Ne plângem că în alte ţări vedem oameni zâmbitori pe stradă, în timp ce în România, oamenii sunt mai mereu încruntaţi, îngânduraţi, cu o atitudine defensivă. Pe undeva, e normal: nu zâmbim pentru că suntem prea apăsaţi de griji.
Când nu ai facturile plătite şi ameninţarea fiscului că-ţi pune poprire pe conturi te apasă greu pe umeri, când nici azi nu-ţi permiţi un kilogram de carne, aşa că familia ta va trebuie să mănânce din nou fasole sau cartofi într-o fiertură altfel foarte sănătoasă, dar nu prea gustoasă, când după 12 ore de muncă ajungi acasă rupt în gură şi singura zi din lună în care simţi că nu ai muncit degeaba e ziua de salariu, parcă nu-ţi mai vine să le zâmbeşti străinilor de pe stradă.
Ba dimpotrivă, parcă te uiţi cu ciudă la vecinul care şi-a schimbat maşina veche de câţiva ani cu una nou-nouţă, la şeful care plezneşte de „sănătate” [el îşi permite carne zilnic, tu doar când iei bonurile], la cunoştinţa care are un telefon mai scump decât toată mobila ta.
De ce nu zâmbim? Pentru că suntem prea copleşiţi de traiul „bun” şi nici măcar gândul că vom avea un preşedinte nou nu ne mai linişteşte. Nu mai vedem luminiţa de la capătul tunelului, deja suntem aproape convinşi că tunelul nu are decât un capăt, ăla pe care am intrat.
Când eram mică, de zilele de naştere ale prietenilor şi rudelor le trimiteam felicitări. Felicitările, pentru cei mai tineri de pe aici, sunt un fel de e-cards fără „e”-ul din faţă. Mie-mi plăcea să scriu urările din interiorul felicitărilor, iar când unei mătuşi în vârstă am vrut să-i urez „sănătate şi fericire”, mama m-a atenţionat că bătrânilor nu li se urează niciodată „fericire”.
Nici până azi nu am înţeles-o pe asta. De ce să nu le urezi fericire? De unde ideea asta, că dacă sunt bătrâni, deja şi-au trăit viaţa, şi-au consumat porţia de fericire şi nu mai au nevoie de urări de fericire?
Zilele trecute am văzut la TV povestea unui nonagenar care s-a apucat de blogging [printre altele]. El spunea că viaţa e aşa cum ţi-o faci; că toată lumea se aşteaptă să nu mai faci nimic după ce ieşi la pensie, dar că dacă îţi doreşti, poţi fi fericit şi după 80, chiar după 90 de ani.
Cred că pe el nu l-ar deranja dacă i-aş ura „La mulţi ani fericiţi!”.
Sursa foto: „Big smile”, de pe Shutterstock
Prevenirea cancerului – carte scrisa de catre domnul pr. doctor Pavel Chirila. Eliminarea carnii partial sau total are efecte benefiice asupra sanatatii. Exista si diferente intre carnea din comert si carnea „de la tine din batatura”… Imi place articolul! Si imi place cum pui problema, in general :D Imi place caraterul tau ca om, si te voi stima intotdeuna doamna! (am un motiv foarte bine intemeiat, iar eu voi ramane vesnic recunoscator)
Ăăăă… îmi spui şi mie? :)