Despre Internet Explorer 9, la Covasna

Nu-mi place să „rămân datoare”, dar în ultima vreme mi s-a întâmplat cam des, pentru că drumurile la Covasna, Sibiu, Bucureşti şi retur plus faptul că lucrez de după-masa până târziu în noapte şi-au cam spus cuvântul şi încă nu pot spune că mi-am revenit de tot. Ah, şi când mă gândesc că toată vara-mi va fi la fel de agitată, îmi vine să mă retrag în munţi, la răcoare, să uit de toate şi mai ales să scap de căldură.

Aşadar, la sfârşitul lunii iunie am mers pentru prima dată la Covasna, la invitaţia Microsoft, „via” Tudor Galoş. Drumul până acolo a fost distractiv, pentru că l-am făcut, până în Alba, cu Sebi şi DeCe, iar din Alba Iulia, cu Gaben, a cărui fană declarată sunt, DeCe şi Bogdan Beşliu. Nu ştiu de ce mi-am închipuit că drumul Deva – Covasna va fi mai scurt decât a fost; poate şi pentru că n-am mai fost niciodată pe-acolo, cine ştie?! Am plecat miercuri, adică ultima zi din săptămână în care lucrez la ziar, aşa că n-am putut s-o uşchesc prea repede, apoi a trebuit să-l aşteptăm pe Dan/DeCe, care a venit cu trenul de la Timişoara şi uite-aşa am reuşit să ajungem la Covasna puţin după miezul nopţii, când oamenii prezenţi la Hotel Clermont deja socializaseră şi dansau de mama focului. Ba unii chiar dormeau, vezi Hoinaru, pentru că a doua zi începeam treaba dis de dimineaţă – adică pe la 10.

Am mâncat – noi, întârziaţii -, am mai stat la un pahar de vorbă şi ne-am dus la culcare. Când am ajuns în cameră aproape că am avut un şoc. Eu am stat prin destul de multe hoteluri în viaţa mea de pişcotară bloggeriţă, dar în momentul în care mi-am văzut apartamentul de la Hotelul Clermont, în mintea mea s-au schimbat nişte ierarhii. Până atunci, cel mai mişto hotel în care fusesem cazată era în Cluj, City Plaza. Brusc, Hotel Clermont a trecut pe primul loc, pe care acum îl împarte cu Levoslav House din Sibiu. Există diferenţe mari între cele două hoteluri: Levoslav e o casă veche şi mare – mare pentru o casă, Clermont e un uriaş cu multe acareturi – sală de bowling, foişor şi loc pentru barbecue, teren de sport, club underground, două clădiri mari, camere imense, o baie în care cu uşurinţă poţi juca tenis cu piciorul etc.

A doua zi am părăsit cu greu imensa cameră de hotel şi am asistat la prezentarea lui Tudor, care ne-a vorbit despre Internet Explorer 9. Din păcate şi dintr-un motiv care-mi scapă, IE9 nu poate fi instalat pe un computer cu Windows XP. Eu am XP şi la redacţie, şi pe laptopul pe care fac 95 la sută din browsingul zilnic, prin urmare, am instalat IE9 doar pe PC, deci nu pot spune că sunt power user. Dar când voi schimba sistemul de operare al laptopului, sigur voi folosi şi IE9, pentru că e chiar mişto. Până atunci, însă…

A, încă o chestie: „Frumuseţea Internetului”, după cum zice şi numele site-ului, o puteţi vedea pe beautyoftheweb.com.

Aşa cum spuneam şi în primul articol, Microsoft are foarte multe produse. Eu am fost dintotdeauna în căutarea unui antivirus bun şi mai ales gratuit. Şi după ce-am schimbat o grămadă, în cele din urmă l-am dezinstalat şi pe ultimul şi am zis „ce-o fi, o fi”. Până acum n-am prins nici un virus, din fericire. Gaben mi-a spus despre Microsoft Security Essentials. Era logic că, atunci când ai cel mai utilizat sistem de operare, vii şi cu un antivirus care să ţi-l protejeze de monştrii de pe net, dar eu nu m-am gândit să caut singură. De când m-am întors de la Covasna, l-am instalat – e gratuit! – şi parcă dorm mai liniştită. MSE e foarte liniştit, nu-mi papă tot RAM-ul, îşi vede de ale lui şi mă lasă şi pe mine să-mi văd de ale mele.

Un alt „tool” foarte mişto este SkyDrive, serviciu gratuit de stocare a fişierelor în cloud. Adică online. Cu o adresă de e-mail – orice adresă de e-mail – îţi creezi un cont nou şi ai la dispoziţie 100 MB. PER FIŞIER! Nu 100 MB în total, ci fişiere de până la 100 MB. Spaţiul total de stocare este de 25 GB. Eu zic că-i foarte bine şi pentru că am nevoie să-mi „car” unele fişiere de la redacţie acasă şi invers, n-o să mi le mai trimit prin e-mail şi nici n-o să mai fie nevoie să le pun pe stick. Totul e să mă obişnuiesc cu ideea de fişiere stocate în cloud. Am şi un cont Dropbox, dar l-am folosit de două ori şi am uitat de el, pentru că trebuie instalat şi m-am săturat să tot instalez chestii.

