ca să ajungă la tava magică… evident că nu am păstrat liniştea şi în cele din urmă am fost prinşi. Doar că supaveghetoarele – sau ce naiba or fi fost – nu aveau cum să ne anunţe părinţi că suntem nişte vandali nenorociţi care trebuie pedepsiţi, pentru că părinţii aveau impresia că noi suntem bine hrăniţi şi că dacă ni se fură din porţii, se face cu bun simţ, cât să nu ne culcăm flămânzi.
Eu i-am povestit mamei ce-am făcut [dacă nu fusesem pârâtă însemna că nu era grav ce am făcut, deci puteam să le spun părinţilor] şi sincer, nu mai ţin minte ce s-a întâmplat mai departe, dacă am fost certată, dacă ai mei au făcut scandal la grădiniţă sau dacă „răscoala” a fost îngropată şi nimeni n-a mai zis nimic. Da’ am fost mândră că m-am revoltat împotriva sistemului, adică i-am făcut-o lu’ tanti Cornelia.
Ocii încişi şi gura încisă!
Sursa foto
Majoritatea celor din generatiile noastre au amintiri din-astea cu educatoare sictirite, constat ca eu am fost printre putinii norocosi cu o doamna faina :).
Ce poveste misto! Eu am avut noroc ca aveam pile ca era bunica-mea educatoare si educatoarea mea era de treaba. Oricum si pe mine ma distrugea somnul de dupa-amiaza. Eu cred ca era facut ca sa stam toti intr-un loc si sa le facem lor munca mai usoara.
la noi educatoarea pleca cu sorcova si aveau grija de noi cele doua tanti bucatarese, in sensul ca daca nu eram cuminti ne legau de scaune cu cordoanele de la sortulete :((
Si pe noi ne supravegheau ingrijitoarele si ne amenintau ca ne amenintau ca ne taie cu lama sub limba daca vorbim si nu dormim.
Oribil!
Tin minte o intamplare similara prin ’98 cand aveam 4 ani si eram la o gradinita cu program prelungit.Bineinteles ca nici eu nu le aveam cu somnul de dupamasa doar ca eram singura care nu voia sa „hiberneze”.Astfel cand intr-o zis ne-au dat fiecaruia cate o tableta de ciocolata,fiind copil mai tupeist,am zis cu o fata de inger „Mai vreau” la care una dintre educatoare mi-a raspuns,evident revoltat „Nu mai este!”.Tin minte ca m-am simtit foarte prost,oi fi fost eu prea rasfatata,cine stie :-??
Eu nu suportam mancarea de dimineata, canile alea metalice de ceai, mirosul de cantina in general, si ca sa nu mananc, ma manjeam pe funda (tinuta era formata dintr-o camasuta bleu si o funda rosie la gat) dupa care, cand veneau tantitele alea sa intrebe de ce nu mananc, le ziceam ca nu mananc pentru ca ma murdaresc si daca ma murdaresc ma bate mama acasa.
Intr-o zi au luat-o femeile alea la intrebari pe mama (gen – doamna, schingiuiti copilul?). :))) De a ramas saraca siderata, ca nu ridicase niciodata mana la mine, ce sa mai zic sa ma bata ca dau mancare pe mine :))).
Si da, si eu aveam oroare de camin in general, de somnul de dupa-amiaza in special. Am scapat de la camin cu o viroza pulmonara luata de acolo – tind sa cred ca am facut-o intentionat :P. Dupa ce m-am facut bine, m-au trimis la o gradinita cu program scurt aproape de casa, unde… ei bine, acolo era paradisul :P.
boierue la unii papica dimineata , ingrijitoare…. la noi era simplu la 13.00 era bataie pe lada de cuburi la ora 14.00 primeam teorii de tot felul la 15.00 ne storceam creierii cu tot felul de activitati sa ne scoata fum din creier iar de la 16.00 la 17.00 jocuri in aer liber …. asta daca nu cumva stateai al coltz o jumatate de zi sau daca primeai o bulina neagra… ma prinsesem greu de bulina neagra si nu intelegeam de ce eram pedepsit acasa drept pentru care cand primeam bulina neagra aveam inspiratia sa o arunc in drum spre casa :) bam bam
Ai fost cumva la caminul de la Vidra? Ala dinspre Castau, cu broaste multe in curte? Unde se manca felul 1 si felul 2 din aceeasi farfurie, cu lingura?
