31 august 2007 este ultima zi în care mai apare cotidianul hunedorean Cuvântul Liber. „Născut” din comunistul Drumul Socialismului, pe-atunci singurul ziar al judeţului, Cuvântul Liber a aparut, timp de ~13 ani, intr-un format considerat de multă lume „obosit”, cu articole [uneori prea] lungi, cu o grafică sărăcăcioasă şi în două culori: negru şi, alternativ, albastru sau roşu.
Prin 2003 sau 2004, ziarul a fost preluat de trustul InformMedia, care mai deţine şi alte ziare în vestul ţării – Jurnal Bihorean în Oradea, Timpul în Reşiţa, Timiş Expres în Timişoara etc. Din momentul preluării de către trustul austro-ungar, Cuvântul Liber a suferit transformări majore: rebranding, multe pagini color, articole scrise într-un stil cu totul diferit de cel cu care erau obişnuiţi cititorii – cei mai mulţi abonaţi ai Cuvântului erau ţăranii cei din zonele rurale şi am auzit [dar nu bag mâna în foc] că după Revoluţie, cei care fuseseră abonaţi la Drumul Socialismului au continuat să plătească abonamentul la noul Cuvântul Liber, ba chiar că poştaşii încheiau abonamentele fără să mai ceară acordul oamenilor.
Schimbarea adusă de trustul InformMedia a dus – zice-se – la pierderea unui număr însemnat de abonaţi. Acum, s-a decis „îngroparea” cotidianului şi transformarea lui într-un ziar gratuit, format A4, care se va numi Hunedoara Expres.
Personal nu mi-a plăcut deloc Cuvântul Liber dinainte de rebranding, am înghiţit cu greu noul format [poze puse în pagină doar „de umplutură”, grafică destul de nasoală, calitate cam slabă a tiparului etc], dar acum, când ştiu că e ultima sa zi de apariţie pe piaţă, mă-ncearcă un sentiment de tristeţe. E drept că unul mic [nu vă gândiţi la prostii, ăştia care mă cunoaşteţi, chiar vorbesc serios], da’ parcă-mi pare rău.
Sunt curioasă ce se va alege de ziar, cine va mai rămâne din echipa de ziarişti şi cât succes va avea un ziar gratuit – o premieră pentru judeţul Hunedoara, dacă nu punem la socoteală fiţuicile care, deşi au un preţ afişat pe prima pagină, sunt distribuite gratuit, poate aşa le citeşte cineva.
Cuvântul Liber a murit! Succes, Hunedoara Expres!
UPDATE: Iată şi editorialul prin care cititorii Cuvântului Liber sunt informaţi de schimbare.
1 thought on “Cuvântul nu moare, Cuvântul se transformă”