Detalii despre SkyDrive găsiţi la Tudor şi în filmuleţul de mai jos.

Câteva lucruri demne de menţionat din ce-au scris ceilalţi bloggeri invitaţi le IE9 Camp:

pentru unele site-uri IE9 știe la un click dreapta în taskbar ce poate să facă site-ul (de ex. la facebook se regăsește un meniu cu linkuri gen friends, mesages, profile) sau în cazul listelor dinamice, se afișează cele mai noi articole (sau alte aspecte de acest gen). La ce-i bun asta? Păi funcționează, mai mult sau mai puțin, ca un reader care cunoaște „personal” site-ul în cauză. (fixat ca pin). [Bogdan Beşliu]

IE9 este RAPID, CURAT şi DE ÎNCREDERE. Un mare plus este şi noul motor Java care face ca încărcarea şi navigarea pe paginile de Internet să fie o experienţă similară cu explorarea fişierelor de pe hardul propriu. [Gabriel Oana]

Chiar am fost suprins. E simplificat totul şi parcă se mişcă mai bine. Eu oricum foloseam IE8 ca browser secundar, probabil că îi voi mai da o şansă lui IE9 când trec pe Win7 şi pe computerul principal. [Alex Ciucă]

Noul Hotmail arată ca Outlook sau OWA, permite drag & drop de mesaje, e integrat cu SkyDrive, permite chat chiar şi cu cei din Facebook.

Windows Live Photo Gallery pare foarte util pentru organizarea de fotografii. Poţi inclusiv să schimbi capul cuiva cu cel din altă fotografie, în caz că ţi-a ieşit cu ochii închişi într-o imagine. [Radu Dumitru]

Acum cu IE9 Microsoft si-a spalat cel putin din punctul meu de vedere multe pacate ce le avea cu versiunile anterioare. Nu incerc sa ma mint singur ca este browserul perfect dar daca m-ar pune cineva sa aleg intre el si FF stiu care este raspunsul meu: IE9. [Bogdan Epure]

O să vă povestesc şi despre off-road-ul care a urmat prezentării lui Tudor. Revin cu un link.

UPDATE: am pus, în sfârşit, pozele pe Facebook.

10 thoughts on “Despre Internet Explorer 9, la Covasna”

  1. :) Frumoasa postare :) am folosit încă din faza beta IE9 … este ceva mai bun decât celelalte IE …dar tot nu reușește sa ajungă SRWARE IRON (pe care-l folosesc de vreo 2 ani) se poate verifica ușor cu Peacekeeper… MSE jos pălăria… foarte bun … și devine tot mai bun…din suita windows live am instalat o parte și am rămas plăcut surprins (ca blogger) de Live Writer pentru scris pe bloguri , Live Mesh cu care mi-am urcat o parte din fotografii pe SkyDrive… încă o chestie remarcabila pe SkyDrive … poți alege un folder de pe computer ( maxim de 5gb)… atunci când ai net și Mesh e pornit … sincronizează singur folderul de pe net cu cel de pe SkyDrive…deci beneficiezi de fișierele tale sarate din acel folder pe ce computer cu internet dorești…la dezavantaje…conform străvechiului principiu` al Microsoftului (vrei nu vrei bea Grigore aghiazma) … dacă vrei sa împarți fotografiile cu cineva….musai sa aibă cont pe hotmail…serviciile se duc direct în startup… deci vor porni la pornirea Windows-ul (nu contează ca ai o conexiune slaba GSM)…. de cele mai multe ori gonesc utilizatorii care nu știu sau nu au auzit de comanda msconfig … dar sa fim corecți …am vorbit de aplicații gratuite deci… calul de dar nu se cauta…

  2. cred ca tot la chrome raman … se incarca mult mai rapid decat ie9 … cred ca problema asta a ie nu o vor rezolva prea curand cei de la microsoft pentru ca ei sunt interesati mai mult sa scoata alte versiuni de windows nu si sa imbunatateasca aplicatiile acestuia… oricum e parerea mea deci no offence pentru cei de la Microsoft

  3. 1. Si eu folosesc SkyDrive si il gasesc foarte foarte util.
    2. Microsoft Security Essentials merge doar daca il pui pe un Windows original (ceea ce putini dintre noi au).
    3. In privinta IE9… l-am testat, o schimbare majora fata de versiunile anterioare, dar tot la Firefox o sa raman:D

  4. Da Denisa. Asa ar trebui. Dar nici faptul ca Windows 7 este 200$ nu prea mi se pare de bun simt. Si nu cred ca toti care iti citesc blogul isi permit sa il cumpere. De aceea am facut comentariul.

  5. Eu n-am mai prea văzut laptopuri fără sistem de operare preinstalat. Şi sistemul de operare este, de obicei, Windows. Dacă-ţi permiţi un laptop de 2-3.000 de lei, înseamnă că ai 200 de dolari şi pentru o licenţă Windows.
    Sau noah, poate mi se pare mie. :)

  6. Pingback: Retrospectiva foto a anului trecut: pe unde am fost, ce-am văzut și ce-am făcut în 2011 « Denisa Bârgău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.