D-aia la Altex

Poate am îmbătrnit eu şi „d-aia” nu-mi mai place nici o reclamă de la TV. Poate că am văzut prea multe reclame excepţionale ca să mă mai impresioneze ceva. Poate că „d-aia” critic unele dintre reclamele difuzate enervant de des.

Ei bine, de câteva săptămâni, la TV se difuzează într-o veselie câteva reclame despre care unii spun că ar fi „cu suflet”*. Pe mine mă enervează la culme şi nu-mi dau seama dacă asta se întâmplă doar din cauza vocii sau şi din cauza felului în care spune „D-aia la Altex…”

Din fericire, nu trebuie să vă povestesc reclamele, pentru că iată, Glorie mielului!, în anul de graţie 2015 avem, în sfâşit, şi pe YouTube reclamele de la TV!

Şi totuşi, cât suflet este într-o reclamă care începe cu ceva platitudini şi continuă cu „D-aia la Altex, televizorul Samsung UE40H550 are acum un preţ special”. Serios, mi-am notat, chiar aşa spune: „televizorul LED smart teve full haşde uafai UE patruzeci haş cinci mii cinci sute cu diagonala o sută unu centimetri”. Unde-i sufletul? Aaa, m-am prins: e sufletul comerţului [reclama]!


Oameni buni care aţi montat reclama, să ştiţi că ăla de la 0:25 nu e aragaz, e un cuptor. Nu o fi viaţa despre cuptoare, dar hai să nu le confundăm cu aragazuri.

Şi mor când aud „viaţa e despre săru’mâna pentru masă”. „X e despre Y”. „Nu e ca şi cum”. Iar simt că-mi explodează capu’. Aşa îmi trebuie dacă mă uit la reclamele de la televizor, în loc să-mi urmez propriul sfat şi să închid, naibii, televizorul.

* Aici am găsit reclamele | Foto: Messy hair [eu i-aş fi zis Exploding head], de la Shutterstock

3 thoughts on “D-aia la Altex”

  1. ….ma bucur ca nu am luat nimic de la altex. O reclama care merge la prosti care nu inteleg nimic dar cumpara . Nu are nici o legatura ce zice cu ce produs promoveza dar dobitoci ….
    Trebuie sa ne gandim ca publicul e atat de prost, ca au facut producatori reclamei ceva teste si au vazut ca prinde. Nu crezi ?
    Suntem inconjurati de o turma mare de oi. D-aia cumpara astia ca trebiuie sa te cobori la nivelul lor ca sa inteleaga , No…deci sarumana pt masa daia cumpara drujba asta .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.