Cum devii o doamnă

Guest-post scris de o cititoare care semnează „O mamă şi o soţie care nu se consideră o DOAMNĂ”. Lectură plăcută!

Deci încă o dată, pentru ăia din fund: articolul ăsta este scris de Nedoamna, prin urmare, nu e scris de mine. Deci nu, nu Denisa-l semnează. Ştiu că pentru unii-i greu, da’ încercaţi să pricepeţi.

Cum altfel decât măritându-te? Din domişoara X devii Doamna Y. Corectezi pe oricine ţi se adresează cu apelativul „domnișoara”, uneori te simţi chiar jignită. Oare de ce nu te bucuri că, poate, nu-ţi arăţi vârsta? Dar na, eşti o doamnă şi ai pretenţia să fii tratată ca atare. Doar ai alt statut acum, nu?

Chiar dacă nu ai mult peste 20 de ani, iei lucrurile în serios. O soţie/doamnă adevarată:

• nu-și mai cumpără haine de la raionul de copii/adolescenţi (dacă silueta îi permite încă), pentru că nu sunt de-ajuns de serioase;
• se tunde/coafează în ton cu noul statut: şuviţe băbeşti ori roşcatul ăla de supermarket, părul mai scurt ori cocuri serioase, celebra coadă de cal – lifting-ul săracului;
• rupe relaţiile cu cei necăsătoriţi, ei nu au nici un rost în viaţă;
• se-apucă de gătit, spălat şi călcat cămăşile soţului, doar în ele se „oglindeşte” ea ca femeie gospodină.

Apoi, ţinând cont de sfaturile din revistele pentru femei ori de cele de pe forumurile de „specialitate”, te apuci de făcut copii. Unu, doi, trei, câţi dă Domnu’. Şi ajungi, conform standardelor impuse de aceleaşi reviste şi forumuri, O FEMEIE ÎMPLINITĂ, O SOŢIE ŞI O MAMĂ FERICITĂ.

Cum ai reuşit să te dedici soţului (mulţumindu-le celor de sus că ai reuşit să te măriţi – a fi fată bătrână e o mare neîmplinire), acum o faci de 2-3 ori mai mult. Pentru că sunt şi copiii la mijloc.

Cariera, un serviciu mic, acolo?! „Ce-mi mai trebuie? Sunt mamă şi soţie. Şi mândră de asta!”.

Viaţă socială, ieşiri cu prietenii? „Ce prieteni? Noi nu avem nevoie de prieteni, ne simţim bine împreună, ne ajungem unul altuia. În plus, avem copii şi nu se cade să ne mai distrăm. Cine se ocupă de creşterea şi educaţia lor dacă noi mergem la petreceri ori prin cluburi?”.

Dar, totuşi, o ieşire cât de mică?! „Nici vorbă, ne jucăm cu copilul. La bătrâneţe o să ne amintim cu drag de aceste jocuri cu copiii noştri… Cu siguranţă nu o să ne amintim cu drag cum ne distram noi cu alţii. Părerea mea!”. („Părerea mea”, argumentul omului lipsit de argumente).

Soţul simte nevoia, din când în când, unei ieşiri cu băieţii. „No way, ce înseamnă asta? Are familie acum, trebuie să fie responsabil. Păi copilul îl aşteaptă în fiecare seară nerăbdător. Şi-aşa vine târziu de la serviciu. Ce, eu ies undeva?”.

Dar ai putea ieşi şi tu cu prietenele… Singură, fără copil… „Imposibil. Cine îi face băiţa de seară? Cine îi citeşte povestea înainte de culcare?”.

N.A.: Cele de mai sus nu sunt ficțiune, însă voi păstra anonimatul asupra persoanelor vizate.

Mamele care se încadrează în cele de mai sus sunt, în general, femei casnice, deşi nu întotdeauna lipsite de educaţie. Din comoditate, îndoctrinare sau, pur şi simplu, tocirea neuronilor, ajung să se amăgească singure că-s fericite ca mame şi soţii. Nimic altceva nu poate depăşi asta. Îşi dedică viaţa creşterii copilului şi „servirii” soţului mult-iubit. Îşi duc traiul între cei patru pereţi ai apartamentului (proprietate sau închiriat), uneori în parc, printre alte mame asemenea lor şi odraslele mult iubite. Ori pe forumuri de profil, unde se pupă una pe alta în părţile dorsale.

De cele mai multe ori au un surplus considerabil de grăsime/kg. Însă, deşi-s complexate de asta, ajung să se autoconvingă că soţii le iubesc aşa cum sunt, doar le-au oferit moştenitori. Pe scurt, sunt femei „împlinite”, demne de invidia celor care nu au fost în stare să agaţe un soţ iubitor şi bun de prăsilă.

Semnat: o mamă și o soție care nu se consideră o DOAMNĂ.