Marţi seară am comandat online, de la emag.ro, camera foto la care visez de ceva vreme. Joi am primit-o acasă. A durat două zile ca să obţin camera foto, n-am avut parte de nici o bătaie de cap, nu a trebuit să umblu prin magazine ca să găsesc ceea ce căutam.
Ce magazin online să aleg?
Căutarea după Sony H50 a început pe Google, unde am descoperit price.ro. Prima reacţie: wow, ce diferenţe de preţ între magazinele online! După câteva minute, m-am liniştit. Nici unul dintre magazinele online care afişau preţuri mici nu aveau pe stoc camera foto. Pentru informaţii despre stoc, trebuia să trimit un e-mail la [email protected] şi să aştept un răspuns… păi bine, fraţilor, parcă aveaţi magazin online, iar produsele prezentate erau în stoc, sau…? Sau lasă. M-am orientat către emag.ro pentru că este un magazin online mare – poate chiar cel mai mare, cu stocul de produse afişat pe site şi cu o ofertă faină: card de memorie de 4 GB la ofertă. Am plătit 1.285 de lei pentru Sony H50B şi cardul de 4 GB. Unde mai găseam aşa o ofertă?
De ce nu am cumpărat de la un magazin „offline”
Singurul magazin mare din Hunedoara unde ştiam că găsesc Sony H50B este Altex Megastore. Îmi închipui că nu au în stoc mai mult de o bucată, aşa că mă şi vedeam aşteptând ca un angajat al magazinului să adune toate accesoriile şi să mi le pună în cutie. Poate că un cablu sau capacul nu mai erau de găsit. Aş fi aşteptat până când toţi angajaţii prezenţi în magazin ar fi fost interogaţi şi poate că piesa lipsă nu ar fi fost de găsit.
Sigur, poate că aveau două camere foto Sony H50B în stoc şi aş fi primit o cutie sigilată. Dar şi când am cumpărat laptopul de la Domo am fost nevoită să asist la desfacerea cutiei şi înşirarea tututor „pieselor” din ea, pentru a mă asigura că sunt acolo. Dacă tot plătesc pentru un lucru, de ce să n-am eu bucuria de a-l scoate din cutie, nou-nouţ?
Cu ce m-am ales
Aparatul este senzaţional. Ca fan Sony, ştiam la ce să mă aştept, doar că necitind atât de mult despre H50B, am avut câteva surprize plăcute: telecomandă, smile shutter, slideshow şi încă vreo câteva „jucării” pe care urmează să le descopăr. În urmă cu trei ani, am plătit 550 de euro pentru un Sony H5 care încă mai funcţionează, doar că i-a „crăpat” butonul declanşator. Acum am dat echivalentul a 300 de euro pentru o cameră foto de cel puţin două ori mai bună.
Şi da, asta înseamnă că de acum încolo voi pune mult mai multe imagini pe fotoblog.
felicitari pentru noua camera..sa o folosesti muult timp :) si eu sunt adepta cumparaturilor online sau macar rezervarea de produse online..poti sa te uiti la ele in liniste, sa citeste si iar citesti si nu iti sufla nimeni in ceafa sa te tot intrebe cu ce sa te ajute..
„1.285 de lei” – pai pe site e afisat 1.313,18 RON (cu TVA) – care-i pretul corect ?
parca aveai un sony alfa cu obiective interschimbabile – ce te-a facut sa iei camera asta la care nu poti schimba obiectivul ? e curiozitatea mea sa aflu argumentele, nu te interoghez :)
cti97: Sincer, Alpha este un aparat bun, dar era prea mult pentru ceea ce fac eu. Şi nu filma. :D Era prea mare, nu am folosit teleobiectivul decât foarte puţin, de lene să-l car după mine, blitzul de vreo două ori, lentilele de macro de vreo trei ori etc.
H50 este mic şi le face pe toate, e mai uşor de folosit, filmează, e uşor şi deştept.
Am luat camera la ofertă cu cardul de 4 GB şi ăsta a fost preţul final al pachetului promoţional: 1.284 lei şi ceva mărunţiş.
adizzy: merci.
hmm … sper sa nu ma injuri ca pomenesc de canon, dar uite ce as vrea sa-mi iau eu la salar: Canon SX200 IS Black – 12 MPx, 12x Zoom optic, 3” LCD. Diferente: mai mic zoom-ul cu 3x, dar filmeaza mai bine (cica hd 1280 x 720 @30fps) si e si mai mic – sapuniera, dar mai bun de transportat in buzunar.
