Desertul copilăriei mele: macaroane cu nucă

M-am născut în 1982 și în copilăria mea, opțiunile de desert erau limitate. Nu prea găseai dulciuri în magazine, nu găseai nici ingrediente ca să îți faci cine știe ce bunătăți acasă, așa că părinții noștri improvizau. Unii ne aducem aminte cu drag de „pita în ou” peste care presăram zahăr, alții de gălbenușul de ou frecat cu cacao și zahăr, alții de cocoșeii făcuți din albuș de ou amestecat cu zahăr și dat la cuptor…

Am și eu câteva amintiri dulci din copilărie, deși ai mei spun că nu mă dădeam în vânt după dulciuri sau ciocolată (FYI, ciocolata „bună” din anii 80 era chinezească și amăruie, deci nu, nu mă dădeam în vânt după ea). Mai precis, îmi plăceau cacaua cu lapte făcută de bunica mea din partea tatălui, budinca de ciocolată pe care mi-o făcea tot ea, cocoșeii cu bucăți de nucă făcuți de bunică-mea din partea mamei și nu în ultimul rând, macaroanele cu nucă pe care le făcea mama.

Pe vremea aia, nu le spuneam paste, că pasta e o chestie moale, nu? Pastele făinoase erau numite, generic, macaroane și făceai de care prindeai la Alimentara, nu de care alegeai tu să faci. Eu am primit de la Băneasa toată gama lor de paste din grâu dur, pentru a face un fel de mâncare în care să pun și un pic de nostalgie. Am ales pastele farfalle din grâu dur, pentru că mi s-au părut cele mai frumoase. Macaroanele (melcișorii) îmi evocă mai degrabă vremuri de tristă amintire, pe când farfallele sunt niște paste făinoase vesele. Eu le percep mai degrabă ca pe niște fundițe decât ca pe niște fluturi (pentru că în limba italiană, farfalla = fluture). Bineînțeles că le voi folosi pe toate și voi face tot felul de mâncăruri simple, dar delicioase – căci la asta mi se pare mie că sunt bune pastele: la a încropi rapid un fel de mâncare sățios, delicios, fără prea multă bătaie de cap.

Ingredientele necesare pentru macaroane cu nucă:

• paste Băneasa, fie „macaroane”, fie altă formă, ce vă place vouă (200-300 de grame sunt suficiente, noi am fiert toată punga și am făcut trei tipuri de paste)
• miez de nucă măcinat
• un pic de ulei (OK, de fapt nu e doar un pic, am folosit cam o ceașcă)
• zahăr brun (sau ce alt îndulcitor vă place)

Cum se prepară macaroanele cu nucă

Se fierb pastele, conform instrucțiunilor de pe pungă. Fiecare producător știe cât le ia pastelor sale până sunt fierte, dar mama mea știe mai bine decât toți că le vrea cât se poate de mushy, de moi, de bine făcute… așa că am lăsat-o să își facă damblaua, pentru că nu te pui cu mama în bucătărie!

Într-o tigaie, se pune uleiul (noi am folosit ulei din turte de măsline, dar orice ulei vegetal merge), se încinge un pic și se toarnă miezul de nucă – după gust. Se amestecă încontinuu, ca să nu se ardă, pentru că miezul de nucă ars este amar. Trebuie să fii pe fază și să prinzi exact momentul când este bine prăjit, dar nu ars. Eu de obicei îmi dau seama după miros când e numai bun. Când e aproape gata, pui și niște zahăr, ca să fie desertul – desert! Din nou, noi am pus zahăr brun, dar poți folosi orice tip de zahăr sau orice îndulcitor. Mama mea a mai pus ceva sirop de agave deasupra, pentru că nu i s-a părut suficient de dulce. Eu le-am mâncat așa, cu nucă și zahăr brun.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus cum îmi făcea mama macaroane cu nucă în copilăria mea! Și ce să vedeți, chiar m-a asistat la această rețetă, că altfel nu mi-ar fi ieșit atât de bună!

Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2022.