Amintirile
Prima și prima dată nu mai țin minte când am folosit fond de ten – erau mostre prin revistele pe care le cumpăram, desfăceam pliculețele atunci când aveam câte un coș de acoperit, iar restul de fond de ten se usca și ajungea la gunoi. Cum eu am tenul foarte deschis, majoritatea mostrelor erau prea închise la culoare ca să le pot folosi pe toată fața, așa că nu m-a interesat niciodată să cumpăr un flacon întreg.
Eram în clasa a XI-a, cred, când o colegă pe care o admiram [și încă o admir, că-i o drăguță] mi-a mărturisit că fără nu ar putea ieși din casă fără să se dea cu folosească fond de ten și rimel. Nu mi-a venit să cred: era atât de tânără și deja folosea fond de ten… despre care eu aveam impresia că-i o cremă colorată care-ți astupă porii și te urâțește. Bine, încă mai sunt de părere că nu toată lumea ar trebui să folosească fond de ten! Fosta mea colegă are și acum un ten frumos, ceea ce înseamnă că fondul de ten nu i l-a distrus.
Experiența
Și să vă povestesc și experiența mea, care a constat în trei aplicări a două nuanțe diferite. Am primit fondul de ten de la Vichy, împreună cu propunerea de a-l testa și de a discuta cu voi, cititoarele mele, despre el. Și cum unul dintre motto-urile mele este că I’ll try anything once, am acceptat.
În prima zi, am studiat flacoanele, le-am desfăcut, am și vărsat un pic de fond de ten pe mine [le-am desfăcut de tot, ca să le miros, normal], apoi mi-am aplicat fondul de ten antirid Liftactiv Flexilift Teint pe tatuaj. Văzusem eu fondurile de ten care acoperă tatuajele, lansate de Kat Von D, și-am vrut să văd dacă toate sunt așa. Nu mi l-a acoperit decât parțial [părea foarte șters], lucru bun, până la urmă, pentru că nu cred că ar vrea nimeni un fond de ten care să-i schimbe complet culoarea feței și s-o acopere ca o zugrăveală țeapănă. Totuși, nuanța era mai închisă decât tenul meu, așa că până la urmă am făcut bine că nu l-am aplicat pe față. L-am lăsat pe mână câteva ore, timp în care mi-am văzut de ale mele. Din când în când, simțeam un miros foarte fain și care nu semăna cu niciunul dintre parfumurile mele, nici cu săpunul din baie, nici cu detergentul de vase… Mi-am dat apoi seama că fondul de ten mirosea așa. Divin! Nu exagerez: în copilărie, o altă prietenă de-a mea era trimisă în mod regulat la magazinul Ulpia ca să cumpere fond de ten pentru tatăl ei [da, se pare că și bărbații mai folosesc fond de ten] – și știți cum mirosea chestia aia? Brrr!
A doua zi, am decis să încerc alt fond de ten, Aerateint Pure, sub formă de cremă, pentru că l-am primit într-o nuanță mai deschisă. Am fost cumpătată, pentru că-mi era teamă să nu aplic prea mult și să par pitzi, așa că nu m-am simțit de parcă aș fi avut ceva, orice, pe față. Seara, când m-am demachiat, am constatat că fondul de ten era acolo. Va să zică, nici nu-l simți, dar el își face treaba – dă un aspect uniform tenului și te apără de poluarea din aer. Aș vrea să zic că noi în Hunedoara nu avem poluare, dar aș minți. Nu-i ca în București, dar este, iar acum știu sigur că dacă o să mă mut vreodată într-un oraș mai mare, o să folosesc în mod regulat fond de ten.
În cea de-a treia zi, mi-am făcut de cap și am aplicat mai mult fond de ten – tot Aerateint Pure. Oi fi pus eu mult, dar nu arăta urât. Am prostul obicei de a-mi atinge destul de des fața, dar pot spune că fondul de ten de la Vichy a trecut cu brio testul unei foarte lungi zile de marți – care pentru mine e cea mai lungă zi din săptămână, cu cel mai mare volum de muncă. Per total, nu-mi pare rău că am făcut-o și pe asta, nu a durut deloc, ba chiar a fost o experiență interesantă și, așa cum spuneam, dacă o să plec vreodată din Hunedoara într-un oraș mai mare, cu mai mult trafic și deci mai multă poluare, voi folosi un fond de ten.
