De week-end

O postare uşoară, ca de „început de week-end”. :D
Săptămâna asta, printre ziare, am participat la cel mai original concurs ever: „Festivalul Anual Naţional „Darius”, ediţia I”, organizat, desigur, de Darius Groza, pentru Darius Groza, în onoarea lui Darius Groza ş.a.m.d. Eu am scris următoarea odă în cinstea lui:

Câştigă, nu câştigă, pe daruri toţi se ceartă
Şi vor să te uimească cu cel mai tare vers
Puţini din ei ştiu însă: ai pus Clujul pe hartă
Tu meriţi o fecioară pe gustul tău pervers

(Să fim înţeleşi, însă, să fii pervers nu-i rău
Atâta timp cât asta este pe placul tău!)

Băieţii de la Yahoo, uimiţi de geniul tău
Te vor numi, desigur, noul lor Dumnezeu
Şi eu mă-nchin, umilă, şi te mărturisesc
Iar birul în zacuscă negreşit ţi-l plătesc!

Tot ce vreau de la tine, mărite DumneJEG,
Atunci când fi-vei mare şi mult mai cunoscut,
E să rămâi acelaşi – prieten drag, coleg
Şi să-i spui lu’ Bon Jovi că tare-aş vrea să-l …:D cunosc!

Înregistrarea de pe Evoca, cu vocea lui Darius, aici.

Când am aflat despre „concurs”, eram în deplasare, cu treabă. Noroc c-a tras Darius de mine, că altfel nu-i mai închinam nici o odă. Ce vedeţi mai sus e produsul minţii mele obosite, pe la 4 dimineaţa, deci mai pot zice că am o scuză. Mulţumesc, pe această cale, membrilor juriului care mi-au acordat note mari, în special miRanDolinei, pe care îmi place să cred că am convins-o mai degrabă decât s-o corup. Oricum, când ajung în Cluj, promit să mă revanşez, măcar cu o ciocolată caldă. ;) Şi Licuricea mi-a dat notă mare, şi Dacian, până şi almighty Darius [click pentru rezultatele votării, înregistrare, poze, tot tacâmu’]. Numai Sorel m-a sabotat, aşa, ca între hunedoreni.

Aşadar, am luat locul 4. N-am câştigat chestia de pus pe mână cu drăcuşor de la Yahoo, c’est la vie, dar o să primesc un nod de la fosta brăţară a lui Darius!!! Al treilea nod. Oricum, de media obţinută la concursul ăsta – 8,16 – n-am prea avut parte nici în şcoală, deci e foarte bine.

Atât despre Festivalul Anual Naţional Darius, am promis că scriu despre asta, am scris, am mulţumit, să văd premiul!

//////////

…tot e bine că am participat, că în rest nu prea am cu ce să mă laud. Am avut, totuşi, o săptămână interesantă: luni, la Deva, m-am întâlnit, cred, cu 80% din oamenii din presă pe care-i cunosc. Mi-a prins bine, având în vedere faptul că în Hunedoara cel mai bine le ştiu pe vânzătoarele de la Kaufland [da, iar cumpăr de la ei, pentru că deocamdată n-am alternativă].

//////////

Îmi mai propusesem să scriu şi despre alte chestii, dar, bineînţeles, am uitat despre CE. Aşa-mi trebuie, dacă nu-mi notez.
Miercuri, 21 martie, s-a deschis primul magazin IKEA din România. Dacă nu aş fi fost, recent, la IKEA în Austria, acum m-aş fi zgâriat pe ochi. Dar am un tată extraordinar, care aproape că ar fi fost în stare să meargă pe contrasens, pe autostradă, ca să merg eu la IKEA. N-a fost nevoie, pentru că era şi un al doilea magazin în drumul nostru, iar copilul răsfăţat şi-a făcut damblaua.

//////////

Promit că o să-mi notez când mai am câte ceva de zis, pentru că ştiu că am văzut o grămadă de reclame proaste, dar nu mai ştiu la ce. Revin, sigur, în week-end-ul ăsta.

//////////

A, mâine e ShutDownDay. Voi rezistaţi o zi întreagă fără calculator? Fie că da, fie că nu, intraţi pe site şi votaţi. Eu am zis că nu. Nu pot când vor unii care se plictisesc şi mai pun de-o campanie/happening/event/whatever, pot când vreau eu, când nu sunt acasă etc.

//////////

Un banner mişto pentru un post de radio.

//////////

Şi ceva pentru cei care se bucură că e vineri [sper să meargă]: THANK GOD IT’S FRIDAY

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.