Coix, nu, am fost la cel de pe drumul care duce din Piaţa Europa [?] la spital, pe dreapta. Am trecut în urmă cu câţiva ani pe acolo şi am văzut că tocmai dărâmaseră clădirea. M-am întristat puţin.
La căminul de la Vidra am fost o dată, cu fiica vecinei noastre, şi mi s-a părut şi mai horror. Lenjeria de pat mirosea a untură, a ulei rânced, a nu ştiu ce, un miros puternic care încă mă mai bântuie. Mirosea atât de tare, încât nu am putut să dorm deloc în după-amiaza aia. Altceva nu-mi amintesc de acolo, nici de ce am ajuns în căminul respectiv, nici ce am făcut cât nu am stat în patul puturos, doar mirosul ăla greu de săpun de casă stricat amestecat cu mucegai.
:)
Eşti orăştiancă?
Eu am rezistat maxim 2 luni la gradinita cu program prelungit si m-au intors inapoi la gradinita cu program normal :)))
Sunt curios ! Atatea amintiri,refulari,ipocrizii,si multe altele de acest fel,puse la pachet ! Ramane sa mai citesc ! Putin atras de mirosul cadaveric al unei Generatii de Aur de mult apuse.Nu necrofil ci curios de „cine a murit”.Abia astept sa vad daca-mi vei bloca ip-ul sau nu.DA ! Vei da din gura cu si despre libera alegere,libera alegere care Trebuie,dupa cum singura marturisesti si faci,sa se manifeste dupa bunul tau plac.Toti trebuie sa fie in normele tale,sau NU ! Asta nu e liber arbitru ci manifestare conditionata !-Sa mai vorbesc sau imi vei pune calusul in gura ?
Culmea e ca astept acum daca ma vei cenzura sau nu !
Marian, zău că aș vrea să-ți răspund într-un fel sau altul, dar mi se pare că nu meriți efortul.
Prove me wrong.
Imediat dupa ’90. Aveau voie sa plece cu serviciul in strainatate ca doar acum eram liberi, si tata mi-a adus de pe undeva din strainatate un iepuras de plus hand-made superb.
Pentru ca nu am dormit la pranz, mi l-a luat educatoarea si a zis ca mi-l da cand termin gradinita. Spre nenorocul ei, eu am tinut minte, asadar in 2 ani i l-am cerut. Surpriza, nu mai era de gasit. Mmmda.
Mie mi-a placut mult la gradi, si tot pe vremea lu` Ceausescu am comis-o! Spre sfarsitul anilor `80. Dar era frumos, educatoarele si ingrijitoarele erau faine de tot, mie mi-a placut, ce sa mai! Cu somnul mai greu, dar m-am obisnuit cu programul. Si nu, nu e „ca sa aiba ele liber” sau cum zicea cineva aici. E din alte motive. Dar unele chestii sunt mai greu de priceput uneori, pentru unii. Mie anii de „camin” mi-au lasat amintiri dragi.
Noi ‘om fi fost la acelasi camin? Ca descrierea mi-e foaaarte cunoscuta, mai ales tanti Cornelia cu replica ei n-oi pot uita cat traiesc.
Outlaw, se prea poate! Între timp am aflat – de la mama – că o chema Silvia pe tanti aia. În ce an ai fost? :D
Nu mai tin minte anul, sa fi tot fost ’86 sau ’87, dar tin minte ca ma ducea dimineata cu masina un prieten al parintilor mei, care lucra la unitatea militara de vizavi de camin. Dupa amiaza venea mama cu autobuzul dupa mine, era statie chiar langa unitatea militara.
Cat am urat caminul ala! Noroc ca n-am mers decat un an.
Ce ghinion pe mine sa citesc despre gradinita voastra fix in prima zi de gradinita a fiului meu! Oare asemenea amintiri va avea el peste cativa ani?
Eu tin minte paturile alea oribile din fier, ale caror pereti laterali se ridicau si coborau cu un scrasnet metalic ingrozitor.
Eram disperata dupa lapte si nu-mi ajungea sticla pe jumatate umpluta de bucatarese, asa ca ma furisam in patuturile piticilor si le beam laptele, pentru ca supraveghetoarele erau mereu la cate o tigara…
Wow:)) ce sa mai zic..misto rau de tot
Asta mi-a placut maxim!!!!