Da, e drăguţ, dar prefer Sony oricând. :D
felicitari pentru achizitie. acum ca si eu sunt in pragul achizitionarii unui aparat foto, poate ma ajuti si pe mine cu un sfat. am fost tentat de acest sony, dar am o alta varianta Canon S5 SI pe care il gasesc doar sh, cam la 1000 de lei in stare prefecta…
De acord cu tine! Sa cumperi online este foarte placut cand vine vorba de aparate si de carti. Nu am incercat inca pentru altceva.
Si mie imi place sa cumpar online, insa n-am cumparat nimic pana acum de la emag. Cine stie, poate in viitor :)
Oricum, sa stapanesti sanatoasa noua ta camera! pupici
Sunt fan Canon, dintr-un motiv putin absurd si din cauza caruia inca sufar(orgoliul mai ales) si in ziua de azi.
(Prima oara cand am pus mana pe un aparat foto Sony – acum cam 5-6 ani… era un dslr mult mai performant decat celelalte doua dslr-uri de la Canon cu care lucrasem eu… si se mai intampla sa fie si:
– abia a treia oara cand puneam mana pe un aparat foto dslr;
– prima oara cand aveam un Sony in mana;
– prima oara cand trebuia sa pornesc eu un dslr-ul
– la asta mai adaugam faptul ca trebuia sa folosesc blitzul – in premiera
– si mai eram si la o nunta – prima nunta ca fotograf.
– restul: cearta de la cel ce imi ”daduse” nunta, calitatea pozelor si munca depusa pentru a prezenta fotografiile cat mai decent… sunt chestii marunte care si acum imi inteapa orgoliul :(
De atunci nu am prea mai atins Sony decat ocazional. Am sa mai incerc pe viitor. Poate.)
Sa il folosesti sanatoasa si la fotografiat doar locuri frumoase! :)
Bianca, mie nu mi se pare că pozele scoase cu un Sony ar mai trebui prelucrate. Într-adevăr, din Canon ies altfel, dar pentru fotografii artistice, Sony e cel mai bun.
De acord, seria h de a sony e cea mai buna. Sa speram ca au reparat problema cu butoanele cei de la sony…
In primul rand felicitari pentru achizitie; sa o stapanesti sa natoasa si sa faci fotografii super. :D
In al doilea rand ca sa imi dau si eu cu parerea despre tema de baza a articolului as spune ca nu imi place sa cumpar online deoarece prefer sa stiu ca in caz ca doamne fereste se intampla ceva am garantia la mine in oras.
Super scula! E adevarat ca nu e DSLR dar este foarte destept. Sa-l folosesti sanatoasa!
Merci, cby!
Denisa, eu am fost de vina. Nu eram la nivelul necesar ca sa lucrez brici cu un aparat pe care il atingeam prima oara… Marea problema a fost din cauza blitzului(poze prea arse,prea intunecate). Eh… a trecut. :p
Am in plan sa testez un Sony D300 dupa data de 1. Sa speram la bine! :D
S-o folosesti sanatoasa!
Cum ai extras linkurile „alea speciale”? :)
Si totusi, de ce nu ai ales f64 in locul celor de la emag? In materie de camere foto, F64 ruleaza fin din toate punctele de vedere.
Danielu, am căutat prima dată pe F64, dar nu am găsit-o în stoc. În loc de preţ, scria că nu se mai fabrică, aşa că am trecut la the next best thing.
felicitari.. s-o stapanesti sanatoasa.. in curand imi iau si eu ceva scula.. cred ca un Nikon D80..
Faina camera, sa te bucuri de ea. In ultima vreme m-am invatat si eu la cumparaturi online. Mult mai practic dar am totusi un semn de intrebare legat de garantie
stii , si eu cumpar tot timpul online , e mult mai lejer si comanda , mi-a adus-o la usa :) (tot o carte)
sa o stapanesti cu placere , asteptam postari cu poze noi facute cu aceasta camera :)