Aveam perioade când lucram mai bine în haos. Preferam să fie totul în dezordine ca mintea mea să pună lucrurile în ordine. Acum m-am schimbat, nu mai pot funcționa prea bine dacă e mizerie pe jos sau nu am șters de mult (adică de câteva zile) masa ori tastatura & mouse-ul.
Când am un pic de timp liber, prima pe lista de priorități e curățenia. Și, „slavă” mediului poluat, am ce curăța! E atâta praf în orașul ăsta, încât și dacă l-ai șterge zilnic tot s-ar depune în mai puțin de 24 de ore. Nu exagerez cu nimic, din păcate.
Cine-a zis Mens sana in corpore sano (Minte sănătoasă în corp sănătos) n-a vorbit prostii. Mens sana in corpore sano in mundus apartamentum sau ceva. Am vrut să zic „casă curată”, dar am uitat și bruma de latină pe care am fost obligată să o-nvăț în toți cei patru ani de liceu.
Revenind. Absolut orice lucru, oricât de mic, care nu are încă locul lui sau nu este pus la locul lui mă apasă pe creierul mic. Sunt momente când literalmente simt în ceafă apăsarea lucrurilor care nu sunt cum ar trebui să fie. Sunt sigură că e diagnosticabil ce am eu, dar câtă vreme mă pot „automedica” acasă, făcând ordine și curățenie, mai aștept cu diagnosticul „oficial”.
Ca să pot funcționa cum trebuie*, am nevoie să fie curat în jurul meu. Nu pot face tehnoredactare și nu pot scrie pe blog de pe o masă lipicioasă. De-asta în fiecare zi, fie când termin treaba, fie înainte de a mă apuca de lucru, dau totul la o parte de pe masă și o șterg cu o cârpă sau cu șervețele umede antibacteriene. Kaufland are niște șervețele foarte bune, marcă proprie, se numesc Clean Maximo și acum costă sub 5 lei un pachet serios, de 80 de bucăți. Înainte erau 5,49 lei, acum parcă sunt 4,39 sau pe acolo. Oricum, ăsta e cel mai bun preț.
Apoi, hainele. Nu știu la alții cum e, dar eu spăl haine aproape în fiecare zi. Dacă nu-s haine, e lenjerie de pat, sunt cârpe, fețe de masă, perdele, naiba știe ce, că mereu am ceva la spălat și ceva la uscat. Iar acum, iarna, când se usucă mai greu, le mai atârn și prin casă. Când sunt uscate de tot, hainele ajung în purgatoriu: în camera în care dormim, de unde iau drumul dulapurilor de la IKEA. Cum dulapurile sunt deja mai pline decât ar trebui să fie, mi-am impus o regulă: nimic nu intră nesortat în dulap. Adică nu pun pantaloni de casă peste tricouri de casă și mai ales nu pun niciodată șosete fără să le combin. Fiecare șosetă
Toată vara mi-am propus să pun în ordine, una câte una, încăperile apartamentului. Și am reușit! Cel mai mult a fost de lucru în bucătărie, unde încă mai stăteau o grămadă de farfurii și oale pe care nu le-am folosit deloc în ultimii ani. Și la veselă, ca și la îmbrăcăminte, ar trebui să punem în practică regula „dacă nu te-am folosit deloc în ultimele 12 luni, te arunc”. Am avea casa mult mai liberă de lucruri inutile, pe care le păstrăm că „poate ne trăbă vreodată”. Nu vreți să știți de câți ani avem un feliator pe care nu l-am folosit aproape deloc! Apropo, vând feliator, preț negociabil.
În bucătărie am mai avut și o mulțime de sertare și sertărașe pline cu:
- lucruri utile
- rahaturi inutile,
pe care le-am sortat cât de cât, dar parcă tot aș vrea să mai fac o curățenie generală prin ele. Cred că dacă mobila de bucătărie n-ar avea atâtea sertare, nici noi nu am păstra atâtea prostioare. Nu vreți, chiar nu vreți să știți ce am în sertarele alea, dar pot să vă spun că am patru tipuri de lipici, bureți, forme pentru găluște cu prune, accesorii pentru biciclete, mouși, cabluri de tot felul, multe scule, șuruburi, negrese, cuie, brichete, sârme, medicamente, pungi, folie alimentară, folie de aluminiu, clame pentru pungi, linguri de lemn, tacâmuri vechi și incomplete plus multe (!) alte rahaturi. Eh… lumea hoarderului!
Să zicem că la bucătărie o să mă ocup serios de sortarea chestiilor din sertare în momentul în care voi schimba mobila aia. Da, știu că zic de vreo cinci ani că o să iau alta, dar ce să fac dacă am bucătărie mare și întâi ar trebui să schimb gresia, apoi să zugrăvesc… iar banii nu îmi ajung niciodată pentru toate, așa că mai bine-mi bag picioarele și plec în câte un concediu fain?! Asta-s eu, am mereu alte priorități.
Același lucru l-am făcut prin toate camerele, băi și cămară. Plus hol și balcoane. M-a ajutat mult și faptul că am fost șomeră și chiar am avut timp să mă ocup de curățenia generală așa cum mi-am dorit. Chiar și cu tot timpul din lume la dispoziție, nu am apucat să zugrăvesc nișa în care stă mașina de spălat. Am luat bandă adezivă și amorsă, lavalbilă mai am de la alte zugrăveli, doar că a venit iarna și… o să mă ocup, probabil, în ianuarie și de asta.
Dacă toată casa e în ordine, patul curat și eu tocmai mi-am tăiat unghiile de la picioare, planetele se aliniază și eu îmi pot face treburile liniștită. Serios. Altfel… am o jenă, parcă mă apasă ceva pe ceafă. Vă rog, spuneți-mi că nu sunt singura care are astfel de pitici pe creier!
* Am menționat cuvintele „cum trebuie” și mă gândeam cum ar fi să-mi fac un tatuaj, pe antebraț, care să spună „nu TREBUIE să nimic”? Parcă prea e viața asta un lung șir de lucruri care trebuie făcute, de ore la care trebuie să fim undeva, de treburi casnice care trebuie duse la îndeplinire, cumpărături și curățenii care trebuie făcute, oameni care trebuie respectați, gura care trebuie ținută închisă, mâncarea care trebuie evitată, medicamentele care trebuie luate… un lung șir de trebuie. Grețos. Și dup-aia mori și trebuie să-ți facă slujbă, chiar dacă ai fost ateu, pentru că altfel ce-o să zică lumea?