Denisa te învață: cum să-ți faci viața mai ușoară, în lucrul cu calculatorul

M-am gândit să încep anul cu un articol util. Mi-a luat o săptămână să fac acest pas, dar mai bine mai târziu… decât mai devreme.

Sunt câteva unelte care mie îmi fac viața mult mai ușoară și de câte ori prietenii îmi cer ajutorul și le arăt cât e de ușor să facă anumite chestii, sunt foarte mirați. Da, era atât de ușor, dar dacă nu știi despre site-ul cutare, nu ai cum să îți faci viața mai ușoară. Să-ncepem. 

1. Problema: textul este scris cu majuscule

Ce faci, îl rescrii? Normal că nu. În Microsoft Word, există o „scurtătură” care transformă textul SCRIS CU MAJUSCULE, CARE PARE CĂ STRIGĂ LA TINE, în text cu minuscule, adică scris cu litere mici. Această unealtă este tasta F3, combinată cu Shift. Da, da, atât e de simplu. De altfel, am mai scris despre ea, aici.

Dacă ai un text scris cu majuscule și vrei să scapi de ele, în Word, selectezi bucata pe care vrei să o modifici și apeși pe Shift și pe F3 (nu știu dacă are vreo importanță, dar nu toate combinațiile merg cu Shift-ul din dreapta, eu întotdeauna apăs tasta Shift din stânga).

2. Problema: nu am Word!

Dar dacă nu ai Word-ul instalat? Există, din fericire, soluții și pentru tine. Instalează-ți gratuit LibreOffice Writer. Libre este alternativa perfectă pentru suita Office. Și da, combinația Shift+F3 funcționează și aici!

SOLUȚIA ONLINE: În cazul în care nu vrei să te complici cu programe pentru editarea textului, poți alege site-ul ConvertCase.net, care face același lucru.

Copiezi în căsuța de pe site textul ăla enervant, pe care l-a tastat cineva supărat pe viață, iar dacă vrei să fie scris cu litere mici, apeși pe Sentence case sau lower case. Sentence case îțI lasă literă mare la începutul frazei, lower case le face pe toate mici, UPPER CASE transformă textul scris cu litere mici în TEXT DE-ĂSTA ISTERIC. Nu folosi Capitalized Case sau aLtErNaTiNg cAsE, ca să nu pari retardat.

3. Problema: textul nu are diacritice – vreau să aibă diacritice!

Vreau să sune telefonul! E simplu: pentru texte fără diacritice există Diacritice.com, un site care e atât de util, încât am încercat și un mic interviu cu omul care a creat acest site.

4. Problema: poza e prea mare

Pe Facebook și alte rețele de socializare nu contează cât de mare este o fotografie, aceste site-uri le redimensionează și le comprimă suficient de mult, dar noi, veteranii cu blog, ne mai lovim de problema fotografiilor cu care vrem să ilustrăm articolele și care pot fi prea mari. E aiurea să urci o poză de trei, patru, cinci MB pentru un articol de pe blog. Se încarcă greoi, nu stă nimeni să o deschidă la rezoluția originală (trei-cinci mii de pixeli) și ajungi să îți schimbi planul de hosting din cauză că ai prea multe poze, prea mari.

Rezolvarea: comprimă fotografiile folosind Compressor.io. Este un tool foarte util. Urci poza originală și descarci una mult mai „ușoară”, în sensul că va „cântări” semnificativ mai puțini KB.

O altă unealtă este Imagecompressor, care face treabă la fel de bună ca și asta de mai sus, dar… pozele rezultate sunt mai mici, deci mai bine.

Dacă vrei să redimensionezi imaginea, ai în smartphone tool-urile necesare (resize), iar în Windows deschizi frumușel Paint, cel mai basic program de editare a imaginilor, și de la Resize, selectezi Pixels și îi spui cât de mare vrei să fie. OK, Save și gata, ai poza mai mică.

5. Problema: nu am destule emoji-uri!

Asta da, problemă! Dar pentru că… cine-s eu să vă judec pentru că folosiți atâtea emoji-uri, că doar și eu abuzez de ele, singura diferență fiind că le zic emoticoane, iată, vă pun la dispoziție un minunat site de unde vă puteți culege toate emoji-urile posibile. OK, nu-s chiar toate, dar sunt multe: getemoji.com.

Da, de acolo mi-am luat și eu cana de cafea ☕ din headerul blogului.

6. Problema: cum generez un cod de culoare?

Nu ai Photoshop și vrei să îți schimbi background-ul de la blog într-un verde mai… Greenery, că tot e asta culoarea anului 2017? Păi deschizi frumușel site-ul ăsta și faci să fie bine. Apropo, Greenery are codul #88B04B.

