Cum am dilatat timpul

Pe un perete din hol, de 10 ani aveam acelaşi ceas. Verde închis cu nişte auriu, urât, pătrăţos. Nu l-am schimbat până acum pentru că nu mi-a sărit în ochi vreun ceas mai frumos cu care să-l înlocuiesc, plus că ne obişnuiserăm cu el, aşa urât cum era. Exagerez, mama, nu-i chiar atât de urât.

Mno, şi pentru că tot aveam în redacţie două ceasuri de perete pe care nu le foloseam şi care stăteau aiurea pe acolo, m-am gândit, ca omu’, să duc unul acasă. Doar nu degeaba-s româncă, nu? Aşa că în seara asta, după ce mi-am terminat treaba, am pus mâna pe un ceas şi am plecat spre casă. Ceasul cu Danone, că doar nu era să-l iau pe ăla cu Antena 1. :D

N-am ajuns departe. În maşină, cu ceasul pe picioare, aud un „poc!” şi aştept să văd ce pică. A crăpat ceasul! De fapt, s-a spart sticla din faţă, bănuiesc că din cauza timpului care s-a dilatat, că altă explicaţie nu găsesc.

10 thoughts on “Cum am dilatat timpul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.