Când am început să scriu pe blog, aveam 23 de ani. Astăzi număr 38 de frunze uscate în buchetul vieții – că nu pot aduna ghiocei sau alte flori, fiind născută toamna. Mă simt bine în corpul meu, după foarte mulți ani în care nu m-am simțit bine.
De prea multe ori am zis că intru pe blog să mai șterg praful greu care s-a depus în ultimii ani și de tot atâtea ori am închis ușa și am fugit departe. Încerc să revin la obiceiul de a scrie pe blog zilnic, pentru că e terapeutic.
Deși nu credeam, Facebook ne-a acaparat pe toți și e foarte trist că în loc să ne vedem fiecare de colțișorul lui de Internet, ne-am adunat într-o mare piață publică virtuală și strigăm cu toții și nimeni nu înțelege pe nimeni. Asta e senzația mea de fiecare dată când deschid Facebook. Parcă suntem niște păsări chele într-un cuib, strigând de foame, în timp ce mama a plecat în căutare de viermișori și gâze cu care să ne hrănească și se ne închidă odată ciocurile. Noroc cu grupurile: acolo suntem concentrați pe domenii de interes și, în cazul în care sunt bine administrate, poți găsi informații cu adevărat utile din sfera de interes.
Astăzi vreau să vorbim despre îmbătrânire. Pe la 20 și ceva de ani glumeam că mă simt bătrână, că vaaaai, cât(e) am trăit! Fenomenul se acutizează pe măsură ce trece timpul. De câte ori nu m-a șocat să descopăr că o melodie a fost lansată, de exemplu, în anul 2000, deci are 21 de ani! Sau că băiețelul lui X, pe care nu l-am mai văzut de câțiva ani, s-a însurat. Cei câțiva ani sunt de fapt vreo 20 și dacă nu l-am văzut eu, nu înseamnă că s-a oprit din creștere.
OK, deci am stabilit: cu cât avem mai multă experiență de viață, cu atât ne simțim mai bătrâni. Mental. Fizic, cred că felul în care ne simțim depinde foarte mult de grija pe care o acordăm corpului nostru. În ultimii ani cred tot mai mult în lucrul ăsta.
Am o personalitate adictivă, adică sunt, conform definiției, ușor susceptibilă la dependențe. De când am început să trăiesc mai sănătos, am renunțat pe rând la țigări, la cola și Pepsi, la picăturile de nas Rinofug/Bixtonim, ulterior la lactate, țelină, iar de trei luni încoace, la tot ce înseamnă alimente de proveniență animală. Însă cu suma viciilor se spune că rămâne constantă, a trebuit să fiu dependentă de altceva, așa că am dezvoltat o obsesie pentru alimentația sănătoasă.
Am mai cochetat cu ideea de alimentație plant based în urmă cu un an, dar ușor, ușor, am alunecat pe panta „nu mă oprește nimeni, doar eu mi-am impus aceste limite, pot să mănânc o dată carne și nu se întâmplă nimic” și de aici la „și azi ce să mănânc? Tot carne, evident” nu a fost decât un pas. Însă în 1 decembrie 2020, când am mâncat pentru ultima dată un cârnat de porc fiert, mi-am zis: „Băi, stai puțin! Eu îmi bat joc de mine și de viața animalelor”.
Nu doar că m-am simțit rău de la carnea aia grasă, dar m-a cuprins vina – păi ce faci, Deniso, cât a ținut minunea? Câteva zile și ai dat-o pe mâncare nesănătoasă?!
De atunci, am ascultat și urmărit pe YouTube zeci, poate chiar sute de ore de video-uri cu informații despre alimentația pe bază de plante, despre beneficiile unei alimentații fără carne, lactate, brânzeturi sau ouă și, deopotrivă, despre cât de mult rău ne fac aceste alimente.
Pentru mine, faptul că există atâta informație e mană cerească. Este o binecuvântare. De fiecare dată când am timp liber, dimineața când merg la lucru pe jos, seara când mă învârt prin bucătărie, efectiv oricând găsesc timp, ascult un video/podcast despre viață sănătoasă. În felul ăsta, îmi cimentez informațiile existente și adaug unele noi. Repetiția este mama învățăturii, se zice.
Ce am învățat?
Că nu e bine să mâncăm carne, lapte, brânză, ooo, pentru că nu sunt sănătoase. Sunt sigură că deja fierbe sângele în voi, când citiți asta. Și eu eram la fel. Nu înțelegeam cum poți să renunți la carne („bacon is life” – minutul 1:30 din acest video), de ce veganii mănâncă șnițele false, burgeri falși, unt vegan, lapte vegetal, tofletă (asta e o omletă din tofu!!!) etc. Dacă le place mâncarea lor, de ce o imită pe a noastră?
Nu înțelegeam. Acum înțeleg. Și nu scriu articolul ăsta ca să conving pe nimeni. Îl scriu pentru mine, în primul rând. Și pentru aceia dintre voi care vor să meargă pe un alt drum. Se pot face schimbări. Nu e niciodată târziu să te simți bine. Stați să mai zic asta o dată:
Nu e niciodată târziu să te simți bine
Am avut o adolescență și o tinerețe în care am cam făcut ce-am vrut. Am fumat, am băut, am mâncat prostii, am fumat din nou, beam atâtea cafele de la automat câte fise de 50 de bani aveam la mine în ziua respectivă. Cinci fise, cinci cafele. Un coleg mi-a amintit că beam Pepsi Twist pe care îl botezasem Pepsi Trist și atât de mult îmi plăcea, că aveam și parola la computer pepsitrist. Mâncam chipsuri Lay’s cu smântână și mărar și am fost atât de mare fană (ok, încă sunt) a cartofilor prăjiți, încât am devenit fermier Lay’s pentru o zi.