7. Problema: am un PDF, îl vreau poză!

Păi da. Dacă nu ai Photoshop sau alt program cu care să poți transforma un PDF într-o imagine, te duci frumușel pe site-ul PDF2JPG.net. Sunt mai multe site-uri care oferă acest serviciu gratuit, dar trebuie să știți că pentru fiecare 5.000 de fișiere PDF transformat în JPG, cei de la PDF2JPG.net plantează câte un copac!

8. Problema: vreau un icon pentru blog

Păi e simplu. Și eu mi-am făcut ico-ul cu un generator online, care a convertit logo-ul meu colorat într-un fișier .ico. Acum am găsit un nou site care face asta: icoconvert.com.

9. Problema: nu îmi permit fotografii plătite pentru articolele de e blog sau postările de pe Facebook

O să îmi mulțumiți pentru asta. Dacă nu vă permiteți un cont pe site-uri precum Shutterstock, dar aveți nevoie de fotografii pentru a ilustra o postare pe Facebook sau un articol pe blog, vă recomand Pixabay.com, un site cu un număr decent de fotografii gratuite. Chiar și mie îmi este mai ușor să le iau pe cele de aici, pentru că le pot descărca la dimensiunea necesară pentru blogul meu: 640px.

10. Problema: vreau să descarc un video de pe YouTube

Deși probabil că în unele cazuri nu este legal să descarci filmele de pe Internet, acest site se poate dovedi util dacă aveți vreodată nevoie de o bucată dintr-un vlog, să zicem: clipconverter.cc.

11. Problema: Nu știu de unde să iau caracterele speciale

În afara celor de pe tastatură, pe care le obții apăsând tasta Shift și numerele, mai sunt o grămadă de caractere speciale despre care nu știe multă lume. Așadar, ca să obții caractere speciale, în Windows, click pe Start și tasta R sau Start » Run, apoi tastezi CHARMAP (cu litere mici sau mari, nu contează) și enter.

Selectezi fontul, cauți caracterul și fie apeși pe Select și apoi pe Copy, fie te uiți în dreapta jos, unele caractere au o combinație de taste prin care pot fi obținute fără să tot deschizi Character Map ăsta. De exemplu, ghilimelele speciale care se pun în interiorul ghilimelelor obișnuite au codurile Alt + 0171, respectiv Alt + 0187. Dacă ții apăsată tasta Alt din stânga și tastezi pe tastatura numerică (numpad) 0171, îți iese asta: «. Dacă ții Alt apăsat și tastezi 0187, îți iese ». Și tot așa…

Cu plăcere. Dacă aveți și voi site-uri utile, nu ezitați să le lăsați în comentarii!

11 thoughts on “Denisa te învață: cum să-ți faci viața mai ușoară, în lucrul cu calculatorul”

  1. Pentru culori, folosesc CollorZilla, pentru firefox. Dacă îmi place ceva și nu știu ce este… trec cu pipeta și aflu intstant codul culorii respective. Foarte util. La job ne mai jucăm cu promoțiile și culorile. :D
    Diacritice.com este foarte bun, din fericire am diacritica în sânge și nu pot tasta fără, foarte rar. M-am obișnuit așa și îmi este greu să scriu fără.
    Cât despre Shutterstock, cred că jumătate de Românie are licență. :))

    1. @daniel: ColorZilla!!! Știam eu ceva, dar uitasem cum îi zice. Pt. Crhome o fi?
      Cu diacritice scriu și eu, dar ce te faci când alții nu scriu și ai mevoie de textele lor?
      Asta cu juma de Românie are Shutterstock e ca și cum ai zice că fiecae elev de clasa I din România are o tabletă.

  2. Niște idei:

    1. Nu te limita la 640px pentru imaginile urcate. Da, de dimensiunea asta ai nevoie acum, dar peste un an, când schimbi tema? Despre asta am scris mai demult.
    2. Găsești multe imagini aici. Gratis :)
    2.1 Eu iau f. multe imagini pentru blog de pe Flickr. Caut doar imaginile cu licență CC și aia e.

  3. de ce 60-70 % din articolele tale incep asa…”M-am gândit să încep anul cu un articol util. Mi-a luat o săptămână să fac acest pas, dar mai bine mai târziu… decât mai devreme.” ? nu intru prea des sa te citesc dar cand intru ma izbeste acest inceput de articol.practic imi dai senzatia ca orice subiect iti iese chinuit,fara tragere de inima,ca nu ai inspiratie.nu sunt rautacioasa iar dovada sta in faptul ca iti intru pe blog .

    1. Nu știu de ce. Mă justific în primul rând față de mine, probabil. Nu sunt chinuite articolele – cam așa funcționează mintea mea. Merci de observație, o să fiu atentă la cum formulez de acum încolo începuturile. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.