Știți că eu am un mic colț de rai la țară, departe de oraș, departe de poluarea aerului și de cea fonică, acolo unde pot să ascult ce muzică vreau eu – deși prefer muzica naturii -, unde pot să admir răsăritul și mai ales apusul înconjurată de verdeață, de cățelușa mea dragă, de părinții mei.
Era locul meu de refugiu, colțul meu de rai. Cât timp am lucrat la gazetă, am reușit să țin secret până în ultimul an numărul celălalt de telefon, pe care mi-l știau strict membrii familiei. I l-am dat o dată redactorului șef („în caz de doamne feri!”), iar el l-a trântit într-un mail comun către toți colegii… în fine. Ideea e că până atunci, dacă eram la țară, nu eram de găsit.
Asta din cauză că Vodafone s-a tras pe fese mulți ani și a întârziat să intre mai puternic cu semnalul în sat. Toți cei care aveau cartele sau abonamente la ei au plecat la concurență, că nu are nici o logică să stai într-o rețea care nu-ți oferă nici măcar semnal, în timp ce consătenii din alte rețele vorbeau de lângă sobă cu rudele și prietenii.
Când mergeam la țară, îmi puneam telefonul în airplane mode, după care porneam conexiunea wifi și îl foloseam doar pentru Internet. Telefoane am dat rar, și atunci pentru că a fost urgent. Ca să vorbesc de pe Vodafone, trebuia să mă duc în drum, lângă stâlpul de curent. Acolo erau una-două liniuțe de semnal, în rest… noapte.
Nu mică mi-a fost mirarea ieri, când, în casă și chiar în pat fiind, am constatat că nu mai apare nicăieri infamul cerc tăiat , semn că nu aveam deloc acoperire. Ba, aveam chiar semnal full. L-am sunat pe tatăl meu, care era afară, și l-am informat că îl sun din casă, de pe Vodafone. „Vezi dacă ai și 3G!”, a venit răspunsul. Aveam H+. Internetul ăla bun, de mare viteză, e acum și în satul meu! În casă! Fără să mai merg lângă stâlp când trebuie să vorbesc cu cineva! Wow!
Ce-i drept, primisem de la Vodafone un SMS prin care mă informa că se lucrează la îmbunătățirea calității semnalului sau a acoperirii, nu mai știu și cred că l-am șters, că am zis că nu mă interesează pe mine, eu am semnal unde-mi trebuie. Acum am și unde nu îmi trebuie.
Vodafone mi-a stricat planurile. Sigur că pot să închid în continuare telefonul când mă duc la țară, dar ce farmec mai are? Plus că am mai scris și pe blog. :)) Dar e bine, e bine că acum nu mai trebuie să am două telefoane, iar dacă reușesc să obțin și mai multe minute naționale în abonamentul curent, o să fie și mai bine.
P.S.: Voi cât plătiți abonament? Sunt interesată de abonamente cu minute, sms și date nelimitate, sau nesimțit de multe, la un preț rezonabil. 15 euro nu mi se mai pare un preț rezonabil, în anul de grație 2015; întreb pentru un prieten, stimă.
2 ani am stat cu 150min. nationale, 1500retea, sms nelimitat si 350mb net, toate la 12 euro. La sfarsitul contractului am fost sunat de catre vodafone, le-am spus ca nu doresc prelungirea decat daca imi ofera ceva mai bun. Am primit min nelimitate in orice retea, sms nelimitate, 1gb trafic si cateva sute de minute internationale, toate la 8 euro.
Deci da, se poate si mai bine.
dap, de asta așteaptă și „prietenul” meu luna viitoare, când expiră cei doi ani de contract. de 15 euro pe lună, enorm, zic eu, la ce prețuri sunt azi.
i-a cam rupt digi pe toți, deși, sincer, nu știu câtă acoperire ai când ai ieșit din orașe.