Sincer, nu mai țin minte ce mâncam între 15-25 de ani. De când am început programul RESET, în 2019, am devenit foarte conștientă de tot ce mănânc și îmi dau seama că am băgat la ghiozdan tone de mâncăruri ultraprocesate, pe lângă chestiile gătite acasă (și despre care credeam că sunt sănătoase), dar nu pot să pun degetul pe o chestie și să zic: asta mâncam cu siguranță în perioada aia. Dar când spun că mâncam haotic, credeți-mă că nu exagerez.
La un moment dat, am dat peste un serial de tip reality show care se numea The Food Hospital, produs în Marea Britanie. Veneau aici persoane cu probleme de sănătate și erau vindecate sau duse pe „calea dreaptă” cu ajutorul alimentației. Strict cu ajutorul nutriției, bolile erau vindecate complet, ceea ce mi s-a părut incredibil. Dar era cât se poate de adevărat. Inclusiv diabetul poate fi oprit din evoluție cu o alimentație sănătoasă.
Atunci s-a produs declicul, doar că eu sunt ardeleancă și îmi ia mult de la a declara că vreau să face ceva și până la a pune în practică. Într-un final, am realizat cât de importantă este alimentația pentru buna funcționare a întregului organism și acum sunt pe drumul ăla bun către o viață lungă și sănătoasă, sper eu.
Cum, îmbătrânim? Cum îmbătrânim?
Dar să revenim la îmbătrânitul frumos, pentru că despre sănătate și alimentație o să mai tot scriu, sunt subiecte care mă preocupă foarte tare, nu știu dacă ați observat.
Constat că există o foarte mare temere în rândul persoanelor cu care interacționez eu, cu vârste între 30 și 60 de ani, față de îmbătrânire. Recunosc și-mi cer iertare: când aveam 16 ani, cei de 30+ erau bătrâni, pentru că mama mea avea 36, iar tata, 41. Deci era clar: ăia de 30-40 de ani erau de-o vârstă cu părinții mei, deci bătrâni. Astăzi sunt și eu acolo. Chiar am realizat că atunci când ne-am mutat în Hunedoara, mama mea avea fix vârsta pe care o am eu azi și avea deja un copil de 18 ani. Sincer, eu la vremea aia îi vedeam ca pe niște adulți serioși și responsabili, dar uitându-mă la mine și la Sebi îmi dau seama că… suntem generații diferite, ca să nu zic altfel.
Deci da, îmbătrânim. Este un proces cât se poate de natural. Aș putea chiar spune că ar trebui să fim bucuroși că avem privilegiul de a îmbătrâni. Sunt atâția tineri care mor în floartea vârstei, fie din cauza bolilor, fie din cauza unor accidente. Am cunoscut o fată frumoasă, tânără și deșteaptă, avea 20 de ani și toată viața în față, dar s-a urcat în mașină cu un băiat care băuse și a murit. Groaznic. Crunt. Fata aia devora cărțile, avea un vocabular impresionant, o vedeam făcând lucruri mari în viață, dar a făcut o alegere greșită o dată, o singură dată, și a plătit cu viața.
De-asta zic: să ne bucurăm că suntem aici, că avem ocazia să îmbătrânim. Și haideți să îmbătrânim frumos, iar când spun asta, nu mă gândesc la vedete care își fac operații estetice până nu le mai recunoaștem. Ca să îmbătrânim frumos, trebuie să trăim frumos.
Să mâncăm sănătos. Să gândim pozitiv, să ne eliberăm de energiile negative care ne consumă. Să nu ne intoxicăm corpul, pe interior și exterior, cu mâncare procesată, poluare, fum de țigară, alcool, droguri, chimicale. Să ne ne intoxicăm mintea cu gânduri negative. Să nu ne preocupe mai mult viața altora decât viața noastră.
Ați văzut cum am putut sumariza în cinci rânduri ce am încercat să spun timp de două zile în foarte multe cuvinte? Pentru mine, scrisul este terapeutic, am spus-o și la început. Terapeutice mai sunt interacțiunile cu câinii, motiv pentru care am unul acasă și ori de câte ori am ocazia, mă întâlnesc cu alți câini și mă bucur, pur și simplu, de prezența lor. Terapeutice sunt ieșirile în natură. Într-o zi însorită de februarie am stat o oră în parc, pe bancă, bucurându-mă de soare. Vreau să ies cât mai des în natură, să umblu desculță, să mă încarc cu energie pozitivă.
Ceea ce, desigur, vă doresc și dumneavoastră. Viața poate fi frumoasă, ține doar de noi să o facem așa.
Am primit articolul pe mail dar a trebuit sa intru si pe blogul tau! :) si eu credeam in adolescenta ca la 30 de ani esti cu un picior in groapa. Acum, la 37 cred ca la 60 de ani esti tot tanar :)
Chiar daca trupul imbatraneste, e important sa ne pastram mintea tanara, sa ne intereseze lucruri noi, sa invatam, sa descoperim, etc.
In ciuda produselor anti-age (care-s foarte bune, le folosesc) trebuie sa ne dam seama ca e un privilegiu sa putem imbatrani.
Mi-a placut articolul, multumesc mult pentru recomandari :D
Frumos scris articolul, big like :D