Am ajuns cu bine la Viena, după primul zbor din viața mea. Zborul a durat o oră și 45 de minute, dar până să urcăm în avion, a trebuit să ajungem în București, să dormim la hotel, să ne trezim foarte devreme etc. Sigur că ar fi fost mai simplu să mergem cu mașina și ne-ar fi luat cu mult mai puțin, dar eu ce first time mai bifam atunci?
Am regăsit Viena așa cum am „lăsat-o”, un oraș curat, cu niște clădiri superbe, oameni civilizați și așa mai departe. Cine-a fost măcar o dată în Viena – sau oriunde în Austria – știe despre ce vorbesc, iar cine nu a fost ar trebui să vină aici măcar o dată. Nu și ghiolbanii care-mi citesc blogul doar ca să-mi mai lase câte un comentariu care ajunge oricum în spam, ăia n-au decât să rămână în orașele prin care consumă oxigenul. Sau să se mute mai la sud, pana mea.
Prima dată când am trecut prin Viena era ora 7, într-o zi lucrătoare, și am traversat orașul fără să aud măcar un claxon. Acum pot spune cu mâna pe inimă că oamenii ăștia sunt făcuți din alt aluat decât cei de pe la noi. Am umblat prin oraș toată ziua și de azi dimineață, când am auzit prin București claxoanele tuturor mărcilor de mașini posibile, n-am mai auzit sunetul ăsta. Și nu, nu-mi lipsește.
Berea e scumpă, dar bună, cafeaua la fel, mâncarea are alt gust, iar aerul este mai curat. Știu asta pentru că încă nu am avut nevoie de Bixtonim, așa cum mi se întâmplă de fiecare dată când merg prin orașele mari din România.
În altă ordine de idei, bineînțeles că nu mi-am notat sfaturile primite de la voi și am făcut totul după ureche astăzi, dar de mâine începem să vizităm ce ne-ați sfătuit să vizităm și probabil că vom ajunge și la Bratislava. BRB.
Mergeti la Praga nu la Bratislava…
Vai ce frumos! Nu am apucat sa vizitez Bratislava. Sper sa apuci tu. Viena este frumoasa, curata, cilivizata, de neuitat!
:)
Pacat ca nu a tinut vremea cu voi.Era buna ideea mea cu balaceala la ape termale nu?Pe vantul care e afara nu cred ca va mai arde de plimbare..
App, sfat offtopic: lasa-te de Bixtonim ca produce dependenta si nu e tocmai grozav. Si eu fac alergie la praf si gaz de esapament, si m-am obisnuit sa iau un aerius in cazuri de forta majora (sau xyzal, claritine, alt antihistaminic) si sa folosesc ca sa-mi curat nasul apa de mare. E mai user friendly ca sa zic asa.
daa..si eu sunt de parere ca daca toti sunteti acolo ar trebui sa dati o fuga pana la Praga sau in Croatia..:X Distractie placuta!:)
Am fost si eu prin Viena de cateva ori, dar nu ne-am oprit decat la un ceai/cafea. Oricum mi-am promis mie ca anul viitor sau peste 2 ani sigur voi ajunge s-o vizitez pe toata.
si eu am zburat o singura data, dar daca lucrurile vor merge bine, la sfarsitul lunii viitoare, va fi a doua oara. sper sa nu fie ultima :D
Deci, te asteptam cu impresii si amintiri – ma refer ceva mai multe ;)
Si poze, cat mai multe poze ;)
fain deci post cu poze neaparat ;d