Dupa 15 ani la ei se apropie data scadentei. Acum am la 15 euro 1 jeg de giga de net. La Diji imi da nelimitat . Au sarit in sus ca ei investesc in retea si alte bulshituri. Pana la urma mi-au facut oferta bomba: nelimitat in retea si 1 giga de net la 5 euro
Insuficient. deci pa vomafon
asta am și eu, plus niște minute și sms naționale. dar aș vrea mai multe, că în vdf nu mai am cu cine să le vorbesc… mi-au plecat toți pe cosmotelekom. :)
Eu am la 13 euro 1 gb net, nelimitat vf, si 1500 minute nationale si internationale. :)
Cam mult! După ce-ți expiră perioada de doi ani, ai putea să renegociezi.
@Denisa Bârgău:
Doar pe un an facusem noul contract..in primavara expira :).. acum si mie se pare cam mult
Trece vremea, scapi și bine a fi. Noi luna asta scăpăm de un abonament cam scumpuț – să vedem ce ne oferă, câtă vreme digi oferă aceleași lucruri pentru 3 euro, nu pentru 15! :))
Digi-nelimitat in orice retea, net nelimitat. Fara sms- uri
Și ieși din oraș? Ai semnal? Cum e?
@Denisa Bârgău: dupa 1 an si ceva luni de ckntract cu digi pot sa declar cu mana pe inima ca e cea mai frumoasa chestie inventata vreodata.
Semnal: oras peste tot, in afara orasului vodafone unde nu e digi, dar e din ce in mai multe locuri.
Minute: nelimitate in tara si 3000 in ue fix/mobil, mai mult decat bine.
Net: 5gb la viteza mare in digi si 300mb in VDF si ajunge cu varf si indesat
Pret: 3€ mai nou
All the respect
P.s. exact la fel au fost reactiile si la inceput cand a intrat Rds pe piata de internet si au dat100 mb, toata lumea a zis ca nu se poate si uita ca acum dau 1gb
P.s.2 preturile in roaming sunt rusinos de mici.
4€
Eu nici ca-mi puteam luam teapa mai mare decat cea de la Orange. M-au „fraierit” anul trecut in aprilie sa-mi reinnoiesc abonamentul pentru inca doi ani, oferindu-mi mai multe minute, dar internet doar 75 MB. Porbabil daca cineva m-ar auzi, ar rade de mine asa cum rad si eu azi cand ma gandesc cat de proasta am putut sa fiu. Nu-mi ajunge internetul nici macar 2 zile…dar am 2000 minute in retea, 150 nationale si sms nelimitat. Ideea este ca am tot incercat sa le spun sa-mi mareasca internetul, dar ei mi-au oferit niste preturi mult prea nesimtite.
Sotul are cartela pre-paid si-si configureaza singur optiunea online. Cu 5 euro are 1.7 GB, 30 minute nationale si nelimitat in retea. Iar eu platesc 8 euro si n-am nici macar pe sfert internet.
In aprilie 2016 o sa le zic „la revedere” si-o sa trec si eu pe cartela, pentru ca am observat ca intotdeauna la pre-paid sunt oferte mult mai avantajoase si chiar nu inteleg de ce.
Scuze pt greselile facute, m-am grabit cand am scris :D
Am facut recent abonament de 2 euro la digi, ca nu-mi dadeau telefon fara… si, surprinzator, am semnal unde „trebuie”, cum zici tu, iar netul lor ‘nelimitat’ (dar cu numai 3 gb la viteza nelimitate) se misca decent in Bucuresti. Pe afara n-am apucat sa vad cum merge, dar avand in vedere ca dau 9 lei pe luna parca ma gandesc sa renunt la Vodafone si sa iau un abonament nelimitat de la Digi. Mi-e inca frica de reputatia lor de companie low cost, fara semnal si cu multe bube, dar nici Vodafone nu sta chiar bine la semnal in ap. meu (cel putin, daca ajung intr-un anumit colt, se infunda total). Mai vedem…
n`am avut niciodata abonament, numai cartele pre pay. acum am nelimitat apeluri si sms`uri in retea, 250 min nationale/sms si 250 mb pe luna cu 5 euro. (orange). mai mult decat rezonabil zic eu.
Dau 9 euro lunar. Nuș câte minute amd and stuff, deoarece am și rds. Și culmea, nu am semnal în mall, insa cand am fost prin munti, semnal plin. si nu trecuse pe vodafone, ci era semnalul lor.
Cu 5 sau chiar 3 euro să ai nelimitat, chiar că-i pentru oricine.