Concursul
Și-acum, partea interesantă pentru voi: lăsați un comentariu la acest articol, în care să povestiți despre fondul de ten Vichy pe care îl folosiți sau pe care vi-l doriți. Puteți să-mi trimiteți și un e-mail, dar e mai complicat și mai puțin transparent, așa că aș prefera să lăsați un comentariu aici. În cazul în care nu ați folosit fondurile de ten Vichy [nici eu nu știam care-i treaba cu ele], vă recomand să mergeți la cea mai apropiată farmacie [cred că ar fi de preferat o farmacie mare, gen Sensiblu], unde veți găsi atât testere, cât și broșuri care conțin mostre din toate cele 3 tipuri de fonduri de ten Vichy:
- Aerateint Pure, fond de ten finisaj natural 12 ore, disponibil sub formă fluidă – pentru tenul normal și cel mixt – și sub formă de cremă – pentru tenul uscat.
- Normaderm Teint, fond de ten pentru tenul cu probleme – prima textură rezistentă la sebum.
- Liftactiv Flexilift Teint, fond de ten antirid, cu efect de lifting și luminozitate
Aveți la dispoziție două săptămâni ca să testați fondul de ten și să ne spuneți care vi s-ar potrivi și ce v-a plăcut mai mult la el. Premiile pentru cele mai frumoase povestioare vor consta în fondul de ten descris de fiecare. După 17 octombrie 2010, voi alege câștigătoarele și le voi anunța pe blog.
O mică notă: este posibil să nu găsiți pliantele „la liber” în farmacii, pentru că acestea erau luate de unii clienți în cantități nejustificate, așa că nu trebuie decât să le cereți farmacistelor. Totuși, dacă vedeți fond de ten Vichy pe rafturile farmaciei, înseamnă că există și testere. Broșurile arată așa:
Update 18 octombrie 2010: CONCURSUL S-A ÎNCHEIAT. Vă rog să nu mai comentaţi, zilele astea alegem câştigătoarele.
folosesc fond de ten frecvent pentru a-mi acoperi micile imperfectiuni datorate varstei, stresului si grijilor. Am gasit intr-o revista o mostra de fond de ten Vichy si prima data am avut tendinta sa nu-l folosesc avand o experienta neplacuta in ceea ce priveste fonduri de ten testate pentru prima data. Dar, odata aplicat …minune! Tenul meu era atât de luminos, curat si proaspat, încât parea ca toate campurile de lavanda se iveau în plin soare!In aburul acestui fond de ten niciodata nu este innorat. Nimic nu perturba seninul din sufletul meu cand simteam
parfumul placut in nari. Acest parfum care ma duce cu gandul la o copilarie aleasa, frumoasa, fara nori, senina si jucausa…de aceea, e o nuanta a inimilor si sufletelor senine (nu sunt singura care spune acest lucru.). Absolut întâmplator am observat ca,
dintre persoanele cunoscute, doar cei care au obiceiul sa minta si sa însele urasc, chiar urasc persoanele care se ingrijesc. Folosindu-l imi aduc aminte de zile zile însorite si fericite pline de veselie si voie buna .
Majoritatea fondurilor de ten pe care le foloseam, imi uscau tenul destul de tare. Asa ca am spus sa incerc Vichy Normateint 25 , mai ales ca am gasit o mostra in revista. Sunt multumita cel putin ca nu imi usuca tenul, nu se strange pe fata.. Daca nu-l estopmpezi cu o discheta demachianta, se ia, intr-adevar, dar totusi sunt multumita ca nu usuca.are o textura atat de usoara incat nici nu simti ca il ai pe fata.Se potriveste perfect cu tenul meu, are o acoperire mare si nu imi da senzatie ca as avea tenul mult prea incarcat.Foarte natural pe fata, nu iese in evidenta.
Atrage lumina, nu blocheaza porii.
Se intinde usor si se uniformizeaza eficient, are un grad de acoperire ridicat, nemaifiind necesara aplicarea unui corector, ceea ce m-a ajutat sa ascund cearcanele, petele si micile imperfectiuni dintr-o miscare. Aspectul este unul natural, pe tenul meu aratand usor pudrat dar fara a lasa senzatia de masca. Nu are miros, nu incarca tenul si rezista destul de bine la transfer si pe parcursul zilei. Necesita un mic retus dupa cateva ore pt. ca se mai strange in unele zone ale fetei, dar oricum rezista de departe muult mai bine decat alte fonduri de ten pe care le-am incercat, fara sa usuce tenul sau sa-i dea prea mult luciu. costa destul de mult…dar merit, zic eu
Buna!Tin sa ma alatur fetelor care sunt multumite de produsele Vichy…si doresc sa declar ca sunt Normateint Addicted.De aproape jumatate de an folosesc fondul de ten Normateint si sunt extrem de multumita.Nu imi incarca absolut deloc fata si se intinde usor si uniform.Imi face pielea ca de portelan si in consecinta il folosesc aproape zilnic, nu ma pot desparti de el, mai ales ca nu am un ten tocmai perfect, ma mai trezesc cu cosuri sau puncte negre pe fata.Dimineata imi curat fata cu un gel de curatat in profunzime, ma dau cu o crema de zi dupa aceea aplic fondul de ten, iar fata mea arata nemaipomenit.In general tenul arata fals cand folosesti produse de proasta calitate sau cand folosesti o cantitate mai mare decat ar trebui.Toate celelalte fonduri de ten pe care le-am avut inainte imi incarcau fata dandu-mi acel aspect de masca atat de neplacut, insa cu Normateint nu mai am aceasta problema.
