De ce îmi place mie în online

În-on – sună aiurea, dar ce să-i faci? Nu m-a lămurit nimeni cu privire la problema ridicată încă din 2009, aşa că-i spun cum mi se pare mie acum că sună mai bine.

Mă ştiţi, îmi place să stau pe net. Deschid wi-fi-ul imediat după ce fac ochi dimineaţa, am laptopul închis doar când fac curat prin casă ori când dorm, la serviciu îmi petrec câte o jumătate de zi cu ochii într-un monitor, sunt conectată aproape 24 de ore din 24. De fiecare dată când mă gândesc la beneficiile Internetului, mintea mea intră într-o dezbatere-conflict cu ea însăşi, punând în balanţă avantajele şi detavantajele de a fi mereu conectat.

Pe de o parte, eu am crescut fără Internet şi fără smartphone, aşa că dacă am vrut să reţin o informaţie, un număr de telefon, o dată importantă, a trebuit s-o înmagazinez într-un sertăraş al memoriei, aşa cum mi-a explicat învăţătoarea că funcţionează creierul. M-am conectat la 16 ani şi de atunci sunt online. Am mesaje importante, date sensibile, informaţii de tot felul stocate în cloud, în aşa fel încât să le pot accesa oricând şi de aproape oriunde. Telefonul meu cu sistem de operare Android îmi sincronizează contactele cu Facebook, Gmail şi ce mai vreau eu, astfel încât dacă vreodată vreau să sun pe cineva cu care nu am schimbat numere de telefon, dar care şi-a introdus numărul de telefon în contul de Facebook, pot să-l sun. Sigur că atâta spaţiu mai am în creier cât să ţin minte numerele de telefon ale persoanelor importante [ce m-aş face dacă aş rămâne în mijlocul nicăieriului, fără baterie la telefon şi fără să ştiu numărul soţului sau al părinţilor mei?], dar în acelaşi timp ştiu mulţi oameni care nu se mai obosesc să reţină nici un număr de telefon, că-s toate în agendă, la ce să-şi mai încarce memoria?

Pe de altă parte, mă gândesc că există copii care ştiu încă dinainte de a merge în picioare ce este iPad-ul, se joacă cu telefoanele „cu touch” aşa cum ne jucam noi cu grebla şi lopăţica în nisip, iar o revistă glossy nu este altceva decât un iPad care nu funcţionează. Cam ca în filmuleţul de mai jos. 

Ei bine, creierul meu încearcă să se convingă pe sine că nu e bine să fii mereu conectat, după care tot el îşi prezintă lui însuşi avantajele gadgeturilor în general şi ale Internetului în special. Încă nu am reuşit să ajung la o concluzie – cum o fi mai bine, să ai o copilărie „clasică”, cu jocuri în faţa blocului şi jucării palpabile, sau să fii campion la Angry Birds încă de la vârsta de trei ani?

În ce mă priveşte, mă declar mulţumită. Am petrecut 16 ani offline, dar să ştiţi că şi atunci scriam destul de des, numai că în adolescenţă nu am avut un blog pe care să-mi înşir gândurile, aşa că o făceam în agende pe filele cărora lipeam tot felul de poze, autocolante, mai desenam… aveam un blog înainte de a şti ce-i ăla blog şi îl ţineam doar pentru mine, nu ca acum.

La 14 ani aveam un prieten din alt oraş cu care am schimbat sute de scrisori înainte de a-l întâlni; dacă am fi avut Facebook sau măcar un amărât de e-mail, ar fi fost altfel. Nu ştiu dacă mai bine sau mai rău, dar altfel. Ţin minte că la un moment dat ai mei îmi interziseseră să mai primesc scrisori de la el, pentru că eram prea mică(!), aşa că îl „redirecţionasem” către căsuţa poştală a unei vecine care îmi preda scrisorile odată ajunse.

Pe la 21-22 de ani, am „cunoscut” un alt băiat, dintr-o altă ţară. Ne-am „întâlnit” pe net şi câteva luni mai târziu a venit în România, ca să ne şi cunoaştem. Şi am continuat aşa câţiva ani, până când am realizat că ochii care nu se văd se cam uită şi niciunul dintre noi nu prea era dispus să renunţe la ţara lui pentru celălalt. Sau aşa ceva, detaliile sunt neimportante.

Apoi au apărut site-urile „funny” şi într-o bună zi, un amic mi-a trimis pe messenger un link către un „site” pe care un tip povestea cum i-a zidit el uşa vecinului care tot punea manele. După ce am citit câteva articole de pe „site-ul” băiatului, l-am abordat [aşa zice el] pe messenger şi, câteva luni mai târziu, ne întâlneam în gara din Bucureşti. El venea de la Iaşi, eu de la Hunedoara, iar destinaţia amândurora era Ruse, Bulgaria.

