Ca orice insulă care se respectă, Thassos este plină de pisici. Pisici grase, slăbuțe, prietenoase, profitoare, la tot pasul dai peste ele. În Limenas, capitala insulei, este o carmangerie lângă care își duce veacul un motan roșcat, tărcat, pe nume Bobo. Bobo e gras și în fiecare zi l-am văzut așteptându-și, cuminte, porția de carne.
Câinii, în schimb, sunt „vai mama lor”. Puținii pe care i-am văzut erau legați în lanț, slăbănogi, amărâți. Cei din Thassos nu par să fie mari iubitori de câini. Am văzut și câteva excepții, fie câini mici pe post de jucării ale copiilor din dotare, fie câte un Labrador – dar, repet, puțini.
Insula nu cred că are canalizare. Absolut toate locurile publice au anunțuri prin care ești rugat să nu arunci hârtia igienică în WC. Sigur că hârtia e subțire și see dizolvă în apă, cred că anunțul e pus mai degrabă ca să nu arunci șervețele umede în vasul de toaletă. Nu știu exact, cert e că peste tot ești încurajat să arunci hârtia în coșul de gunoi, lucru destul de scârbos, dacă mă întrebați pe mine.
Cafeaua grecească, deși cea mai bună cafea de pe insulă, este și cea mai ieftină. Adică e 1 euro cafeluța grecească și celelalte încep de la 2 euro. Nu de zgârciți am băut noi cafea la patiseria din zona pietonală, ci pentru că era cea mai bună cafea pe care am băut-o vreodată.
Deși vorbim despre o insulă pe care marfa ajunge cu feribotul, apa îmbuteliată în România este mai ieftină decât în România. Pe bune, Aqua Carpatica la 500 ml costă 44 de eurocenți pe insulă. La noi nu știu exact cât costă, că nu beau apă plată îmbuteliată (pentru asta am robinetul), dar sigur e mai mult de-atât.
Acoperișurile caselor din satul meu preferat, Panagia, sunt făcute din piatră. Ceea ce, am concluzionat (noi), presupune ca și structura casei să fie suficient de rezistentă, pentru că e totuși piatră și nu tablă sau cărămidă/ceramică.
Singurii măgăruși pe care i-am văzut în Thassos erau pe magneții și alte suveniruri aflate la vânzare. Altfel, insula având altitudinea maximă de 1.208 metri, măgărușii erau folosiți pentru transportul bunurilor în sus și-n jos, dar acum au dispărut.
Majoritatea localnicilor au câte un scuter pe care transportă aproape orice: pizza, gunoiul, pâinea și laptele, copiii, mici materiale de construcții (am văzut și în Hunedoara o doamnă cărând doi saci de ciment pe un scuter, chapeau!). Mașinile sunt fie foarte mici (și în general vechi), fie camionete, folosite în scop utilitar, nu ca să se dea mari, că e greu să te dai mare pe o insulă atât de mică.
Oamenii au câte o biserică mică în fața casei, o machetă a unei catedrale (sau ceva) din piatră, pe un piedestal. Așa cum au americanii cutii poștale, grecii din Thassos au bisericuțe.
În sătucul Panagia sunt trei izvoare care se întâlnesc într-o piațetă absolut de vis, iar în restul insulei (cel puțin pe unde am fost eu), din loc în loc se găsesc surse de apă potabilă puse gratuit la dispoziția trecătorilor. La ce călduri am prins și-n septembrie, mă gândesc că în iunie-august e crunt să te apuce setea pe-afară și să nu ai de unde să bei apă.
Eu am tot zis că din moment ce trebuie să plătești pentru locul din cimitir, acesta nu mai este loc de veci, ci loc de șapte ani! În Thassos am văzut și prima evacuare dintr-un cimitir ortodox, a unui creștin care a uitat să-și plătească taxa pentru locul „de veci” și a ajuns într-o ladă de legume, dimpreună cu poza pe care o avea pe monumentul funerar. Yikes!