Desi sunt foarte incantata de Nomateint imi doresc sa incerc si Aerateint pentru ca am vazut foarte multe comentarii care lauda acest fond de ten dar, din pacate in farmaciile unde am fost eu nu am mai gasit mostre.Asta e, poate am norocul sa castig unul full-size.
Blonda, bruneta sau satena, exista mereu o armonie de culori
ideale pentru a ne scoate in evidenta frumusetea naturala a tenului.Iar Vichy ne sare in ajutor cu miraculoasele sale fonduri de ten.
Fondul de ten este una dintre cele mai importante investitii din trusa de machiaj si nu trebuie sa ne lipseasca. Confera stralucire si luminozitate pielii, acopera imperfectiunile si face ca tenul sa arate impecabil oricand si oriunde.
Am descoperit de 1 an de zile Aeratein Pure Fluid si Normaderm. Aeratein Pure Fluid este un fond de ten care rezista la semnele de oboseala si rezista foarte mult pe ten, nu pateaza hainele si nu incarca tenul,previne reaparitia imperfectiunilor si a cearcanelor,
mentine luminozitatea si prospetimea tenului,stralucirea este sub control.
Normaderm, pe langa rolul de infrumusetare, acest fond de ten are si un rol de protectie. De aceea, primavara aleg un fond de ten care sa ma protejeze de razele ultraviolete, in acest caz cel mai potrivit pt mine este Normaderm, deorece tenul meu este mai sensibil primavara din cauza alergiei de care sufar, avand apa termala, spf si fiind indicat tenului cu probleme el am ajuta sa arata impecabil in aceasta perioada.
Fondul de ten Vichy este o bariera impotriva factorilor nocivi din atmosfera cum ar fi praful, razele ultraviolete, fumul. In acelasi timp ma apara de vant, frig si soare. Din aceste motive il folosesc in fiecare zi si anotimp, iarna si vara folosesc aeratein pure fluid iar primavara si toamna normaderm, si sunt extrem de multumita de ele, sunt ca o minune pentru tenul meu care imi da batai de cap.
Rezultatul:
Un ten impecabil, o frumusete stralucitoare garantata !
Iluminati-va frumusetea cu gama Vichy!!
Nu pot spune ca tin neaparat cont de tendinte, brand-uri sau recomandari in alegerea fondului de ten, ci mai degraba apelez la cele care-mi satisfac preferintele. Iar unul dintre produsele de care nu ma pot dezlipi este fondul de ten de la Vichy :).
Cand ma simt o femeie puternica, seducatoare, constienta de feminitatea si senzualitatea mea si de care ma folosesc ca si arme de seductie, aleg AERATEINT PURE fluid: imi confera un ten semi-mat, luminos, impecabil, ascunzandu-mi roseta sau unele mici imperfectiuni intregind imaginea de diva.
In zilele mai proaste, caci toate avem si din acestea din pacate, prefer un machiaj natural si usor, folosind NORMADERM TEINT care ma ajuta sa trec peste aceste zile dand tenului meu un aspect curat, mat si neted :). Cu textura sa cremoasa, usor lichida, se intinde foarte bine si-mi acopera tenul fara insa a-l incarca. Rezist mult timp si nu lasa urme. Si mai presus de toate ma ajuta sa trec peste zilele proaste, fara insa a trece in anonimat:)
Cel mai important : nu trebuie sa lipseasca incredere in sine , element esential pentru a ne simti cele mai frumoase! Iar cu Vichy increderea in noi nu va disparea niciodata:)
Concursul s-a încheiat!
unde sunt afisate norocoasele?
pup:*
Acum aleg câștigătoarele, în cel mult două zile ar trebui să fie „validată” lista și vă anunț.