Ceea ce n-am povestit eu niciodată pe blog este cum am reuşit eu să ajung la Bucureşti, deşi nu aveam nici un sfanţ. Cred că, în cei 15 ani de când mi-am făcut contul de Yahoo, am schimbat mii de cuvinte cu oameni din toată lumea, cunoscuţi sau necunoscuţi. Uneori am ignorat cererile de prietenie venite îndeosebi din ţările arabe, alteori am acceptat să vorbesc cu diverşi necunoscuţi câte-n lună şi în stele. Un necunoscut care s-a insinuat în lista mea de prieteni este Laurenţiu. El avea mereu chef de vorbă, eu îi răspundeam politicos, dar uneori mă agasa. Nu i-am spus asta niciodată, dar erau momente când eu tot apăsam pe tasta Escape ca să închid fereastra, iar el continua să-mi scrie. Apoi, dintr-o dată, nu mi-a mai scris deloc.

Cu toate că era doar un străin cu o poză generică la avatar, m-am gândit destul de des la el în cele câteva săptămâni în care nu mi-a mai scris deloc. Apoi a apărut cu salutul clasic: „Ola, ce faci?”. După ce am schimbat câteva vorbe, am aflat şi motivul lipsei lui: făcuse infarct. Deci omul ăla s-a aflat la un pas de moarte şi eu nu am ştiut nimic, deşi vorbeam aproape zilnic. Atât de vinovată m-am simţit atunci, încât l-am declarat fratele meu şi de atunci suntem „Bro” şi „Sis”. Şi de la nefericitul eveniment, nu am mai apăsat niciodată pe tasta Escape, ba dimpotrivă, i-am povestit tot ce l-a interesat, i-am dat tot felul de detalii, ştia mai multe decât ştie prietena mea cea mai bună.

El a fost cel care mi-a împrumutat [definitiv!] banii de tren ca să ajung la Bucureşti. Înţelegeţi, sper, că nu era un stalker nemernic, ci un om bine intenţionat care şi-a făcut o prietenă pe Internet. De fapt, şi-a găsit o soră într-un alt capăt al ţării.

Dacă nu aş fi citit blogul băiatului care şi-a zidit vecinul manelist în casă şi dacă nu aş fi avut la cine să apelez atunci când nu aveam nici bani de tren ca să merg la prima mea întâlnire blogosferică, probabil că astăzi nu aş fi fost „doamna Bârgău”. Mie Internetul, mediul online în general, mi-a adus numai beneficii. Că stând toată ziua cu ochii în diverse ecrane şi monitoare mi-au mai crescut dioptriile este un efect advers, să zicem. Dar beneficiile sunt infinit mai multe.

În concluzie, eu am legat câteva prietenii pe viaţă datorită Internetului. AVON m-a provocat să povestesc despre o prietenie legată în mediul online. În cazul meu, a fost chiar o relaţie care s-a oficializat la Starea civilă. Dacă aveţi şi voi o poveste similară [nu trebuie să fie atât de lungă :) ], vă rog să mi-o povestiţi în comentarii. Poveştii celei mai frumoase îi ofer în schimb o invitaţie la evenimentul Digital Divas, care va avea loc la Bucureşti, pe 21 iunie, şi la care voi fi şi eu prezentă.

Digital Divas este un eveniment centrat pe mediul online care îşi propune să dezvăluie diva digitală din noi. Evenimentul va reuni la București, pe 21 iunie, nume sonore din mediul online precum Cristian Lupşa, Cornel Ilie de la VUNK, Andreea Esca, Oana Pellea şi va pune accentul pe momentul în care ei şi-au dat seama că online-ul este important, are un impact asupra brand-ului personal şi pe modalităţile prin care au reuşit să aibă succes cu această abordare. Evenimentul va avea loc la Biavati Events şi îl are ca invitat special pe Yvan Rodic.

În altă ordine de idei, dacă nu v-aţi făcut nici un/o prieten/ă în mediul online, nu-i nici o problemă: platforma Avon Connects vă poate fi cea mai bună prietenă. Aici puteţi beneficia de sfaturile unor specialişti din domenii precum frumuseţe, modă, fitness şi nutriţie, tips & tricks, parenting, home & deco, reţete, proiecte sociale şi voluntariat. Avon Connects este locul unde AVON vă așteaptă la o cafea virtuală unde putem povesti ca fetele despre toate subiectele care ne ridică semne de întrebare.

În afară de a o întâlni pe Andreea Esca şi de a mă revedea cu câteva bloggeriţe dragi mie, de-abia aştept să ajung la Digital Divas pentru că am eu un feeling că o să pot testa noul parfum Little Gold Dress de la AVON, destinat femeilor moderne şi stilate care îşi doresc să fie admirate şi apreciate în permanenţă. Să vă spun un secret: toate femeile îşi doresc să fie admirate şi apreciate!