Pentru că n-ar avea unde să cânte.
Pe un stadion, pentru amatorii de seminţe şi bere la plastic? În Sala Polivalentă? La Casa de Cultură „Drăgan Muntean” din Deva?
Deocamdată suntem prea mici, nu merităm un concert Bon Jovi. Şi mă gândesc că nici un comediant ca Russel Peters, de exemplu, n-ar veni degrabă la noi. Noi avem Vacanţa Mare şi Divertis, hăhăhă, de ce să vină un indian să ne facă să râdem?
Am văzut primul meu concert Bon Jovi în seara asta. Pe DVD, nu săriţi! A fost impresionant. Concluziile mele sunt următoarele:
Jon Bongiovi [da, aşa îl cheamă] este mai sâsâit decât îl bănuiam eu, dar asta nu-l face mai puţin sexy. A schimbat trei cămăşi pe parcursul concertului. Cântă foarte bine live. New-yorkezele din sală nu au leşinat, nu s-au isterizat, ba am văzut şi vreo două bunicuţe pe-acolo. La câte celebrităţi se plimbă prin NY, nu mă miră că sunt atât de „relaxate”.
Pe Richie Sambora l-am bănuit că ar fi un Marian Ionescu al trupei Bon Jovi. M-am înşelat. Omul are talent căcălău şi mai şi cântă bine. Din ce-am văzut eu, Jon e cel care se „stresează” să arate bine, să danseze, să sară-n sus şi să topească fanele, în timp ce pe Richie îl cam doare la bască. Are burtă, se strâmbă atunci când cântă, închide ochii şi rămâne doar el cu chitara, chiar dacă-i înconjurat de mii de oameni. La urma urmei, nu prea are motive de stres. Are o iubită bunoacă, cântă într-una dintre cele mai tari trupe rock, poate interpreta singurel o melodie atunci când Jon are nevoie de o pauză, dar nu şi-a tatuat chestiile astea pe frunte.
David Bryan, omul cu clapele, e pe treaba lui. Nu s-a obosit să-şi schimbe freza de anii ’80, încă îi mai plac zorzoanele din perioada aia şi cam atât.
Tico Torres, toboşar. Nu pot să înţeleg cum reuşeşte omul ăsta să nu slăbească. A muncit ca un tractor pe ogor timp de două ore, a transpirat mai ceva decât Jon, şi totuşi, este cel mai grăsun. Da’ omul este meseriaş. A trebuit să-l văd în concert şi să ştiu de la colegul Winnie că toboşarii se agită şi transpiră cel mai mult ca să-mi dau seama că el face toată piesa Always, cu bucata de la început. Bine, el şi ceilalţi trei.
Richie intr-adevar e super tare la chitara… parerea mea e ca el e cel mai talentat din toata trupa… :)))
Pai merem noi la ei.
Daca n-avem, n-avem. Si daca va veni precum Madonna , mai bine NU!
O sa vina peste vreo 20 de ani…
si eu vreau sa vad un concert Bon Jovi :-b pana acum am dvd-uri doar cu Ricky Martin si Julio Inglesias (my mom’s fav =)]. si cu Sarah Brightman :D
Cand eram mai mica, visam sa ma marit cu Jon Bon Jovi. Acum are cam de 3 ori varsta mea…si nici nu vine in Romania…