TL;DR 19 lei pe lună, ai la finalul articolului un link și un cod de reducere.
Habar nu am ce abonamente mai sunt la modă în ziua de azi. Ce știu este că eu am descoperit la un moment dat YOXO și de atunci sunt clienta lor cea mai fidelă. Cea mai fidelă fatăh, cum ar veni.
Recunosc că mă enervau la culme reclamele la YOXO, făcute pentru ”tineretul din ziua de azi” de bătrânetul din ziua de azi. Că le simți, le vezi că sunt forțate, că încearcă prea tare să fie ”cool”.
Ce este și ce face YOXO?
Nu este nici cartelă, nici abonament. E un fel de 2 în 1. Adică îți instalezi o aplicație, îți creezi cont, primești un SIM sau îți activezi eSIM (dacă ai un telefon deștept) și gata. Ai abonamentul fără obligații. Dacă luna următoare nu ai chef, nu mai plătești și gata, nu te caută nimeni să recupereze banii de la tine. YOXO aparține de Orange și dacă aș fi aflat treaba asta de la bun început, probabil că nu aș fi respins ideea unui abonament YOXO cu atâta vehemență. Credeam că e un no name care încearcă să intre pe piața tineretului care nu vrea abonamente și care o să dispară așa cum a apărut.
Cât costă YOXO?
19 lei pe lună, cel mai ieftin ”abonament”. Ai minute și SMS naționale NELIMITATE, trafic de net 50 GB (din care eu consum maaaxim 10 GB) și posibilitatea de a-ți cumpăra opțiuni precum ”credit numere cu tarife speciale”.
Eu am plecat de la Telekom la YOXO fix din cauza acestor numere speciale. Concursomană cum sunt, nu suportam ideea că nu pot trimite nici un SMS la numerele scurte, pentru că aveam un abonament fix și celor de la Telekom le era frică să nu fug din țară fără să le dau cei 1-2 euro cât ar fi costat SMS-urile pe care le trimiteam eu. De fapt, nici atât. Am cumpărat această opțiune cu 5 euro (29,7 lei) și am consumat 2,76 euro trimițând SMS-uri la câteva concursuri și plătind biletele de tramvai în Iași, unde se poate achita cu SMS. Și opțiunea nu expiră, când ai terminat creditul, cumperi altul dacă mai vrei.
Alte opțiuni pe care le poți cumpăra:
• 100 minute internaționale cu 5 lei
• 50 GB de net cu 10 lei
• Internet în roaming (în Europa) cu 30 de lei
• roaming în afara Europei cu 125 de lei
• roaming în Moldova cu 35 de lei
• roaming în 13 țări din afara Europei cu 80 de lei
• roaming UK cu 45 de lei.
Mai sunt și altfel de abonamente:
• 100 GB de net cu 29 de lei pe lună (TVA inclus)
• 150 GB de net (din care 6,63 GB în roaming SEE) cu 39 de lei pe lună.
Plata se face online, automat, o dată la 30 de zile. Poți modifica abonamentul oricând sau poți să renunți la el oricând. Din păcate, ce nu poți face este să plătești în avans pentru un an, de exemplu.
Vrei YOXO? Îți dau o lună gratis!
Tu primești o lună de test, eu primesc 50 GB de net cu care oricum nu am ce face, dar îmi place să ajut și mi-ar fi plăcut să aflu mai repede de YOXO. Noroc cu NWRADU, că la el am auzit prima dată despre acest serviciu. De ce de la el și nu de la Orange? Bună întrebare! Chiar am intrat într-un magazin Orange căutând o cartelă pe care să o folosesc exclusiv pentru concursuri, pentru că nu voiam să renunț la numărul meu de telefon și nu puteam în acel moment să schimb abonamentul Telekom. Cei de la Orange mi-au recomandat ceva cartelă prepay pe care trebuia să o încarc lunar cu nu-mai-știu-câți euro, oricum, ieșeam scump pentru niște concursuri la care nu e sigur că aș fi câștigat ceva. Nu, nu mi-au spus despre YOXO. YOXO se contractează exclusiv online, din câte văd eu.
OK, deci vrei să îl încerci? Intră pe site și folosește codul meu: DENISA1FF35D
Alte idei de reduceri / economisire am adunat în acest articol: